Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În San Lorenzo in Lucina din Roma, înainte de lucrările de restaurare, exista un heruvim generic. Astăzi, poartă chipul primului ministru Giorgia Meloni, anunță La Repubblica.
Peste bustul de marmură al lui Umberto al II-lea de Savoia, după cum se poate citi pe inscripția din Bazilica San Lorenzo in Lucina din Roma, veghează doi îngeri. Unul dintre ei are un chip familiar, uimitor de contemporan, scriu jurnaliștii italieni.
”Îl vedem în fiecare zi la știri, pentru că este cel al prim-ministrului Giorgia Meloni. Priviți cu atenție, nu o să vă vină să credeți, dar este chiar ea. Înainte de restaurare, acolo era un heruvim generic. Astăzi, este chipul celei mai puternice femei din țară. Înaripată, ținând un sul pe care este desenată ”cizma Italiei”. Vizavi de un alt înger care înmânează coroana suveranului căzut în dizgrație”, scrie Republlica.
Surprinzătoarea renovare nu a fost realizată, evident, de restauratorii profesioniști care sunt responsabili de restaurarea altor părți ale bisericii, readucându-le la gloria de odinioară. Putem afirma acest lucru deoarece, într-un alt cartuș, afirmația este foarte clară: Instauratum et exornatum, Bruno Valentinetti AD MMXXV.
Se pare că Valentinetti se prezintă ca sacristan, dar și ca decorator.
El a decorat aceeași capelă în 2002. În altă parte, o restauratoare spune că a colaborat cu el la „decorarea reședinței lui Silvio Berlusconi din Macherio”.