G4Media.ro

În ce cred anarhiștii / Lupta lui Trump cu Antifa

În ce cred anarhiștii / Lupta lui Trump cu Antifa

După cum au observat în ultima vreme nenumărați comentatori, conservatorii în general și președintele Donald Trump în special devin tot mai preocupați de anarhiști și anarhism. În calitate de anarhist care vorbesc doar în nume propriu, actualul moment pare unul potrivit pentru a explica unele dintre cele mai persistente idei și dezbateri ale anarhismului, scrie David S. D’Amato  editorialist la Libertarianism.org, într-un text publicat de The Hill și preluat de Rador.

Anul acesta Trump a anunțat că guvernul va lua măsuri pentru a desemna drept organizație teroristă „antifa” – o rețea laxă de activiști antifasciști, dintre care mulți se autointitulează anarhiști. Trump a semnat recent și un memorandum urmărind să suspende fondurile federale pentru așa-zise „jurisdicții anarhiste”, care ar urma să fie identificate ca atare pe baza unor criterii stipulate de document (de exemplu „dacă o jurisdicție refuză nerezonabil să accepte oferte de asistență polițienească din partea guvernului federal”).

Trump s-a apucat chiar să denunțe pe Twitter anarhiștii, în ultimele zile apărând mai multe astfel de postări, dintre care una întreba „Când are de gând Joe Biden Molâul să-i critice pe Anarhiștii, Bătăușii și Agitatorii din ANTIFA”.

Anarhismul – ca set de valori filozofice – favorizează relațiile și organizațiile bazate pe consimțământul liber al tuturor participanților; în calitate de set de idei, anarhismul se opune prin definiție violenței, oprimării și dominării. Din perspectivă istorică și tradițională, a fi anarhist înseamnă a fi un critic și un opozant al sistemului capitalist.

Însă se dovedește că toate acestea, luate de sine stătător, pot acomoda o gamă diversă de viziuni libertariene privind o viitoare societate non-statală: anarhiștii pot fi comuniști care doresc abolirea proprietății private și a competiției de piață sau primitiviști care se opun înseși civilizației ori chiar individualiști adepți ai pieței libere care sesizează diferența dintre capitalism în forma în care există el acum (și a existat mereu) și o piață liberă autentică, în care nu există acel gen de privilegii speciale coercitive și monopolismul cărora anarhiștii li se opun. Diviziunile din interiorul anarhismului nu se opresc aici.

Anarhiștii nu se pot pune de acord, de exemplu, în privința situației în care e oportun ca violenței statului să i se răspundă tot cu violență sau când e acceptabilă atacare fizică a fasciștilor, adepților supremației albe și naziștilor. De mai bine de un secol anarhiștii sunt implicați în dezbateri privind oportunitatea acțiunii violente, a propagandei prin fapte, a sabotajului, a terorismului și a asasinatelor.

Această dezbatere se suprapune în mare pe divizarea istorică între cei etichetați drept anarhiști individualiști (categorie sinonimă între altele cu „anarhiști filozofici” sau „anarhiști din Boston”) și cei numiți anarhiști sociali (asociați frecvent, de exemplu, cu comunismul anarhist sau colectivismul anarhist).

Aripa individualistă a mișcării anarhiste a favorizat în general o abordare a pașilor mărunți, evolutivă, în care instituții libertariene și mutualiste vor substitui gradual și pașnic instituțiile autoritare contemporane, transformând astfel societatea.

În cea mai bună formă a sa, anarhismul reprezintă deopotrivă o filozofie a respectului reciproc, contractului și cooperării și un set de strategii pentru construcția – chiar acum, atât în interiorul cât și în exteriorul ordinii existente – a infrastructurii întrajutorării reciproce și a unei lumi mai bune.

În urmă cu peste 100 ani, în prefața biografiei sale a inventatorului, muzicianului, afaceristului și anarhistului american deschizător de drumuri Josiah Warren, William Bailie explica faptul că anarhismul „nu propovăduiește violența și nici nu inculcă insurecția. Nu este nici o revoluție incipientă”.

Bailie a mers chiar atât de departe încât să argumenteze că anarhismul „nu constituie nici măcar o amenințare la adresa ordinii sociale, nici chiar un complot pentru pieirea regilor și conducătorilor”. Pentru Bailie, adept al unor faruri călăuzitoare anarhiste precum Warren și Benjamin Tucker, anarhismul însemna opoziția principială împotriva violenței sistemice și, în consecință, împotriva haosului.

Întreaga justificare a existenței anarhismului este aceea de a pleda în favoarea argumentului că ordinea existentă e fundamentată pe violență, oprimare și exploatare – că o lume mai liberă și mai dreaptă, fără clase conducătoare și fără clase conduse, este deopotrivă de dorit și posibilă.

