G4Media.ro

Grindeanu, după ce a fost ales preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor: „A…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Grindeanu, după ce a fost ales preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor: „A fost un vot în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi şapte, adică o majoritate, au votat pentru mine. PNL-ul nu m-a votat”

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că s-a format o majoritate în Biroul Permanent al Camerei care l-a votat preşedinte interimar, el precizând că PNL nu l-a votat, infirmând că s-a creat o nouă majoritate în Parlament cu liberalii.

„A fost un vot în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi  şapte, adică o majoritate, au votat pentru mine. Următoarea propunere era doamna Cristina Prună, dar, având eu majoritatea, nici nu s-a mai supus la vot”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă acest vot în Biroul Permanent arată o nouă majoritate cu PNL, Grindeanu a arătat că el nu a primit voturile PNL.

„A fost un vot în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, PNL-ul nu m-a votat”, a afirmat el.

Sorin Grindeanu a fost votat, marţi, în Biroul Permanent, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, cu voturile UDMR, ale minorităţilor şi ale AUR. PNL s-a abţinut la vot.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. „Sa m.. mama daca m-a votat PNL. Pe bune ca nu suntem prieteni.”

  2. Deci Udmr voteaza ca o adevarata dama de companie, dar hAur are o preferinta clara pentru ciuma rosie si asa au fost tot timpul la vot.
    Iohannis pare hotarat sa ne aduca un guvern psd hAur cat mai repede posibil, si sa puna panselute si 2m de pământ românesc peste PNL.
    V-a zice ca nu l-a meritat poporul asta.

  3. Incepe marea flexibilizare a mandatului Iohannis/PNL. Se vor flexibiliza atat de tare incat vor reusi cele mai acrobatice pozitii in pat cu PSD-ul.

    Cea mai mare tzeapa post-decembrista au luat cei ce au votat Iohannis si PNL.

  4. Alianta PSD, AUR, USR este clara de mult timp . Doar nu plecau cei din USR de „nebuni” de la guvernare .Se vor lipi, de cei trei si cei ce au mers blat cu Orban .

    • Vor merge la brat la presedintele Iohannis si vor cere guvernarea .Ciolacu va fi premier .Tindala isi rasuceste, victorios , mustatile .

    • altfel nu imi explic cum ai putut sa citesti altfel decat ceilalti acest articol…

    • Jocul s-a incheiat . USL 3 este pe val . PSD USR si AUR in frunte cu noul premier Ciolacu vor conduce tara timp de trei ani .

    • „Sorin Grindeanu a fost votat, marţi, în Biroul Permanent, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, cu voturile UDMR, ale minorităţilor şi ale AUR. PNL s-a abţinut la vot.”
      Nu ai citit tot, e?

    • Citu ramane cu buza umflata .

    • Iohannis ramane presedinte dar fara guvernul lui .

    • gica nu mi-ai spus inca ce tarife percepi, cred ca putem ajunge la un deal.
      Insa doar pentru personalitatea de baza, de aplaudac desavarsit.
      Deocamdata pachetul extins cu pacala, principiul, cafeaua si celelalte nu imi ofera aceleasi beneficii.
      Iarasi cleptomania nick-urilor as dori sa fie evitata, gen Lili, corrie etc.
      Deci pentru pachetul de baza, cu contract la HR, care ar fi tarifele pe care le percepi?

    • Iar mănânci diaree cu tot botanul măh gica, vuvuzelă stricată.
      PZDeaua a luat locul cu votul „partenerilor” de coabitare ude mereu!
      Dar faptul că tu faci spume la adresa USR ne bucură. Asta înseamnă că USR face bine ce face 😁

  5. Exact aceasta precizare spune totul.

  6. COVIDUL A AJUNS LA PUTERE

  7. PNL nu te-a votat pentru ca a ales sa nu se prezinte la vot. Blat ordinar. Citu si Grindeanu sunt nascuti de aceeasi mama, au si aceeasi varsta.

  8. PNL nu te-a votat, jigodie, dar a asigurat cvorum ca sa iti iei postul, fripturist nenorocit ce esti!