Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Multe dintre orașele mari din România vor începe școala după primul scenariu, cel în care toți elevii sunt așteptați la clasă, pe când multe altele urmează să înceapă școala după scenariul al doilea, în care va fi combinată predarea față în clasă cu cea online pentru mare parte dintre elevi, după cum reiese din documentul cu rata de infectare în localitățile României, publicat luni de Ministerul Sănătății. Asemenea Bucureștiului, au rată de infectare peste 1 orașe precum Alba Iulia, Oradea, Iași, Brașov sau Ploiești, pe când altele, precum Timișoara, Cluj sau Constanța au rata sub pragul de 1.
La nivel național, rata de infectare este:
Dintre municipii, cea mai mare rată se înregistrează în orașele Bârlad (singurul muncipiu cu o rată de peste 2/1000), Bacău, Brăila, Giurgiu și Roman – toate cu o rată de peste 1,5/1000.
Nu există cazuri de municipii sau orașe mari încadrate cu “roșu”, adică printre localitățile cu rată de peste 3/1000.
În marile orașe la școlile generale și la licee vin elevi din aproape tot județul, marea majoritate cu transportul în comun, la fel fiind și situația personalului didactic și mai ales personalul nedidactic. Ca urmare, dacă orașul este „pe verde” dar la școală vin copii și adulți din localități aflate „pe roșu” care va fi culoarea semaforului ?!? Consiliul de administrație al școlii nu poate hotărî interzicerea accesului în școală a elevilor și personalului care vin din zonele roșii și nici izolarea acestora. Poate că ar fi bine dacă DSP-urile să asigure testarea gratuită și obligatorie a acestora, iar școlile și/sau autoritățile locale să pună la dispoziție mijloace de transport în siguranță a celor veniți din zonele roșii. Pentru asigurarea evitării contaminării aerului și suprafețelor din încăperi ar trebui ca guvernul să asigure sumele necesare achiziționării de dispozitive automate de decontaminarea a aerului și a suprafețelor.
Observație corecta.
Aceste mari orase Iasi ..
Ploiesti primesc peste 30% din efectivele scolare din localitățile limitrofe.
Cu microbuz, tren.
Evident nimeni nu verifica asta si rata de transmisie a infectiei e mare.
De ce nu incearca nimeni o forma online:
Toți profesorii in clasa predau online.
Copii online acasa.
Pentru o luna.
Si apoi se vede daca mai sunt problemele sistemului de transmisii date, daca functioneaza metoda, se remedieza ce-i de remediat.
Si apoi se ia o decizie corecta.
Asa in fiecare zi o vedem pe Anisie cu bălării la Tv.
Pentru sterilizare aer din încăperi care pot funcționa cu personal aflat în încăpere: https://texco.ro/sisteme-purificare-aer/sterilizator-aer-veit-ac20/?utm_source=facebook&utm_medium=cpc&utm_campaign=VU%20-%20Conversions%20-%20Sterilizator%20Veit%20AC%2020&utm_content=Industries%20AD%201&fbclid=IwAR1It2d3XLU5TPgvlrMv7KuPImefoMxIEjKdrioGVG2MH9LV-yv1ncUXcko
Pentru sterilizare suprafețe fără personal în încăpere sunt o mulțime de dispozitive cu raze ultraviolete de tip C.
Faceti un calcul simplu si vedeti ce inseamna scenariul rosu. La un oras de 3-400.000, inseamna aprox 100 de infectari pe zi 14 zile consecutive. Deci 5 morti pe zi ori 14. Undeva la 70 de morti in 14 zile. Asta daca epidemia merge liniar, dar ea merge exponential. Am putea sa zicem atunci 100-200 de morti, doar ca sa fie luata in considerare inchiderea scolilor. Bineinteles daca ajung testele…
Scenariul rosu cu calculele facute, deoarece public eu nu le-am vazut…