Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat luni seară la România TV cum s-a ajuns în cadrul coaliției de guvernare ca anumite categorii de salariați să fie exceptate de la tăierile salariale de 10%.
”Noi am intrat în această ședință cu acest țintar, dacă vreți, ca sistemul de ordine publică, înțelegând aici poliția și armata, jandarmeria, tot acest sistem, profesorii, adică educația și sănătatea, să fie exceptate de la aceste tăieri cu 10%.
E un lucru pe care, într-un final, coaliția l-a acceptat, ceea ce vă spun că mă bucură. E o treabă care arată că, într-un final, membrii coaliției au înțeles ceea ce noi spunem de mult timp, că această sarabandă tăierilor trebuie să înceteze, că toate lucrurile care au generat aceste tăieri nu au făcut din punct de vedere economic bine, dovadă fiind indicatorii macroeconomici și statistici pe care i-ați văzut săptămâna trecută prezentat.
Eu cred că e un lucru bun ceea ce s-a întâmplat azi. E un început, dar adevărata bătălie, din punctul nostru de vedere, se va da la buget. La buget unde va trebui să avem aprobat acel pachet de solidaritate pe care PSD-ul l-a propus, unde va trebui să discutăm despre investiții, investițiile locale, despre sistemul în care banii, impozitele locale vor fi rămase, vor rămâne către autoritățile locale”, a transmis Grindeanu.
El spune că a trecut ”avântul pionieresc” de a tăia.
Întrebat dacă banii din taxele locale rămân către autoritățile locale, Grindeanu a spus că și USR a fost de acord cu asta.
”Asta este ceea ce PSD-ul cere și care, punct de vedere, este susținutul din ce am văzut azi de chiar și de USR. De-aia spuneam azi în ședință că s-a găsit chiar și în USR PSD. Că toți spuneau ei că îi PSD pe la PNL, că sunt pe la UDMR PSD. Văd că pe acest punct de vedere și cei de la USR, prin vocea lui Dominic Fritz, au susținut că aceste impozite trebuie să rămână local.
Eu să știți că mai am un soi de bucurie astăzi, pentru că pare că a trecut acel avânt pioneresc de a tăia, de a prezenta că aceste tăieri și aceste concedieri reprezintă reformă.
Să știți că asta nu reprezintă niciun fel de reformă, să dai oamenii afară și să tai salarii și pensii, asta nu este reformă.
Cred că acest proces s-a încheiat odată cu ziua de astăzi și cred că toate aceste aberații susținute de această propagandă, pe care o știm cu toții, au un sfârșit și sper să fie, să fie înțeles toată lumea acest lucru”, a mai spus președintele PSD.
bine ba grindene .. ai marit TAXELE!!! TU SI PSD, ai acum vreti sa va pastrati si clientela de partid
De fapt tovarasul grindeanu apara sinecurile de care sunt pline directiile sanitare din toate judetele si inspectoratele scolare.
Astea ar trebui sa fie reduse cu 50% si nu cu 10%.
Interesul de gasca este cel mai important la mafia rosie.
Stiee Grindeanu: bob cu bob se face sacul. Cand primesti comision,cat de mic,de la fiecare firma de partid care devalizeaza bugetele locale,se aduna de-o avere …
Aceste măsuri economice sunt necesare pentru că tâlharii pesedeu au jefuit averea publică.
Vă opuneți acestor măsuri economice pentru că ele împiedică tâlharii pesedeu să jefuiască averea publică.
Dar voi nu știți să trăiți decât din jaf.
Dacă faci o excepție, va trebui să faci mai multe și până la urmă nu mai tai nimic. Dacă ții atât de mult la oameni, de ce nu le ceri judecătorilor trimiși de voi la CCR să aprobe legea pensiilor nesimțite ? Ei n-ar trebui să fie solidari cu cei care au pensii de 10-15 ori mai mici ? Ipocriților, nu mai păcăliți decât pe … cei cărora le place să fie păcăliți.
Care coalitie?
Mafia si patria!
Sau rețeaua mafiotă din PSD&PNL&UDMR!