Luptele interne dintre anarhiști constituie o venerabilă tradiție. În ce-l privește, Tucker insista că comunismul anarhist e o contradicție în termeni (un termen care „nu are sens”), remarcând chiar că anarhiștii care luptau în războiul civil din Spania erau „o adunătură de nebuni”, subliniind că „«Anarhismul», în Spania, e o denumire improprie”.

El îi critica frecvent pe comuniștii anarhiști pentru că făceau apel la violență și la acțiune revoluționară. El scria: „Nu există în lumea civilizată actuală vreun tiran care să nu facă tot ce-i stă în putere pentru a precipita o revoluție sângeroasă, mai degrabă decât să se confrunte cu un larg segment al supușilor săi hotărâți să nu i se supună.”

El argumenta că orice revoluție care „vine prin violență și înaintea iluminării” e predestinată să piară, construită pe fundație de nisip. Întreaga speranță a umanității, spunea Tucker, e inextricabil legată de a evita tocmai acel gen de „revoluție prin forță” pe care atât de mulți anarhiști încercau s-o declanșeze.

Tentativele de a face poliția etichetării sau de a excomunica anumite elemente sunt exerciții de inutilitate, de obicei tendențioase și servind unui scop egoist – în primul rând pentru că istoria anarhismului include într-adevăr episoade violente.

Dar violența anarhistă, chiar și în cele mai rele forme ale ei, a pălit întotdeauna prin comparație cu violența sistematică și instituțională a statului, ale cărui crime sunt în mod deosebit periculoase prin aceea că niciodată nu sunt definite ca atare.

Parafrazându-l pe Max Stirner: statul își numește propria violență „lege”, iar violența oricui altcuiva „crimă”. Dar chiar și dacă anumiți autoproclamați anarhiști consideră că violența și distrugerea sunt cumva pardonabile ori justificabile, dată fiind o situație anume sau un context istoric, ele sunt eronate din perspectivă strategică, în calitate de tactici pentru realizarea unei schimbări sociale pozitive, eliberatoare.

Depinzând în mare măsură de cum vor acționa anarhiștii de acum înainte, anarhismul ar putea fi poziționat favorabil pentru a deveni o sursă vitală de noi idei, într-un moment de aparentă criză în istoria noastră. Dar, pentru a îndeplini această funcție, va trebui să fie anarhismul de tip „filozofic” al lui Tucker – cu siguranță nu fără acțiune directă, dar adoptând numai variantele non-violente de acțiune directă.

Notă: Articol de David S. D’Amato (jurist, editorialist la Libertarianism.org deținut de Cato Institute și consilier la Future of Freedom Foundation și Heartland Institute)

Sursa: The Hill/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

26 comentarii

  1. Fascistul Trump se teme de antifascisti, ce surpriza. Cand statul, sub Trump, comploteaza impotriva cetatenilor, e normal sa reactioneze.

  2. „…. nenumărați comentatori, conservatorii în general și președintele Donald Trump în special devin tot mai preocupați de anarhiști și anarhism.”
    Prin contrast, Partidului Democrat (?) finanteaza si incurajeaza anaristii si anarhia, atmosfera in care comunistii se simt ca acasa.

  3. „Dar violența anarhistă, chiar și în cele mai rele forme ale ei, a pălit întotdeauna prin comparație cu violența sistematică și instituțională a statului, ale cărui crime sunt în mod deosebit periculoase prin aceea că niciodată nu sunt definite ca atare.

    Parafrazându-l pe Max Stirner: statul își numește propria violență „lege”, iar violența oricui altcuiva „crimă”. ”

    Antifa sunt buni. Votati USR+ daca vreti si in Romania!

  4. Anarhistii au fost si vor ramane niste papagali cu idei comuniste! Comunisti si nimic altceva! Niste idioti care cred ca destinele unei tari trebuie sa fie in mainile clasei prostovanilor.

    Mai exista si alti prostovani pe mapamond care se bucura de ispravile excesiv de violente comise de anarhisti si Antifa in USA, negandind ca o ascensiune a imputitilor de comunisti in USA ar putea aduce deservicii incomensurabile intregii omeniri.

  5. Bravo ba, tapalaga! In sfârșit ai ieșit din dulap! Ai transformat un site obscur de “știri” intr-o goarna a unei organizații teroriste care arde orașe, bate și împușca lumea pe străzi pentru ca nu sunt de acord cu ei… un fel de cămăși brune ale idolului vostru “socialist”. Jenant.

