G4Media.ro

Grupurile PPE şi Renew solicită o dezbatere în Parlamentul European despre existenţa…

Foto: Facebook Parlamentul European

Grupurile PPE şi Renew solicită o dezbatere în Parlamentul European despre existenţa unei reţele de propagandă rusești care ar putea influența alegerile europene din 9 iunie

Partidul Popular European (PPE) a cerut sâmbătă desfăşurarea unei dezbateri urgente în Parlamentul European după ce această instituţie a anunţat că studiază acuzaţii despre existenţa unor presupuse plăţi ruseşti către unii eurodeputaţi pentru a răspândi propagandă favorabilă Rusiei şi a influenţa alegerile europarlamentare din 9 iunie, o cerere privind o astfel de dezbatere venind anterior şi din partea grupului liberal Renew, relatează agenţia EFE.

„După dezvăluirile despre ingerinţa rusă în Europa, grupul PPE cere o dezbatere urgentă în Parlamentul European”, afirmă într-un comunicat acest grup politic, adăugând că se „opune ferm dezinformării şi propagandei” pe care, potrivit PPE, o lansează preşedintele rus Vladimir Putin.

Un purtător de cuvânt al preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat vineri că aceasta „examinează acuzaţiile specifice”.

Toate acestea se întâmplă după ce Republica Cehă, una dintre ţările cu guvernele cele mai active în susţinerea politică şi militară a Ucrainei în războiul cu Rusia, a susţinut miercuri că a descoperit o reţea de propagandă favorabilă Kremlinului care încearcă să influenţeze Parlamentul European şi alegerile europene cu mesaje contrare integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar fără a oferi detalii sau nume concrete, transmite Agerpres.

Despre existenţa unei astfel de reţele a vorbit şi premierul belgian Alexander De Croo, însă nici acesta nu a dat detalii.

Publicaţii din Republica Cehă care au relatat despre această presupusă reţea afirmă, făcând referire la surse neprecizate din serviciile de informaţii cehe, că ar fi vorba despre eurodeputaţi din Germania, Franţa, Polonia, Olanda, Belgia şi Ungaria care ar fi încasat prin intermediul website-ului „Vocea Europei” (Voice of Europe) sume de bani provenite din Rusia.

Şi grupul liberal Renew a cerut o dezbatere pe acest subiect care să se desfăşoare la reuniunea plenară a Parlamentului European din aprilie.

O astfel de dezbatere a avut loc şi în februarie, după ce o eurodeputată letonă, Tatiana Zdanoka, în vârstă de 73 de ani, a fost acuzată de un website rus anti-Kremlin stabilit în Letonia, The Insider, că a colaborat cu serviciul rus de informaţii externe FSB. Acel website, care şi-a formulat acuzaţia după ce a consultat e-mailuri despre care susţine că le-a obţinut printr-o „investigaţie jurnalistică”, evidenţiază că Zdanoka a apărat deschis poziţiile Moscovei şi a urmărit să creeze o atmosferă favorabilă Rusiei în statele baltice.

Eurodeputata letonă este în prezent anchetată penal în ţara sa pentru o presupusă colaborare cu serviciile secrete ruse, caz descris de Kremlin ca făcând parte dintr-o vânătoare de vrăjitoare anti-rusească, comparabilă cu „macartismul” anilor ’50 în SUA, când persoanele bănuite de legături cu fosta Uniune Sovietică erau persecutate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. 👍🏻