Home » Anchete » Ilie Marcel Șerbuc, acuzat că ar fi ucis o fată de 12 ani, a fost adus în țară / Gorghiu: Nimeni nu se poate sustrage răspunderii în fața justiției naționale. Ministerul Justiției va depune în continuare toate eforturile legale pentru ca fugarii să fie aduși în România

Ilie Marcel Șerbuc, acuzat că ar fi ucis o fată de 12 ani, a fost adus în țară / Gorghiu: Nimeni nu se poate sustrage răspunderii în fața justiției naționale. Ministerul Justiției va depune în continuare toate eforturile legale pentru ca fugarii să fie aduși în România

Ilie Marcel Șerbuc, acuzat că ar fi ucis o fată de 12 ani, a fost adus în țară / Gorghiu: Nimeni nu se poate sustrage răspunderii în fața justiției naționale. Ministerul Justiției va depune în continuare toate eforturile legale pentru ca fugarii să fie aduși în România
Sursa foto: g4Media
Ascultă articolul

Ilie Marcel Șerbuc, acuzat că ar fi ucis-o pe fata de 12 ani a concubinei sale și a ascuns cadavrul într-o canapea, a fost adus, marți, în țară.

Anunțul a fost făcut de către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, care afirmă că „nimeni nu se poate sustrage răspunderii în fața justiției naționale” și că „Ministerul Justiției va depune în continuare toate eforturile legale pentru ca fugarii să fie aduși înapoi în România”.

- articolul continuă mai jos -

„A aterizat avionul care îl aduce înapoi în România pe inculpatul Șerbuc Ilie Marcel, acuzat de uciderea unei fetițe de 12 ani.

Cu privire la inculpat fusese dispusă, în lipsă, măsura arestului preventiv. Potrivit procedurii, el va fi prezentat la instanță pentru confirmarea acestei măsuri. Rămâne să vedem ce va decide instanța și, mai departe, continuă actele de urmărire penală, procedură care nu este publică.

Nicio persoană nu este mai presus de lege. Nimeni nu se poate sustrage răspunderii în fața justiției naționale. Aceasta este normalitatea într-un stat democratic.

Vă asigur că Ministerul Justiției va depune în continuare toate eforturile legale pentru ca fugarii să fie aduși înapoi in România.

Cooperarea judiciară internațională în materie penală este esențială pentru combaterea infracționalității. Mulțumesc tuturor autorităților române și olandeze pentru buna colaborare!”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Marcel Ilie Serbuc, în vârstă de 37 de ani, este din satul Sfântu Ilie, judeţul Suceava, conform datelor furnizate de către Poliţia Română. El a fost depistat de poliție în Olanda, iar Tribunalul Amsterdam, în baza unui mandat european de arestare, a dispus, în 16 august, predarea inculpatului Șerbuc Ilie Marcel autorităților competente din România.

Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, a venit în ţară din Spania şi a fost audiată la Serviciul Omoruri din Capitală. Femeia susţine că vinovat este concubinul său. Pentru mama fetei nu a fost dispusă nicio măsură. Dosarul este la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Fata de 12 ani şi mama sa au fost date dispărute în urmă cu mai mult timp, iar cu câteva zile înainte de descoperirea cadavrului informaţia referitoare la dispariţia lor fusese distribuită şi pe reţelele sociale. Fostul soţ al femeii, care este tatăl fetei, a anunţat că nu mai poate lua legătura cu ele.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole