Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Nicolae Ciucă și alți membri ai guvernului i-au cerut marți lui Johannes Hahn, comisarul european pentru buget, ca în cadrul dezbaterilor despre refacerea bugetului multi-anual al UE, Comisia Europeană să accepte ca România să scoată din calculul deficitului public a cheltuielilor pentru investiții în apărare și a ratei aferentă dobânzilor componentei de împrumut din PNRR, potrivit unui comunicat al executivului.
La discuțiile de la guvern au participat premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrul finanțelor, Adrian Câciu și ministrul investițiilor europene, Marcel Boloș.
Reamintim că România și-a asumat un deficit bugetar de 4,4% din PIB în 2023, dar execuția bugetară de pe primul trimestru a arătat o pierdere de peste 4 miliarde de lei.
Și ar mai fi:
– pensiile speciale partea necontributiva
– sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase acordate bugetarilor din birouri
– suma forfetara a parlamentarilor
– alocațiile acordate de la buget partidelor parlamenrare
De ce nu le bagă și p-astea?! Am ajunge lejer la 3%.
ce sa faca si psdnludmr?! umbla cu ci.oara vopsita
Cu astea ajungem la excedent bugetar de 3% :)))
Hai baieti ca se poate! Inca 2-3 propuneri d-astea si trecem pe excedent, incepem sa-i imprumutam pe altii!
ii duce capu’ „decit” la hotie; si sint suficient de timpiti sa creada ca-i pacalesc pe europeni.
jenaaaaant!