Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat a fost atacat de urs în comuna harghiteană Tulgheş și a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD de la Târgu Mureş. Este a treia persoană atacată de urs în ultimele săptămâni, în Harghita, potrivit Agerpres.
Bărbatul este conştient, el fiind rănit la feţă, mâna dreaptă şi piciorul stâng. Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi primeşte îngrijiri medicale.
Atacurile urșilor asupra gospodăriilor din zona de munte s-au înmulțit semnificativ în ultimul an. Ministrul Mediului a anunțat că lucrează la un proiect legislativ care să permită o intervenție rapidă în cazurile de atac asupra oamenilor sau gospodăriilor.
Sursa foto: Pixabay
In lipsa descrierii cauzelor ce au dus la acest atac, presa nu face decat sa dea apa la moara celor care viseaza sa impuste ursi. Toate titlurile contin atac, chiar si in cazuri stupide precum cel din Arges in care un istet a incercat sa hraneasca un urs pe geamul masinii si ursul cand a luat mancarea l-a zgariat putin, aici ce s-a intamplat de fapt, nu vom stii niciodata. O astfel de stire nu spune ce s-a intamplat de fapt. Ursii nu ataca oamenii fara motiv (aparare pui, intalnire de la mica distanta) sau daca nu sunt zgandariti, haituiti samd
Omul este mana cereasca pentru ursul infometat, bolnav sau imbatranit. Pentru supravietuire isi devoreaza puii.
Nu contează cauzele care au dus la acest atac.
Urșii nu trebuie să ajungă în postura de a fi hrăniți prin geamul mașinilor. Trebuie împușcați înainte de asta.
Am o propunere, sunt curios cine se baga.
Astept ca un iubitor de ursi (sau mai multi) sa faca schimb de locuinta cu ceva amarasteni afectati în ultima vreme de atacurile ursilor. Aparatorii ursilor vor prelua gospodariile cu animale mâncate de ursi si vor trai acolo, un an minimum, cu resursele de care au beneficiat localnicii, iar localnicii vor sta în locuintele aparatorilor ursilor, cu veniturile aferente. Si vedem cine vrea sa se întoarca la starea initiala (si de ce).
Ursu baa!
Handibel bine ca nu doare:))))))))
Ați observat că majoritatea victimelor urșilor sunt unguri? Oare de ce?
„Istetule”, in Tulghes sunt 70% romani.
Poate ca au taiat toate padurile din zona sau poate este un articol fabricat?
Merg pe prima varianta
Ungurii, la ei, respecta legea si nu monteaza spanzuratori cum fac celilalti.
@Alex
Adică, dacă au fost tăiate pădurile, atunci trebuie să ne lăsăm mâncați de urși?
Buzzy……Retardatule !!!
Trist.Se aproprie de Ceahlau!!!Nici nu stii cum sa reactionezi cand ursii, fara niciun dusman natural, iti ataca gospodaria si iti omoara gaini, porci, oi, vite…resursele tale de supravetuire, iar la urma iti ataca membrii de familie…
De unde ai scos-o pe asta cu ”fara dusmani naturali”?
Daca nu vreicsa stai cu ursul la masa nu mai taia padurea. Vezi…solutia este foarte simpla
gospodaria nu are ce cauta in mijlocul padurii
Asa zicea si Ceausescu, toata lumea la bloc.
Cand se intampla in Harghita comentariile sunt PRO ursi
Cand se intampla in Arges sau nonharcov anti ursi
:))))))))))))
Noi ca români ar trebui să mediem acest conflict între ursul brun și ungur. Observ că e o antipatie reciprocă. Ambele specii joacă un rol important în istoria acestei nații. Noi toți, români, unguri, tătari, urși, s.a., ar trebui să convetuim în această frumoasă țară
Dacă urșii ar avea și ei reprezentanți în Parlament, ca toate celelalte naționalități conlocuitoare, nu s-ar mai exprima așa violent când întâlnesc unguri. Părerea mea.
romanul si ursul sunt specii autohtone care trebuiesc protejate; restul sunt specii invazive
In ultimii 5 ani, suprafața împădurită a țării a crescut cu aprape 1 %, cf INS si cf pozelor din satelit din statisticile internaționale. Vb de sute de mii de ha de pădure care au aparut in plus. In ultimii 5 ani nu este exclus că populația de urși să se fi dublat,de la vreo 6000 la peste 10.000, o indicație fiind ca după 2015 de când nu se mai face vreun control al înmulțirii, ursoaicele au MEREU 3-4 pui dupa ea pe cand in anterioarele decenii aveau 1, rar, rar de tot pui. De unde înmulțirea excesivă. Da, se taie copaci, normal, că avem nevoie de lemn si copacii batrani și care la furtună se rup trebuie să facă loc altora tineri. Eu de xmp nu am gaze, iarna cumpăr 9 tone de lemne pt centrală. Dar spre deosebire de 1990-2010 când era jaf si atât, de ceva ani se muncește mult cu impadurirea. Cel mai periculos animal este ong istul care refuză să se educe, să nu mai vorbească prostii: ursul iese din padure ca le ați micșorat habitatul, huo. NU BOILOR, habitatul e același sau chiar mai mare, dar dacă intr un areal de jungla unde ai 10 tigri aflați in echilibru te trezești brusc cu 20 de tigri, aceștia vor migra și vor ataca satele indiene din jur omorand capre si porci,caci desi habitatul e același, nu ii poate susține. E atât de simplu, cu condiția să nu fii un ecologist idiot.
