Home » Articole » Grecia şi Marea Britanie le-au recomandat propriilor flote comerciale să evite Marea Roşie după atacurile Israelului asupra Iranului de vineri

Grecia şi Marea Britanie le-au recomandat propriilor flote comerciale să evite Marea Roşie după atacurile Israelului asupra Iranului de vineri

Grecia şi Marea Britanie le-au recomandat propriilor flote comerciale să evite Marea Roşie după atacurile Israelului asupra Iranului de vineri
Sursa foto: Pixabay – ilustrație generică
Ascultă articolul

Grecia şi Marea Britanie şi-au sfătuit flotele comerciale să evite să navigheze prin Golful Aden şi să înregistreze toate călătoriile prin Strâmtoarea Hormuz, după atacurile Israelului asupra Iranului de vineri, arată documente consultate de agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Armatorii de nave greci au fost îndemnaţi să trimită detalii despre navele lor care navighează prin Strâmtoarea Hormuz către Ministerul grec al afacerilor maritime, potrivit unuia dintre documentele emise de Asociaţia de transport maritim din Grecia trimis vineri.

- articolul continuă mai jos -

„Ca urmare a evoluţiilor din Orientul Mijlociu şi a escaladării acţiunilor militare în regiune, Ministerul (grec) al afacerilor maritime (…) solicită urgent companiilor de transport maritim să trimită detaliile navelor deţinute de greci care navighează în zona maritimă a Strâmtorii Hormuz”, se arată în document.

De asemenea, tuturor navelor sub pavilion britanic, inclusiv înregistrate în Gibraltar şi insulele Bermude, li s-a recomandat să evite să navigheze prin sudul Mării Roşii şi Golful Aden, conform unui document separat emis de Ministerul transporturilor din Marea Britanie.

În cazul în care tranzitează aceste zone, navele trebuie să respecte cel mai înalt nivel de măsuri de securitate şi să limiteze numărul membrilor de echipaj de pe punte în timpul tranzitului, se arată în recomandarea la care Reuters a avut acces.

Autorităţile greceşti au avertizat şi joi cu privire la creşterea tensiunilor în regiune din cauza activităţii militare, adăugând că durata perioadei de risc nu poate fi precizată, potrivit unui mesaj separat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole