Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Hackerii pro-ruși de la Killnet o apreciază pe Diana Șoșoacă într-o postare pe Telegram, numind-o ”om deștept” și au publicat o poză cu senatoarea ex-AUR:
Aprecierea pro-rușilor de la Killnet pentru senatoarea ex-AUR are loc după ce aceasta împreună cu alți parlamentari au cerut public ca România să nu sprijine militar Ucraina. Parlamentarii care au trimis o scrisoare deschisă marți sunt Dumitru Coarnă (PSD), Mihai Lasca, Francisc Tobă, Daniel Gheorghe Rusu şi Ciprian Ciubuc, toți excluși din AUR în urma unor contre cu George Simion, la fel ca Diana Șoșoacă.
Coarnă a scris marți seară un mesaj pe Facebook anunțând că cer ”începerea negocierilor în vederea încetării ostilităţilor”:
Parlamentarii sunt aceiași care au mers în audiență la Ambasada Rusiei pentru a anunțat ”neutralitatea” României în războiul declanșat de Kremlin în Ucraina. Celor patru li s-au alăturat alți doi: Ciprian Ciubuc, deputat ex-AUR născut în Chișinău, și Daniel Gheorghe Rusu, care l-a acuzat recent pe George Simion, că ”l-a luat beția puterii”.

Mesajul integral publicat de parlamentarul PSD:
Context
O delegație formată din parlamentarii Diana Iovanovici-Șoșoacă, Mihai Lasca, Francisc Tobă (toți trei ex-AUR) și Dumitru Coarnă (PSD) s-a întâlnit la 31 martie, în urma unei cereri depuse în acest sens, cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, potrivit unui comunicat al lui Șoșoacă.
Cei patru parlamentari au prezentat o propunere privind o așa-numită ”poziție de neutralitate” a României în războiul declanșat de Rusia în urma invadării Ucrainei.
Diana Șoșoacă, Mihai Lasca și Francisc Tobă au intrat în Parlament pe listele AUR, dar acum activează ca independenți. Șoșoacă s-a remarcat prin acțiunile violente la adresa personalului sanitar dintr-un cabinet de vaccinare, dar și prin propagandda constantă pro-Rusia și anti-occidentală.
Mihai Lasca, deputat de Bihor, a fost condamnat definitiv în 2021 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că și-a bătut un rival în trafic.
Francisc Tobă a apărut, potrivit Epochtimes, în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în 1989, speță cu peste 700 de victime (morți, răniți și lipsiți de libertate), care a fost clasată în 2010. Ziarul de Iași a scris, în 15 septembre 1999, că Francisc Tobă (lt.col. (r)) era acuzat și trimis în judecată pentru reprimarea manifestanților sibieni precum și de uciderea sau rănirea unor ofițeri ai Ministerului de Interne și ai Securității. Tobă urma să fie judecat pentru tentativă la omor deosebit de grav și complicitate la tratamente neomenoase. Dosarul a fost întors de judecători la Parchetul Militar, pentru vicii de procedură, iar în 2010 a fost clasat de procurori. Francisc Tobă a fost consilierul lui Adrian Năstase și a candidat pentru Parlamentul României și din partea PSD. În 2019, Tobă făcea parte din conducerea Partidului Neamul Românesc al fostului parlamentar PSD, Ninel Peia.
Dumitru Coarnă (PSD) este fost șef al unui sindicat de polițiști. El s-a remarcat prin inițierea, alături de alți parlamentari PSD și AUR, a „Legii suveranităţii – Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român”, depusă pe 2 martie la Parlament. Între altele, proiectul de lege vrea să pedepsească ”accesarea sau manipularea activității neuronale” precum și ”orice intervenție asupra conexiunilor neuronale sau intruziune la nivelul creierului, într-un mod invaziv sau neinvaziv, în lipsa consimțământului scris”.
sursa foto: Telegram
Șoșoca e o rușine pentru specia umană în general și pentru români în special. Nici ceilalți nu sunt departe de ea.
Tu esto o rusine pentru romani. Va arata toatwe mizeriile pe care le fac tradatorii din guvern si de pe langa si tot ea este vinovata. Esti unul ca cei din guvern . RUSINE.
arata o laie! ea e o infractoare. tot ce face e ca sa ii creasca ratingul, in rest nu ii pasa. o TRADATOARE DE NEAM SI TARA!!! RUSINE ESTI TU!
