Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a vorbit despre reacţiile apărute atunci când s-a aflat că handbalista Cristina Neagu, supranumită Messi al handbalului, câştigă 250.000 de euro şi a afirmat că a fost multă invidie, dar şi răutate şi că sportiva trebuie să câştige un milion sau două milioane de euro pe an, transmite News.ro.
“Cea mai bună handbalistă din lume, Messi al handbalului, v-aţi mirat de ce câştigă 300 sau 250 de mii de euro. Domnilor, hai să ne trezim odată, vă rog frumos, ce atâta invidie şi atâta răutate? Ea trebuia să câştige un milion pe an, două milioane pe an. Chiar aşa ne ducem în jos, până unde?
Messi al handbalului, cea mai bună sportivă din lume, oare cât câştiga dacă era în altă parte? E incredibil câtă invidie şi câtă răutate, când de fapt ea trebuia să fie cea mai bine plătită, să aibă cinci sponsori, cei mai mari din România, dacă e Messi, cea mai bună din lume. Şi noi eram invidioşi de ce câştigă ea 250 de mii? E incredibil”, a declarat Hagi, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
El s-a referit apoi şi la situaţia fotbalului şi a remarcat faptul că sunt oameni care cheltuie pe maşini 500.000 sau un milion, dar care nu investesc în sport.
“Ne face că nu înţelegem cum se construieşte un buget, de unde trebuie să vină banii. Eu zic că o ştie şi sora-mea, cred că ştie, dacă mă duc să o întreb, şi ea cred că ştie. Cum să nu ştim de unde vin banii, cum se face un buget, care sunt intrările. De ce cluburile la noi nu se cumpără, de ce nu intră oamenii cu bani, care au bani, care cheltuie pe maşini 500 de mii, un milion? De ce nu vin? Sportul nu e social, nu, e indiferenţă. Dar după aia media ne critică, jucători, antrenori, cine e ăla, ce joacă, de unde e, cum face. Trebuie să-i oferi o garanţie, trebuie să dai o continuitate, trebuie să existe proiecte de dezvoltare. Nu se face de azi pe mine nimic, totul se face în timp, cu tineri şi cu talent”, a explicat Hagi.
Cu tot respectul pentru dl Hagi, problema nu e suma, ci sursa venitului. Cristina Neagu e functionar public si nu e normal sa aiba salariul pe care il are, de la bugetul de stat. Daca CSM era club privat, putea sa aiba si 2 milioane de euro, cu singura mentiune ca nu ar fi avut de unde sa ii plateasca.
Pai din ce știu, nu exista echipa de handbal în Europa care sa plătească atâția bani pe o jucătoare. Doar în sărăcia asta de tara s-a trezit Firea și apoi Nicușor sa o plătească din bani publici.
analfabetul asta de hagi stabileste el ierarhia salariilor, dupa ce si-a folosit capul in pricipal sa dea cu el in minge.