Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În câteva zile vara va începe în mod oficial, iar noul anotimp debutează cu o zi importantă pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă: Ziua Copilului. Dacă ești părinte și rămâi fără idei cu care să-l surprinzi pe cel mic, astăzi venim cu câteva sugestii de cadouri moderne, cadouri „stil tech”.
Produsele incluse în această listă au fost selectate prin filtrul publicațiilor bazate pe recenzii în lumea tehnologiei și ghidurilor editoriale independente.
JBL JR310BT este modelul de căști wireless pe care SoundGuys (n.red. publicație online specializată pe recenzii pentru echipamente audio formată din jurnaliști cu experiență în domeniul tehnologiei) îl recomandă ca pe un dispozitiv atrăgător pentru cei mici.
Culorile prietenoase (bleumarin și roșu, albastru deschis și roz, precum și într-o combinație de verde deschis și verde închis), designul simplist, greutatea ușoară, dar și numele sonor din industria căștilor wireless, reprezintă factori care au toate șansele să-i atragă chiar și pe cei mai mari.
Ce ar putea să fure atenția copiilor: pe lângă căștile în sine, modelul vine cu o foaie cu stickere, care se pot pune pe suprafața de plastic a acestora pentru a le personaliza.
Un aspect negativ al acestui model de la JBL este limitatorul de volum, care nu funcționează chiar așa cum este promovat. JBL JR310BT ajung, potrivit SoundGuys, undeva la 94dB, ci și nu la 85, limita promovată pentru căștile destinate copiilor.
Pe site-ul oficial al companiei, modelul JR310BT se învârte undeva la prețul de 150 de lei, aflându-se la momentul publicării articolului la reducere.
Important de notat este că un studiu european citat de The Verge a atras atenția asupra faptului că anumite căști de la branduri mari (Apple, Beats, Samsung, JBL) conțineau cel puțin urme de substanțe chimice dăunătoare, inclusiv bisfenoli, ftalați și substanțe ignifuge ce perturbă în mod negativ hormonii. Câțiva retaileri europeni au retras anumite modele de căști după publicarea studiului.
Alegerea primei tablete pentru copilul tău ține, înainte de toate, de liniștea ta. Din fericire, controalele parentale solide sunt acum ceva obișnuit, oferindu-ți un punct de plecare foarte bun pentru siguranța online. Astfel, tableta poate fi o opțiune de cadou utilă, dar alegerea ei ar trebui făcută în funcție de vârsta copilului, de rezistența dispozitivului, de spațiul de stocare și de opțiunile de control parental.
Pentru a găsi varianta potrivită pentru familia și bugetul tău, trebuie să te gândești și la rezistență, la o performanță suficient de rapidă pentru jocurile lui preferate și la suficient spațiu de stocare pentru toate aplicațiile și videoclipurile. Iată câteva sfaturi din partea Which?(ONG din Regatul Unit) pentru a alege modelul potrivit:
Dacă dorești să oferi de Ziua Copilului cadou o tabletă cu Android care să îndeplinească recomandările de mai sus, Samsung Galaxy Tab A9 se poate găsi pe site-urile retailerilor din România cu prețuri care pot varia în funcție de memorie, conectivitate și stocare.
În schimb, pentru o tabletă cu iOS va trebui să scoți din buzunar peste 2500 de lei.
Dacă vrei să rămâi conectat cu copilul tău, dar el nu este încă pregătit pentru un telefon mobil, un smartwatch prietenos pentru copii ar putea fi răspunsul.
Primești localizare, apeluri și mesaje text cu contacte aprobate în prealabil și, uneori, funcții bonus distractive precum muzică sau jocuri, totul fără accesul nelimitat la rețele sociale și internet. De fapt, multe modele nici nu trebuie asociate cu un smartphone. De asemenea, ele sunt de obicei mai ieftine și mai simple decât, să spunem, un Apple Watch, care ar putea avea mai multe funcții decât are nevoie un copil mic.
Mulți experți aplaudă astăzi astfel de eforturi de a amâna cumpărarea primului smartphone. Brooke Shannon, fondatoarea grupului nonprofit de advocacy Wait Until 8th, le recomandă părinților să aștepte până când copilul termină clasa a opta, invocând timpul pe care tinerii îl petrec de obicei pe telefon odată ce îl au, uneori peste nouă ore pe zi, spune ea, și impactul negativ pe care acesta îl poate avea asupra sănătății mintale și calității vieții.
Posibilitatea de a suna sau de a trimite un mesaj direct la încheietura copilului tău este o funcție-cheie și nu trebuie să asociezi ceasul cu un telefon pentru a avea această funcție. Autonomia bateriei, dar și localizarea bazată pe GPS sunt alte aspecte importante când vine vorba de achiziția unui ceas inteligent pentru cel mic.
Printre modelele recomandate de Consumer Reports se numără: Fitbit Ace 3 (de la 350 lei), Garmin Bounce (de la 1400 lei) sau Garmin Vivofit Jr. 3 (de la 420 de lei).
Jucăriile de tip STEM pot fi o alegere inspirată pentru un cadou de Ziua Copilului. Cele mai valoroase produse STEM sunt cele care îi pun mintea la contribuție celui mic, cele care îl fac să construiască, îi permit să greșească și să repare, nu doar printr-o simplă apăsare de butoane.
Specialiștii citați de American Academy of Pediatrics atrag atenția că cele mai utile jucării sunt cele care încurajează interacțiunea, rezolvarea de probleme și dezvoltarea motricității fine, precum blocurile de construcție, puzzle-urile, formele sau trenulețele.
De la puzzle-uri până la kituri de electronică sau roboți programabili, aceste cadouri pot avea mai multe efecte pozitive, pe lângă distracția generată.
Seturi de construcție magnetică, jocuri logice, seturi de circuite electronice pentru proiecte DIY, de codare tangibilă sau de programare fără ecran sunt o idee bună de cadou și se găsesc în stoc pe site-urile retailerilor autorizați din România, cu prețuri de la câteva zeci la câteva sute de lei, în funcție de complexitatea setului. Printre produsele STEM recomandate în ghidurile editoriale internaționale se numără hinkFun Gravity Maze, Snap Circuits, Magna-Tiles și Ravensburger GraviTrax Junior.
Pentru o experiență premium, cei de la LEGO pun la dispoziție pentru introducerea copiilor în conceptele de robotică și programare prin joacă interactivă LEGO Education SPIKE Essential, produs ce sare de 2000 de lei.
La capătul zilei, un cadou tech bun pentru de Ziua Copilului nu ar trebui ales doar după promisiunile produsului sau popularitatea sa, dar și după vârsta copilului, siguranța sa, liniștea celui care îl cumpără, dar și mulțumirea celui mic în timpul utilizării sale.