Home » Articole » Imagini din satelit: Forțele americane din Qatar au încărcat rachete pe lansatoare montate pe camioane, în contextul tensiunilor cu Iranul

Imagini din satelit: Forțele americane din Qatar au încărcat rachete pe lansatoare montate pe camioane, în contextul tensiunilor cu Iranul

9014
Imagini din satelit: Forțele americane din Qatar au încărcat rachete pe lansatoare montate pe camioane, în contextul tensiunilor cu Iranul
Sursa Foto: X
Ascultă articolul

Forțele americane de la baza al-Udeid din Qatar — cea mai mare bază a SUA din Orientul Mijlociu — au montat rachete pe lansatoare mobile instalate pe camioane, pe măsură ce tensiunile cu Iranul au crescut din luna ianuarie, arată analiza imaginilor satelitare, ceea ce înseamnă că acestea pot fi deplasate mai rapid, transmite Times of Israel care citează Reuters.

- articolul continuă mai jos -

Decizia de a păstra rachetele Patriot pe camioane mobile, în locul unor poziții de lansare semi-statice — ceea ce le permite să fie desfășurate rapid pentru atac sau mutate defensiv în cazul unui atac iranian — arată cum riscurile s-au intensificat pe măsură ce fricțiunile au crescut.

O comparație între fotografiile satelitare de la începutul lunii februarie și cele realizate în ianuarie indică o consolidare recentă a aeronavelor și a altor echipamente militare în întreaga regiune, a declarat William Goodhind, analist de imagini criminalistice la Contested Ground.

La baza al-Udeid, rachetele Patriot erau vizibile, parcate și montate pe camioane tactice M983 Heavy Expanded Mobility Tactical Truck (HEMTT) la începutul lunii februarie, spune Goodhind.

  • „Decizia de a face acest lucru oferă sistemelor Patriot o mobilitate mult mai mare, ceea ce înseamnă că pot fi mutate într-o locație alternativă sau repoziționate cu o viteză mai mare”, a spus el.

Nu este clar în prezent dacă rachetele se mai află pe camioanele HEMTT. Un purtător de cuvânt al Pentagonului nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Revoluția islamică, ziua care marchează instaurarea dictaturii de la Teheran

Schimbările de poziții ale SUA au loc cu puțin timp înainte de ziua Revoluției islamice din 1979 (1 aprilie), care marchează instaurarea dictaturii de la Teheran. Iranienii au început să scandeze din nou, în public, de la balcoanele locuințelor ”moarte dictatorului” sau ”moarte lui Khameni”, liderul suprem spiritual al Iranului.

Reacțiile iranienilor au loc după cele mai ample proteste de la instaurarea dictaturii soldate cu peste 30.000 de morți după unele ONG-uri pentru drepturile omului, dar doar 3000 recunoscute oficial de stat.

Manifestaţii antiguvernamentale masive au început pe 28 decembrie împotriva creşterii costului vieţii în Iran şi au evoluat de atunci într-o mişcare mai amplă de contestare împotriva puterii.

știre în curs de actualizare 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole