Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Măsura de carantinare zonală se prelungeşte pentru o perioadă de 7 zile, începând cu data de 2 ianuarie, ora 22.00, în localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, a anunţat Prefectura judeţului Ilfov, citată de Agerpres.
Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele patru localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi a avizelor emise de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Astfel, se prelungeşte măsura de carantinare zonală pentru comuna Corbeanca, cu satele aparţinătoare Corbeanca, Ostratu, Petreşti şi Tamaşi; comuna Dobroeşti, cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni; oraşul Otopeni; oraşul Popeşti-Leordeni, cu satul aparţinător Popeşti-Leordeni.
De asemenea, măsura de carantinare zonală a fost prelungită pentru o perioadă de 7 zile în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna, începând cu data de 1 ianuarie de la ora 22.00.
Pai unde sa puna si eu restrictii daca in Bucuresti nu le da voie PNL, sa fac ceva pe declaratia voastra de cacao, scrii de iti vine rau la ea.
Carantina kurului… Oricine intra, iese, face roata sau se da peste cap in toate zonele astea. Carantina e doar pe hartie, in afara de faptul ca trebuie sa completezi mizeria aia de declaratie cand iesi din casa, nu s-a schimbat nimic. E acelasi trafic de masini si de imbecili de parca s-ar da ceva gratis.