Home » Articole » Împușcături într-o fabrică Mercedes-Benz, în Sindelfingen, Germania. Două persoane au fost ucise, un suspect a fost arestat

Împușcături într-o fabrică Mercedes-Benz, în Sindelfingen, Germania. Două persoane au fost ucise, un suspect a fost arestat

Împușcături într-o fabrică Mercedes-Benz, în Sindelfingen, Germania. Două persoane au fost ucise, un suspect a fost arestat
Sursa foto: Daniel Reinhardt / AFP
Ascultă articolul

Două persoane au murit împușcate, în fabrica Mercedes Benz din Sindelfingen, Germania, relatează tagesspiegel.de. În incident ar fi fost implicați 3 bărbați, însă nu se cunosc detaliile conflictului, relatează publicația germană. Bărbatul de 53 de ani care se presupune că a tras cu arama a fost arestat. Este al doilea incident violent la uzina din Sindelfingen într-o perioadă scurtă de timp.

- articolul continuă mai jos -

După cum a declarat joi un purtător de cuvânt al poliției, cei doi bărbați care au murit erau angajați în compania Rhenus și aveau 44 de ani. Unul dintre cei doi a supraviețuit inițial atacului, cu răni grave, dar a murit ulterior la spital.

Primele apeluri de urgență au fost primite joi, de polițiști, în jurul orei 07.45. Crima s-a petrecut într-o hală în timp ce producția era în derulare. Acolo au fost prezenți mulți angajați. După crimă, mulți dintre ei au avut nevoie de asistență psihologică, alții au fost trimiși acasă.

O purtătoare de cuvânt a furnizorului de servicii de logistică a declarat joi: „Conducerea și angajații Rhenus Automotive sunt șocați de incident și exprimă condoleanțe familiilor victimelor și tuturor martorilor incidentului”.

Este al doilea atac violent în cadrul acestei fabrici a Mercedes-Benz, într-o perioadă scurtă de timp, relatează publicația. Anul trecut, poliția a dezvăluit că a reușit să oprească un atacator înainte să se întâmple ceva foarte rău.

În februarie 2022, un șofer cu un microbuz a spart o barieră de acces în fabrică și a accelerat. Bărbatul/șofer i-a amenințat pe ofițeri cu un cuțit pliabil până când un polițist l-a împușcat în picior. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 61 de ani era internat la momentul respectiv într-o unitate de psihiatrie.

Unitatea din Sindelfingen este fabrica de vehicule Mercedes-Benz Group AG cu cea mai îndelungată tradiție. Vehiculele din clasele superioare și de lux sunt produse în Sindelfingen, inclusiv Mercedes S-Class și Mercedes-Maybach S-Class. Aici lucrează aproximativ 35.000 de angajați.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole