Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul interimar a declarat vineri, după o întâlnire cu primarii din România, că anii precedenți s-au alocat sume importante pentru consum, iar creșterea economică a fost neglijabilă, însă deficitul țării a crescut foarte mult.
„Important este ca în aceste zile, cât timp renegociem PNRR-ul și astăzi echipa guvernamentală este la Bruxelles, atât pe componenta tehnică cât și pe cea ministerială, să știm care proiecte se termină la sigur.
Care trebuie să rămână pe grant și ce proiecte nu se pot termina sau există risc de a nu fi terminate, care trebuie mutate pe împrumut, în așa fel încât România să nu piardă aceste finanțări.
Pentru perioada următoare, va fi foarte important să păstrăm o rezervă financiară la Ministerul de Finanțe, în așa fel încât, dacă vom avea proiecte care nu se vor termina, sau vom avea proiecte cum sunt cele de la Ministerul Sănătății, care necesită finanțări importante suplimentare, să avem rezerva bugetară pentru a termina aceste lucrări. Gândiți-vă, de exemplu, că am avut proiecte.
Care erau estimate prin finanțare europeană la o anumită valoare, prin modificările care au fost acceptate: valoarea a crescut foarte mult și este nevoie ca diferența să fie acoperită din bugetul de stat, pentru că nu sunt cheltuieli eligibile.
Deci asta e un aspect foarte important și aceste aspecte legate de absorbția de fonduri europene de urgență. Starea lucrărilor am discutat-o cu primarii”, a explicat Ilie Bolojan.
Primul ministru interimar spune că există în prezent întârzieri la plată pe mai multe proiecte în derulare, iar această problemă trebuie rezolvată rapid pentru finalizarea lor.
„De asemenea, un alt aspect important este asigurarea fluxurilor de plăți. Am constatat, preluând responsabilitatea unor ministere, în această perioadă că există întârzieri de plată și fără să ne plătim constructorii cât mai repede posibil, e greu de presupus că vor avea capacitatea financiară să lucreze susținut în așa fel încât aceste proiecte să fie finalizate până în luna august.
Am discutat, de asemenea, de proiectele care sunt pe componenta de Anghel Saligny, în ceea ce privește plățile săptămâna trecută, Ministerul Dezvoltării a asigurat plățile la zi pentru că Ministerul de Finanțe a făcut deschiderile bugetare în acest sens.
În ceea ce privește programul Saligny, el se va derula normal în continuare, dar capacitatea de a suplimenta fondurile față de ceea ce a fost alocat la început de an este foarte scăzută, având în vedere necesitatea de finanțare pentru a acoperi așa cum v-am spus diferențele pe proiectele din fonduri europene.
Anul acesta cea mai importantă componentă de investiții publice este cea din PNRR. Fiind de aproximativ 10 miliarde de euro, ce este foarte important aici să ne concentrăm pe acest lucru.
Au fost discutate alte aspecte legate de transferuri, de compania națională de investiții, dar acestea au fost. Aspectele administrative mai importante pe care le-am discutat”, a detaliat premierul interimar.
Ilie Bolojan a vorbit și despre creșterea inflației, care a depășit prognozele inițiale în contextul războiului din Golf.
„Era evident că ceea ce s-a întâmplat de la finalul lunii februarie și până astăzi prin războiul din Golf va avea niște efecte asupra economiilor din toată lumea.
Și creșterea prețurilor la combustibil, așa cum ați văzut-o și cum o vedem în continuare, este un factor care nu ajută la dezvoltarea economică, și care a făcut ca toate economiile să încetinească, inclusiv economia noastră, contribuind, din păcate, și la creșterea inflației în sensul în care prognozele de reducere a inflației nu s-au respectat așa cum au fost gândite prognozele, la început de an, neluând în calcul această situație excepțională.
De asemenea, ceea ce se întâmplă în continuare legat de războiul din Ucraina, legat de problemele tarifare dintre blocurile economice mari, nu este de natură să antreneze creșterea economică, economia țării noastre este legată de cea a Uniunii Europene, și deci suntem sau tractați de economie, dacă merge foarte bine, mergem și noi bine, sau încetiniți în condițiile în care nu există o creștere susținută.
Deci aceste lucruri erau de așteptat, în plus. Nu trebuie să ne ascundem, este o reașezare a economiei românești, vă rog să vă gândiți că ani de zile am funcționat cu niște deficite foarte mari, deci practic am aruncat bani în piață, și cu toate că am aruncat miliarde în piață, creșterea economică 2023-2024-2025 n-a fost pe măsura banilor aruncați în piață, pentru că erau în principal bani duși pe consum, care au avut efecte de creștere a deficitelor, comerciale, de creștere a importurilor, și acum economia noastră se reașează”, susține Ilie Bolojan.