Da, pentru ca pasunile cu 3 arbori acum se declara padure, dar de unde sa stii tu asta? In rest vad ca ai gasit rezolvarea: ecologistii sunt de vina.
Cand o sa vad ca o gospodarie de pe timpuri, de acum vreo o suta de ani este atacata de uris, atunci poate o sa fiu si eu de acord cu OUG-ul miistrului mediului. Dar cand vezi ca aia care stau in viloace construite in creierii muntilor dupa revolutie se plang ca vai vine ursul la ei in casa, va rog sa ma scuzati ca chiar n-am nici o simpatie pentru ei. Cine a mai fost la munte prin ultimii 10-15 ani ( in drumetie, nu la hotel si pe partie), a observat cu siguranta ca mai lipseste ca ursul sa fie alungat din propriul lui barlog ca sa faca loc la o vila, pemsiune, etc. E incredibil ce tueu au unii.
O sa lansez o petitie pe Declic sa se interzica drumetiile 😁
A auzit cineva de spray pentru urs? Poate ar fi folositor la drum prin Harghita, zic si eu.
Stingator de foc.
Au auzit, dar spun ca-i doar praf in ochi.
Au mai auzit si de garduri electrice, dar spun ca nu au bani de ele.
L-am mai auzit eu parca pe ministru spunand ca-i va ajuta cu bani europeni sa-si puna garduri electrice, dar nu mai stiu in ce stadiu este proiectul.
Intre timp am auzit eu alerta de urs in zona transmisa prin RO-Alert, un lucru foarte bun, un pas inainte, daca telefonul e setat sa primeasca astfel de mesaje.
Utmatorul va fi in Covasna si tot asa prin rotatie….nu vi se pare ca de cand cu Tanczos la mediu nu ai ursii din Harghita si Covasna ataca oameni??? Totul e o facatura care sa hustifice mai apoi ordonantele lui de 2 lei prin care impusca ursi….mizerabili indivizi!
Cred ca ar trebui prinși și mutați pri Herăstrău iar apoi Mitici care sunt factori de decizie ar lua masurile care ar rezolva aceasta problema.
Iar apoi mai sunt și acei ecologiști care atunci când ii vad le dau de mâncare pe marginea drumului
@Cristi
Ca sa stii si tu, bucurestenii sunt mari iubitori de animale si Bucurestiul este plin de tot felul de specii pentru ca le este bine. Oamenii au grija de speciile respective, le duc si mancare. Iar speciile vin unde le este bine. Fiind si mai umblati, nu le vaneaza, nu le alunga si asa mai departe. Cred ca s-ar descurca si cu ursii. Nu-ti fa tu griji.
Ursii gunoieri ar avea mancare la discretie, mai ales in sectorul 1, prin grija duamnei primar. 😁
Atrocitatile Sectiei Speciale asupra populatiei oneste cu complicitatea UDMR sunt mult mai criminale decat atrocitatile ursilor iar distinsul prefect nu cere impuscarea faptasilor.
Nu mai taiati padurile !! nu mai luati hrana lor din padure , Daca ai tii in sunet de drujba de dimineata pina seara , daca le cari mancarea din padure de la afine la pere padurete ce mortii lor sa manance ? Omul si in special localnicii ai terorizeaza pe ursi ..aia nu erau la plimbare prin padure nu avea timp sa fuga la rastel sa ia arma si sa traga , erau la braconat si surpriza animalul sa razbunat ..specie de distrugatori aia suntem , de la poluare la exctintie nu facem nimic bun ptr natura , avem in Iulie temperaturi de toamna , ptr ca unii de la cotroceni nu inteleg ca Austriecii aia ne vor taia si pomii din fata blocurilor …opriti jefuirea padurilor , fiti responsabili unde va aruncati gunoiul si totul se va regla
Se întâmplă atâtea cazuri cu atac al urșilor asupra oamenilor s-au animalelor, sau înmulțit foarte mult populația de ursi, ar trebuii sa fie împușcați ursii care fac pagube, degeaba îl tranchilizanti și îl mutați în alta zona ursul este un animal foarte deștept el vine înapoi unde a crescut și unde este învățat și o sa facă alte pagube!