G4Media.ro

În Germania s-au deschis primele ştranduri: programări online și condiții stricte de…

În Germania s-au deschis primele ştranduri: programări online și condiții stricte de acces

Miroase ca de obicei a cremă de protecţie solară şi cartofi prăjiţi. Şi, totuşi, la ştrandurile care deja şi-au deschis porţile atmosfera e alta decât în anii precedenţi, scrie Helena Kaschel pentru Deutsche Welle.

Helen Meier a avut noroc. Este una din cele 500 de persoane care au obţinut un bilet de intrare pentru o durată de cel mult patru ore la piscina în aer liber Panoramabad Rüngsdorf din Bonn. Este primul ştrand din Bonn care a fost deschis, în acest sezon, pe 21 mai. Cabinele, grupurile sanitare şi celelalte zone publice au fost dezinfectate riguros de angajaţii celui mai vechi ştrand al oraşului, situat chiar pe malul Rinului. Helen Meier e bucuroasă că a putut ajunge aici cu băieţelul ei de un an şi jumătate. „Nu avem balcon şi nici grădină. Locuim într-un spaţiu destul de mic, chiar în oraş, şi am doi copii”, explică femeia în vârstă de 38 de ani. Pentru ea şi copiii ei, mai aflăm, perioada de carantină a fost destul de grea, neputând să se întâlnească cu prietenii sau să facă sport şi mişcare.

Şi Kenan Asceric e bucuros să poată merge iar la înot. Studentul în vârstă de 22 de ani a venit cu un prieten. „Altfel nu ştiu cum am suporta lunile de vară. Posibilităţile de a-ţi petrece altundeva vacanţa sunt foarte limitate în acest an şi chiar n-aş vrea să stau în casă, când afară sunt 35 de grade”, spune tânărul.

Respectarea strictă a distanţei

Panoramabad Rüngsdorf, „Rüngsi”, cum îi spun locuitorii din zonă, este unul din primele ştranduri din Germania, care s-au deschis în noul sezon marcat de pandemie. Treptat îşi vor deschide porţile, la nivel federal, şi alte bazine de înot în aer liber. Dar nu toate sunt pregătite pentru a îndeplini condiţiile de protecţie impuse de autorităţi. Din acest motiv, potrivit asociaţiei germane de resort DGfdB, doar o cincime din ştrandurile ţării îşi vor putea deschide într-o primă fază porţile.

Panoramabad Rüngsdorf a făcut eforturi pentru a respecta prevederile anti-COVID-19 şi s-a pregătit până în ultima clipă înaintea deschiderii. Marcaje, indicatoare, dezinfectant la tot pasul – toate acestea au însemnat multă muncă, ne povesteşte Marta Wadolny, cea care, în ziua în care am realizat reportajul DW, a coordonat activitatea angajaţilor la ştrandul din Bonn. Că în pofida pandemiei de coronavirus, bazinele în aer liber au fost redate în folosinţă, i se pare pe de o parte bine, pe de alta, însă, grijile persistă. „Fiecare trebuie să aibă grijă de propria sănătate şi să se protejeze – atât noi, personalul, cât şi clienţii”, subliniază Wadolny.

Urmărirea lanţurilor de infectare

Şi trambulina poate fi folosită din nou. La fel şi toboganul. Deschise au fost şi chioşcurile la care copiii îşi pot cumpăra ceva de băut sau mâncare. Ca şi până acum. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat. Pe pajiştea din jurul bazinelor de înot încap, în mod normal, până la 4.000 de persoane. Acum, numărul vizitatorilor a fost limitat la 500 de oameni, pentru a se putea păstra distanţa necesară pe iarbă. Şi timpul pe care aceştia îl pot petrece la ştrand a fost limitat la patru ore. Astfel au fost stabilite trei spaţii de timp posibile: unul foarte devreme, între orele 6.30 şi 9.00 (doar în timpul săptămânii de lucru, nu şi la weekend), altul între orele 10.00 şi 14.00, iar ultimul de la 15.00 la 19.00.

Primul pas este obţinerea, pe cale online, a biletului de intrare, solicitându-se vizitatorilor câteva dintre datele personale. Astfel, în cazul descoperirii unui caz de coronavirus, să poată fi depistate lanţurile de infectare.

Fază de testare pe timp de pandemie

Indicatoarele instalate pe terenul ştrandului din Bonn îi informează pe vizitatori cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte – valabile atât pe uscat, cât şi în apă. Apa din bazine este amestecată cu clor, în cantităţile prevăzute de autorităţi, pentru a împiedica transmiterea coronavirusului. În plus, piscinele sunt prevăzute cu cordoane de separare a înotătorilor profesionişti de cei mai puţin experimentaţi. Cabinele comune au fost închise şi nici cele individuale nu pot fi folosite toate. În unele zone din incinta ştrandului este obligatorie purtarea măştii faciale de protecţie. Helen Meier apreciază măsurile drept bune: „Chiar mă bucur că nu stăm unii lângă alţii şi că păstrăm distanţa. Am sentimentul că oamenii se poartă respectuos unii cu alţii. În ultimii ani era atât de plin aici încât nu te simţeai deloc bine şi aveai impresia că fiecare face ce vrea.”

Şi Cherihene Laakoubi se bucură că ştrandul nu e aglomerat. Tânăra a venit aici cu familia. Actuala situaţie i se pare, ce-i drept, „ciudată”, dar e ceva cu care te poţi obişnui, crede ea. Sora ei Jasmin se aştepta chiar la măsuri şi mai stricte.

Condiţiile funcţionării piscinelor în aer liber din Germania vor fi adaptate permanent situaţiei actuale a pandemiei, au precizat autorităţile. Şi în acest domeniu se face practic un experiment. Nu e exclusă, de exemplu, suplimentarea personalului şi angajarea unui serviciu de pază sau a unui serviciu extern de curăţenie. Deciziile se vor lua treptat în funcţie de cum evoluează lucrurile. Şi în oraşul învecinat, Köln, se vorbeşte despre o „fază de testare“. „Pentru noi toţi este o provocare majoră şi un mare experiment”, mărturiseşte Birgit Schneider-Bönninger, responsabila oraşului Bonn pentru Sport şi Cultură.

Marta Wadolny este optimistă în ce priveşte sezonul ştrandurilor din acest an dacă se respectă prevederile în vigoare. „Dacă însă se iau măsuri suplimentare de relaxare sau dacă se amplifică numărul vizitatorilor, atunci va fi desigur greu să menţinem parametrii necesari de igienă”. Helen Meier şi Cherihene Laakoubi vor să meargă în continuare la ştrand. „Dar nu foarte des, cam o dată sau de două ori pe lună, pentru a oferi şi altora şansa de a merge la înot”, ne spune Laakoubi. Ea are o familie numeroasă – acum, de pildă, a cumpărat şapte bilete de intrare.


 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează