Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Hotel Rex, simbol și monument istoric din stațiunea Mamaia, inaugurat de Regele Carol al II-lea în 1936, a fost scos la licitație pentru 10 milioane de euro de executorul judecătoresc Constantin Adrian Stoica, transmite Info Sud-Est.
Informația a fost publicată inițial de Ziua de Constanța care notează că licitația, pentru clădire și parcare, va avea loc în 18 decembrie 2025, de la ora 11:00, la adresa strada George Enescu nr. 15, Constanța.
Conform publicației de vânzare imobiliară, se vinde imobilul compus din teren intravilan, categoria curți-construcții, teren în suprafață de 7.000 mp din acte, respectiv 7.426 mp din măsurători, împreună cu construcția C1, respectiv complex hotelier Rex, având 6 niveluri, respectiv parter, etaj recepție și 4 etaje, cu suprafață construită la sol de 4.776 mp; construcție anexă C2 (magazie) și construcție anexă C3 (magazie). De asemenea, se vinde și parcarea hotelului în suprafață de 2.345 mp. Prețul de pornire al licitației este de 50.871.000 lei (47.818.740 lei pentru Hotel Rex și 3.052.260 lei pentru parcare), echivalentul a 10.000.000 euro, fără TVA.
La 15 august 1936, regele Carol al II-lea inaugura în stațiunea Mamaia cel mai modern şi luxos hotel al Balcanilor: „Rex”, arată Heritage Constanta, prima arhivă digitală a monumentelor istorice din Dobrogea, proiect lansat de Info Sud-Est în 2022. La câteva minute plimbare pe plajă de Palatul Regal şi de noul Cazino, deschis cu un an mai devreme, clădirea era pusă special sub patronajul monarhic, pe faţadele art deco fiindu-i aplicate vizibil coroana regală.
Hotelul „Rex” a devenit repede, în cele câteva sezoane estivale care au rămas până la declanşarea războiului mondial, un loc de întâlnire al clasei politice, al lumii diplomatice şi al cercurilor mondene.
Articolul continuă mai jos
În perioada interbelică, plaja hotelului “Rex” a început să găzduiască întinse şedinţe neoficiale de guvern, reuniuni ale diplomaţilor acreditaţi la Bucureşti, grupuri de scriitori şi artişti renumiţi. Şeful Legaţiei Elveţiei, Rene de Weck, şi el cazat într-una dintre cele 120 de camere ale hotelului în vara anului 1939, scria cu un amestec de ironie şi invidie către Ministerul său de Externe că “este amuzant să-i regăseşti aici pe membrii guvernului şi pe numeroşi colegi din corpul diplomatic mai sumar îmbrăcaţi. Fericită este ţara unde ministrul Afacerilor Externe, Grigore Gafencu, poate fi masat în public, sub o umbrelă de plajă plantată în nisip, iar nevasta lui poate fi chemată cu numele de Nouchette!”.
În vara în care începea al Doilea Război Mondial, pe plaja de la “Rex” se discuta politică mondială şi, foarte evident, se făceau planuri de evoluţii imediate.
Din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a scos hotelul “Rex” din circuitul turistic, comandanţii Armatei Roşii stabilindu-şi aici rezidenţa, până la retragerea din 1958. Citește integral pe Info Sud-Est.