G4Media.ro

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi intenţionează să deschidă un birou…

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi intenţionează să deschidă un birou la Iaşi /  În ultima lună, peste 56 de mii de ucraineni au intrat în acest județ

Un birou la Iași al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi ar urma să fie deschis la Iași, anunță prefectul județului, Bogdan Cojocaru, citat de Agenția de presă Agerpres.

Decizia a fost luată ieri, după convorbirile purtate între prefectul Bogdan Cojocaru și reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați în România, Desire Bateck.

În cadrul dialogurilor, a fost abordată problematica refugiaților din Ucraina care tranzitează Iașul și care au nevoie de intervenții punctuale privind asistența medicală, alimentară și asigurarea unei cazări temporare.

„Din discuțiile pe care le-au avut și cu autoritățile locale, doresc să deschidă un birou la Iași. Am avut astăzi o primă întâlnire. Am discutat de mai multe activități pe care deja le-am desfășurat pentru refugiații care au ajuns și au tranzitat județul nostru. Erau interesați de modul în care s-au desfășurat acestea. Ne-am asigurat că beneficiază de toate condițiile. Apoi, celălalt lucru discutat a fost legat de faptul că o parte din cei care tranzitează județul nostru, fiind deja peste 56.000 de ucraineni, o parte din aceștia, cu siguranță, își vor dori să rămână pentru o perioadă mai lungă de timp, iar atunci, Agenția ONU pentru Refugiați va dori să vină în sprijinul autorităților locale și centrale, pentru a putea asigura în continuare integrarea acestora și alte activități necesare, în funcție de modul în care vor evolua lucrurile”, a declarat prefectul Bogdan Cojocaru.

În ultima lună, peste 56 de mii de ucraineni au intrat în judeţul Iași.

În acest moment, în centrele pentru refugiați, sunt cazate 650 de persoane. În tot județul Iași sunt organizate două mii 500 de locuri de cazare pentru posibilii refugiați care vin din Ucraina.

Peste jumătate de milion de ucraineni au intrat până în prezent în România, peste 2.000.000 au trecut graniţa în Polonia, iar în Republica Moldova aproape 370.000.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că aproximativ 500.000 de refugiaţi au nevoie de îngrijiri medicale pentru că suferă de diverse afecţiuni, inclusiv mentale.

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...