Nu este de. Mirare, șoșoacă se încadrează perfect im tipologia ruseasca, inculta, agresiva, dispreț fata de tot. Evident, susținătorii ei au aceleași metehne, se observa din comentarii. Deh, deșteptăciunea are mai multe fete. Dacă întrebi un internat la ospiciu, îți va spune ca nebunii sunt afara, ei sunt cei sănătoși.
@irnel ia-ti scroafa si duceti-va in… Rusia. Zoofilule
@irinele… mai incet cu telefonu’… iti tremura degetelele pe butoane ca deh’ asa e intr-o dimineata inainte de a te drege cu o cinzeaca! Si mai si faci spume la gurita vazand ca lumea scrie urat de creatura ta preferata: shosho’… Atacul tip DDoS pe care l-au dat rusnacii e cel mai basic… inunzi adresa siteului… nu schimba continutul, nu il sparge! … se vede de aici „meseria” hackerilor lui putler! E jalnic sa fii sluga unei autocratii jalnice ca cea din Rusia de azi… eu recomand sa plecati intr-un sejur lung acolo, voi toti care serviti Rusia lui putler: propun detasarea lui shosho’in Cecenia, ceilalti in Buriatia, cel putin 5 anisori!
Tare imi e ca acesti Killnet nu sunt deloc rusi si sunt o arma a propagandei. Mai ales ca atacurile sunt doar cum zicea cineva cele basic fara furt de informatii, ceva pute la Killnet. In plus hackerii nu fac politica vezi Sosoaca, Catu. Adica au spart rusii serverul de email al lui Clinton si acum au retineri.
Si mai toxici sunt cei fara scoala si vocabular care posteaza laturi si injuraturi cu complicitatea redactiei.
nu te pune nimeni sa le citesti. si nu sunt deloc asa toxice ca astia ca tine, niste troli scarbosi.
@gicu bugetar wannabe – Mai postacule, nu credeam ca o sa spun asa ceva, dar tare imi e ca ai dreptate 😂😂😂… tare mi-e ca sunt doar niste romani dezaxati, amarati haurolaci sau nu, care sunt mari iubitori de rusi**
Ati confirmat tot ce am zis in comentariul anterior. Ati umplut site-ul de laturi, redactia e in vacanta e liber la injuraturi.
Gicule c@canar wannabe, hai sic.tir trollache ruznache.
Wannabe toxica e mat.a care te facu sosocar spur.cat.
În literatura,Ion e nume de sluga!Se vede,se știe,a cui!?
Umflata aia de Șoșoacă e o rușine pentru România, o trădătoare ordinară, afară în Rusia, vacă nazistă.
Curios ca toti consilierii fostului tarnacop national, nastase adrian popo, s-au aciuat in asa zis-ul aur?
Cât mai durează până la arestarea Șoșoacei? Ucrainenii sunt cu 1 lună înaintea noastră. Deja iau dau la schimb liderii opoziției pe prizonieri de război.
Ce sa caute șoseaua la puscarie?!
Locul ei e la tro. aka, nu la puscarie!
Și tu acuma…?!
…sosoaca…
Sper, cât mai repede. Trădători din ăștia nu au ce cauta în tara noastră și nici în lume.
E bine sa știm trădătorii.
Cât mai durează până la a0restarea Șoșoacei? Slava Ukraini.
Sper ca nu mult, slava Ucraina.
Dragi hackeri… ia mai postați voi oameni dintr-ăștia “buni”, ca sa știm cine ne sunt trădătorii, pe langa soso?
Pai cam asa din partea serviciilor secrete Germane primul gospodar Iohannis, din partea Franței Dacian Cioloș, de la SRI: Ionel Ciucă și cu siguranță lista este foarte lungă
Ne dezicem, noi romanii, de aceste eminente maronii.
Cat despre voi, adunatura de neghiobi „killnet”, nu sunteti decat niste amarati de sclavi cu pretentii de „hackeri”.
Vai și amar, când prostia e la ea acasă. Șoșoacă sper sa zboare din parlament.
