Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zsolt Németh, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Ungariei, a reluat la școala de vară de la Tușnad argumentele pentru care țara sa refuză să ajute Ucraina invadată de Rusia, dar a avertizat că trebuie să fie foarte atentă să nu ajungă de partea învinșilor.
”Ungaria a adoptat poziția că vrea să rămână în afara acestui război, dar trebuie să fie foarte atentă să nu ajungă de partea învinșilor”, a spus Zsolt Németh, citat de publicația Kronika.
Zsolt Németh este un influent politician maghiar, membru marcant Fidesz (partidul de guvernământ condus de premierul Viktor Orban).
El a susținut în discursul de la Tușnad că Ungaria a ales calea „diplomației păcii” și a spus că ”nu pot crede că acest război are o soluție militară”, potrivit Kronika.
Reamintim că guvernul de la Budapesta folosește constant liniile propagandei ruse în legătură cu Ucraina.
Mai mult, Ungaria a refuzat să acorde orice fel de ajutor militar Ucrainei, fiind singura țară din UE în această poziție. De asemenea, Budapesta a împiedicat mai multe sancțiuni ale UE la adresa Rusiei.
De asemenea, Ungaria se opune intrării Suediei în NATO.
Adică nici în căruță , nici în teleguță…dar sigur acum guvernul maghiar este in căruța cu vizitiul beat de funcția pe care și-o arogă de 20 ani încoace și care se pare că va duce căruța în șanț.
Deja este in tabara distrusilor.
Mmmm, parca Romania avea politica asta. E ok, si ungurii s-au romanizat.
Curu în două luntre, în cartier era o fată….
O părere :
În sensul obiectivului pentru care a fost declanșat de Putin ( adică schimbarea conducerii superioare din Ucraina cu o marionetă docilă ), războiul este deja un eșec răsunător pentru ruși, fără ca oricare dintre părți să fie învinsă. În acest război noțiunile învingător / învins, dar și pacea au o conotație aparte, diferită de cele obișnuite. Insistența asupra păcii, ar însemna acceptarea de către Ucraina a progreselor făcute de ruși – atâtea câte sunt – care l-ar ajuta pe Putin să-și ”păstreze fața” ( atât cât a rămas). Orban este un ”sol de pace”, care aparent umblă singur și autonom, dar mesajul este al rușilor, pe care nu-l pot înainta ei, de teama pierderii reputației ( și ieșirii lui Putin din joc ). Un joc riscant pentru Ungaria, care a ”reușit” să fie de partea învinșilor de două ori în cele două conflagrații mondiale.