  6. Vladimire, eu sunt rusofoba, votez nicusor dan, il admir pe trump si nu simpatizez blm.
    Si cred ca te cam grabesti cu acuzatii.

  7. Cica i se pregateste o revolutie portocalie si lui Trump.
    Black is the new orange.

  8. La revedere G4Media!

  9. Oameni scoliti pe mIRC, Hi5, ce sa le ceri … Poate vreodata cititi si voi o carte ca duhniti a sofisme : https://chomsky.info/books/

  10. Marxistii progresisti globalisti care doresc transformarea mapamondului intr.o mare Chinã ,lupta de zor impotriva ultimelor insule de democratie ,unica doctrina care ofera libertatea si intimitatea individului.Dupa 45 de ani de comunism romanii urasc din toata inima doctrina comunista mai mult decat oricand.

  11. Aproape ca am avut un moment de șoc și groază când am citit ce traduceri bagă domnii redactori. Dar apoi m-am liniștit, suntem la G4, ce drea*u măi băieți.
    Apologia anarhistului comunist, lăbăreli și sofisme care să explice cum ca anarhistul nu e el atât de rău, e de fapt băiat bun, care vrea doar o lume mai justă. Ce le mai place asta cu justiția socială….la toate leprele care nu muncesc o zi în viața lor…
    Acum sa vină kohortele de komisari care să ne zică că suntem pesediști, sau putiniști. Sunt vreo câțiva mormoloci pe aici care te baga repede la index daca nu ești progresist ca dânșii.

  12. Este buna delimitarea diverselor curente ale anarhismului, cele mai importante fiind cel de stanga ( abolirea pietei libere ) respectiv cel de dreapta ( abolirea sau diminuarea prerogativelor statului ). Ambele pleaca de la niste probleme, dar ambele ne-au trimis in fata unor lideri odiosi.

    Capitalistul lacom, managereul de corporatie preocupat de el insusi, de ce ARE si nu ce ESTE, fara empatie fata de subordonati si lingau cu cei de mai sus, nu face decat sa produca sub el o patura de „oprimati” care vor cadea f. usor in plasa unor idei egalitariste strambe si nesustenabile cum au fost cele comuniste, multe la numar ca si in cadrul comunismului au fost „curente”.

    In partea cealalta, liderul comunistul inept, infect, la fel de lipsit de empatie ( de altfel eu cred ca genul asta de om ajunge in varf in orice orianduire ) nu poate crea decat o societate dupa chipul si asemanarea lui: desi promite egalitate, distruge empatia din oameni, oamenii nu mai simt ca au nevoie unii de altii, se spioneaza si se toarna, vanzatoarea nu iti mai zambeste, te simti o rotita, exploatat mai ceva ca in capitalism.

    Pana acum omenirea nu a experimentat o oranduire in care omul, relatiile dintre oameni, empatia, cooperarea sa fie pe primul plan si nu concurenta sub o forma sau alta: economica, militara. Poate in comuna primitiva, dar habar nu avem cum era pe atunci. De altfel sistemul de invatamant nu produce decat concurenta si ne invatam de mici cu asta. Se da o „problema”, tu stii sa o rezolvi, el nu stie, deci esti mai bun. Desi, poate intr-o discutie libera ai vedea ca cel care n-a rezolvat problema aia particulara, are un overview mai bun asupra disciplinei careia ii apartine problema. Dar deja e prea tarziu, nimanui nu ii pasa de overview, de empatie, de cum ii asculti pe altii, ci, cel putin pana obtii o diploma trebuie sa iti arati doar skill-urile legate de rezolvarea de probleme.

    Ca sa va spun sincer, ma sperie conservatorii ( bufoni ca Neamtu ) care zic sa ne aparam „valorile impotriva tavalugului stangist eco-bio-feminist-lgbt”, care valori, bre, buda din fundul curtii sau consumul minim de pasta de dinti? Iar cei pe care ii atrag in cursa, desi se cred culti, sunt in general oameni cu probleme majore la adresa celorlalti oameni.

    Pe partea celalalta, sunt intr-adevar stangisti inepti, genul care cred ca au drepturi, ca li se cuvine tot, care se cred tolerantis incluzivi dar vor sa darame tot, sa fie egalitate, sa mergem toti cu UBER-ul, trotineta, sa moara proprietarii de masini care polueaza, sa moara corporatiile si big Pharma cu vaccinurile lor, si tot asa.

    Nimic nu mai razbate din zona de mijloc echilibrata, de relatii umane, de conexiune, de empatie, mai putina concurenta si mai multa intelegere, fara de care nu ne putem numi o societate si cu atat mai putin una civilizata.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.