Sosoaca la puscarie.
Soon (TM)
Mimi, te știu ! Când te uiți în oglindă,oglinjoara ,mimi e cea mai frumoasa din tara! Daaar,DIANA e zeița,nu te poți cu ea pune,in deșteptăciune!!!
Validati „hacării” aia de doi lei si pe nehalita neamului
Băi ffrate la ruși oamenii deștepți sunt apreciați ca ȘUNCA ..la cântar :))))
Nu mă miră deloc nivelul de dezvoltare al Rusiei dacă Șoșoakă e standard de inteligență pe acolo…
Guiiiit, guiiit guita scroafa cea inteligenta.
Pai normal, la cat i-a supt scroafa bombeul lui Kuzmin
A iesit din cocina ? Faceti repede un test impotriva sa nu aiba pesta porcina.
Daca a scapat din cocina , poate are pesta p0rcina
Da adormiți de la SRI ce fac? Sau ei nu se uita la ce fac ăștia de la Killnet pe la noi. Ei așteaptă pensia specială de la Ciucanez. Bravo vouă. Crapă CIA, că ei nu au pensii speciale, melcilor…
Bravo sosoaca !!!!!
suuugi puuuula ruZnac!
nu asta e problema, ca e ala plagiator sau alalalt nu stiu cum. problema e ca sunt incompetenti. aia e problema. sa plagieze pana mor, dar sa faca treaba buna in functie. problema e ca nu fac.
Așa e , sosoaca e cea mai tare!
tare ca untu la soare. Muuuie tie ruZnac postac!
Tare pr0astă.
tare ca zeama de muraturi lasata sa stea la soare
Din pacate Romania are multe nulitati si prosti! Bravada romanilor in aceste comentarii nu face decat sa confirme aceasta ipoteza. Sa-i vedem pe acesti belicosi dupa ce rusii ne trec in randul dusmanilor!
mai bine sa va vedem pe voi cand o sa realizati ca nici cu rusii nu v-a mers, rusii pierd si ramaneti in offside. vezi-ti de ciorba ta, nu te freaca pe tine grija de altii.
@Edward dragu mamii, nush cum sa-ti spun da noi suntem deja pe lista dusmanilor imperiului Putain, deoarece pentru ca cica dica zice ca NATO si alea alea…
Cât de arogant este coarnă, de câte ori a acoperit porcăriile și crimele colegilor necinstiți din poliție, iar acum afirmă că poporul nu vrea să ajute un alt popor pașnic invadat de barbari. Retrageți cetățenia română acestor impostori și trădători, o minciună că le pasă de țară dacă nu le pasă de oameni indiferent ce nație sunt!
Ma mir ca Shoshoacka nu sa dus la Putin sa il felicite
Aaaa, ceva elegant, finutz! Din nickname -ul lor de Twitter sa intelegem ca killnet astia sunt pidosnici (h0m0sexuali)? (nu ca ar fi ceva in neregula, cu asta)
pid0snicia prahoslavnica e buna… aia din Vest e rea… 🙂
Nu numai că îmi e rușine că e româncă ,imi e rușine că de pe aceiași planetă
Nu trebuie sa suferi din cauza Doamnei Sosoaca!Nici sa te rușinezi că locuiți pe aceeași planeta!Ai,Slava DOMNULUI,destule,alte motive !
sa o ia la ei pe rabla asta de AURolaca impreuna cu votantii lor
Votantii-s prosti da nu e vina lor. Da-i incolo, sa dea la numar tura urmatoare de alegeri.
Brava laudă!
Că tot intrase znamenia urlătoare într-un con de umbră!
Ei,la așa „personalitate”,așa lăudători!
Cine seamănă,se adună,nu?
Dar e bine că apar lăudătorii ăștia,să nu uităm de slugile moscovite aflate chiar în parlament(fi-ți-ar votul al dreak,votant român de pandemie…).
Mimi, te știu ! Când te uiți în oglindă,oglinjoara ,mimi e cea mai frumoasa din tara! Daaar,DIANA e zeița,nu te poți cu ea pune,in deșteptăciune!!!
Breaking News: Sosoaca este arestata iar din nou. Presupuse conexiuni cu mafia rusa si Kremlinul.