Home » Analize » Guvernul bulgar confirmă că va participa la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace de la Washington ca observator

Guvernul bulgar confirmă că va participa la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace de la Washington ca observator

Guvernul bulgar confirmă că va participa la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace de la Washington ca observator
Sursa foto: Pixabay / BLACK17BG
Ascultă articolul
Guvernul bulgar a confirmat marţi că va participa în calitate de observator la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace, ce va avea loc joi la Washington, la invitaţia preşedintelui american Donald Trump, transmite EFE, citată de Agerpres.
Decizia a fost luată marţi, în cadrul unei reuniuni a guvernului interimar bulgar, condus de conservatorul Rosen Jeliazkov, care va fi înlocuit în curând de un prim-ministru interimar, în vederea alegerilor legislative programate pentru mijlocul lunii aprilie.
- articolul continuă mai jos -
O delegaţie condusă de Ivan Naidenov, secretar permanent al Ministerului de Externe al Bulgariei, va participa la reuniunea de la Washington.
Bulgaria va participa în calitate de observator, fără drept de vot, conform statutului Consiliului pentru Pace, ceea ce înseamnă că ţara nu îşi asumă nicio obligaţie financiară, a subliniat Ministerul de Externe.
În comunicatul emis, guvernul bulgar a subliniat că participarea este în concordanţă cu sprijinul său ferm pentru eforturile vizând o pace durabilă în Fâşia Gaza, pentru securitate şi stabilitate în tot Orientul Mijlociu.
Carta fondatoare a Consiliului pentru Pace a fost semnată în ianuarie la Davos, Elveţia, chiar de către Jeliazkov, dar documentul nu a fost încă ratificat de parlamentul bulgar.
Consiliul pentru Pace, creat de Trump pentru a rezolva conflictele globale, urmăreşte să supravegheze aplicarea planului în 20 de puncte pentru Gaza, cu obiectivul declarat de a pune capăt conflictului dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole