
Guvernul prorogă cu şase luni aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo, prin care camioanele plătesc în funcție de distanță și poluare
Guvernul a prorogat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, cu şase luni, de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026, termenele privind aplicarea noilor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Dispoziţiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a sistemului de tarifare rutieră electronică în România (STRR). Totodată, STRR trebuie să asigure funcţionalităţi similare cu cele ale sistemelor de tarifare rutieră electronică din Statele Membre ale Uniunii Europene şi să fie integrat cu acestea în cadrul Serviciului European de Tarifare Rutieră (SETRE)”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Conform Guvernului, decizia de prorogare a fost necesară pentru a permite implementarea etapizată a STRR. Această implementare presupune: dezvoltarea soluţiei informatice, achiziţia echipamentelor pentru amplasamentele de control şi realizarea infrastructurii aferente.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2025, a fost deschisă finanţarea şi s-a aprobat semnarea contractului pentru implementarea sistemului.
„Noul sistem de tarifare rutieră electronică în România va include atât funcţionalităţile existente din prezentul sistem centralizat (Sistem Integrat de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control al Rovinietei – SIEGMCR), inclusiv migrarea datelor din acesta, cât şi funcţionalităţile specifice pentru colectarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (TollRo) pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA > 3,5 tone”, menţionează sursa citată.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.