Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FC Viitorul Constanţa anunţă că, în urma unei testări COVID-19 efectuate individual de preşedintele clubului, Gheorghe Popescu, rezultatul a fost unul pozitiv, transmite News.ro.
Popescu nu prezintă niciun fel de simptome. În continuare se va aştepta un răspuns al DSP Bucureşti pentru a se urma procedurile specifice în astfel de situaţii.
„Acest test a fost efectuat separat de restul echipei noastre, astfel că ne continuăm pregătirea meciului cu Universitatea Craiova în condiţii normale”, a mai scris FC Viitorul pe site-ul oficial.
sursa foto: Wikipedia
care este numele real al bunicii ?
Tu esti ala de a fugit de la Palazu?
Ioano , sau cum te-o chema
hai cu mine
Noi doi avem puterea de a Schimba lumea.
pot vedea asta. ai incredere in mine.
Mastile au cazut. Hai cu mine.
Iti promit ca o sa fie bine.
Iti voi arata lucruri pe care noone knows. 🙂 🙂 🙂
Este un tichet la loterie.
Noi doi impotriva lumii.
Promit ca vom castiga.
” Against all ods ”
Bineinteles daca ne lasa cei care detin copertile.
Suntem mai buni ca ei. Si ei stiu asta 🙂
Corect , cu respectarea tuturor regulilor sociale.
Le vom arata ce e Dragostea, Respectul. Dar si Competitia.
ii vom invinge in cateva generatii.
In viata trebuie sa sti sa castigi dar si sa pierzi.
Propozitia de mai sus are dublu sens, sper sa intelegi.
P.S. Sti ca ti-am luat inel. Are o piatra albastra in forma de inimioara.
Came on ! Si americanii au dat ok.ul 🙂
Ia tichetul la loterie. Iti voi arata minunile lumii , pe care nimeni nu le stie.
Hai americanco 🙂
Grabeste-te nici eu nu mai pot astepta mult 🙂
Iti promit .. 🙂
Esti pregatita de competitie ?
Viata e o gluma 🙂
Hai sa-i invingem 🙂
Suntem mai buni ca ei.
De data asta o sa radem …. Impreuna 🙂
Grabeste-te 🙂
Ioano
Nu le mai asculta Muzica
Este o gluma 🙂
Daca ne lasa sa concuram serios 🙂
Cei care detin Copertile 🙂
Suntem mai Buni ca ei
Inclusiv genetic
Azi vi la mine !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
🙂 🙂 🙂
Pot vedea dincolo de „Soare Luna si stele” 🙂
Te astept 🙂
” Against all odds ” 🙂
tu si eu 🙂
A fi testat pozitiv inseamna ca a fost testat si testul s-a facut cu succes.
A primi rezultat pozitiv la test inseamna ca persoana e infectata.
„Popescu nu prezintă niciun fel de simptome”
niciun fel de simptome? Serios?
E greu sa scrii corect 6 propozitii.
Sănătate maximă pentru domnul Gică Popescu!!!