Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul se reuneşte vineri seara pentru a decide cu privire la noi măsuri de relaxare care ar urma să fie introduse din data de 15 mai, printre acestea figurând şi eliminarea portului măştii în spaţiile deschise, cu câteva excepţii: pieţe, târguri, staţii de autobuz.
De asemenea, se va renunţa şi la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte.
„Astăzi, după ce mă întorc de la Suceava, o să avem o şedinţă de Guvern prin care trebuie adoptate câteva măsuri care să intre în vigoare de mâine, cele anunţate. Este vorba de a elimina restricţiile pe timp de noapte, restricţiile pentru magazine, portul măştii în spaţiile deschise şi aşa mai departe. Pe rând le vom lua pe toate şi le vom explica în hotărâre de guvern, dar, deocamdată, astăzi decidem pentru 15, pentru ziua de mâine. După aceea urmează cealaltă bornă importantă, de 1 iunie, şi care se va întâmpla dacă avem, ca şi până acum, o rată de vaccinare foarte bună, mai bună decât ne aşteptăm. Pentru că noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie, pentru că am avut succes şi în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare (…), pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a declarat Florin Cîţu, vineri, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Suceava.
Înaintea şedinţei Guvernului urmează să aibă loc şi o adunare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe acelaşi subiect.
”care ar urma să fie introduse din data de 15 mai” – VOR FI introduse, nu ”ar urma”! S-a decis de ieri! Totusi, nu vorbiti de o crima si pana dupa proces nu se poate vorbi decat la conditional optativ despre vinovatie!
Dacă ai citi în 16 mai, timpul verbului va fi corect. Pf, ăștia fără mașini ale timpului, mereu nemulțumiți…
Hei rup-ul asta pe repede inainte poate are legatura cu campania esuata „o padure cat o tara”, investigata de Recorder, pentru a se distrage atentia de la manariile din aceasta campanie care pe hartie a fost ce a mai tare din parcare dar in realitate aproape lipseste cu desavarsire. Parerea mea.
se vor aglomera din nou centurile
porniti sistemele de alarma