G4Media.ro

Gheorghe Flutur, după negocierile PNL-PSD pentru formarea unui nou guvern: PNL spune…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gheorghe Flutur, după negocierile PNL-PSD pentru formarea unui nou guvern: PNL spune clar că nu dorim să mai creștem taxele și impozitele în perioada următoare

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, că liberalii nu doresc ca taxele şi impozitele să crească în perioada următoare şi pledează pentru păstrarea cotei unice de impozitare la negocierile cu PSD asupra programului de guvernare.

„Am lucrat cu o parte din colegii din PNL şi PSD, cu domnul Sorin Grindeanu, la punerea de acord a celor două, trei programe de guvernare, programul PNL, programul PSD, UDMR a fost pus de acord cu noi săptămânile trecute, şi, până la momentul acesta, am parcurs zece domenii, zece ministere. Mâine dimineaţă vom continua, de la ora 10:00, cu domeniul muncii, sănătatea, cultura, mediul de afaceri şi învăţământul ca să finalizăm până poimâine într-o formă compatibilizarea programului de guvernare”, a afirmat Flutur, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că discuţiile au început la nivel politic şi au continuat cu specialişti în domeniul fiscal-economic.

„Nu este domeniul meu, doar vreau să vă spun că sunt lucruri la care ne înţelegem, sunt unele la care mai urmează nişte discuţii. PNL spune clar că nu dorim să mai creştem taxele şi impozitele în perioada următoare şi ne vom ţine de acest angajament şi, în al doilea rând, păstrarea cotei unice. Aici au apărut nişte uşoare discuţii între noi şi cei din PSD care cer această impozitare progresivă, dar vor mai avea loc orele şi zilele viitoare discuţii pentru clarificarea avantajelor pentru mediul de afaceri, pentru dezvoltarea economică a acestei ţări”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Măi PSD-iştilor credeţi că Cîţu a fugit la voi degeaba sacrificând totul?
    Păi singurul lucru pentru care Cîţu vrea să fie cu PSD la guvernare e să fie premier astfel nu pupaţi nici o guvernare.
    Măi PSD-iştilor ştiţi cum face pinguinii când aplaudă?…..no aşa o să faceţi şi voi dacă vreţi la guvernare că pe Cîţu îl doare în sulă dacă îngroapă tot că merge pe totul sau nimica.
    Ia spuneţi măi PSD-iştilor când va începe să vă zboare miniştrii Cîţu că nu percutaţi ce o să faceţi măi pinguinilor sau o să vă sacrificaţi pentru ciolan şi o să aplaudaţi cuminţi ca pinguinii?

    Indiferent de rezultatul negocierilor dintre voi tot la demiterea lui iohannis veţi ajunge ca să puteţi ajunge la anticipate chiar dacă e puţin mai încolo şi mai pierdeţi puţin timp cu bufoneria asta de guvern.

    • Mda ciuna galbena și toxica pnl și, a favut datoria fata de stăpâni multinaționalelor și fata de stăpâni de la Bruxelles, au scumpit energia, gazele combustibilul, ai îndatorat România la dobânzi astronomice, pt următoarele generații, iar dacă PSD a adus în discuție impozitare progresiva pe luxul și opulenta, nu mai vrea flutur omul lui Petrov bețivu Băsescu

  2. Mai crede cineva ce spun politicienii?
    Probabil ca PNL se opune cresterii insa danseaza dupa cum canta PSD.

  3. Nu doresc sa creasca taxele de parca nu stim ca fura destul din cele actuale.
    De ex. Taxa de pod de la Fetesti… zace propunerea aia in Parlament… si zace. Degeaba au dat Comisiile acord, s-a modificat majoritatea.
    Cine stie cât castiga privatii de acolo – hai sa vad – milioane lunar

  4. AI SCOS CAPUL DUPA DEZASTRUL DE LA SUCEAVA SINISTRULE ?

    CE TUNURI AI MAI DAT ?

  5. BUFONILOR, CLOVNILOR, ATI AJUNS SA STEARGA SEMINALFABETII ciolacul si tudose CU VOI PE JOS.

  6. Până termină de păpat fondurile europene uită de taxe și impozite, după aia, își amintesc din nou de ele.

  7. sa va cante popa la cap, asta meritati

  8. Ce e cu ei de toti repeta chestia cu taxele si impozitele nemarite?? Ce au in spate? Iar tehnica asta de saraci ca sa mute atentia de la adevarata miza?! Nu despre asta a fost vorba in alegeri si nici in protocolul cu USR din primul guvern. Arunca toate lucrurile pe care le-au promis sub pres si ne sperie cu avioane.
    Dar toti stim ca e vorba despre bani si doar bani in cele din urma. Si aveti nevoie de liniste ca sa ii puteti toca sanatos!

  9. Aștept cu nerăbdare să văd cum se vor simți liberalii lui Câțu la stâpân (PSD)

  10. USL nu s-a destrămat niciodată.

    Dacă vrea să rămână la guvernare și să aibă acces la mult râvnitele resurse publice, PNL joacă așa cum îi cântă frații de la PSD.

  11. S-a trezit și pedelistu ăsta băsist.

  12. Asa arata un mare penelist in viata :)) a facut din suceava perla romaniei! un mare caracter!

  13. ‘PNL spune clar” Cine mai da macar un ban pe ce zice peneleul? O sa va dea pesedeul mumu non-stop.

  14. Nu-mi vine să cred că borfașul ăsta de Suceava este liber și are dreptul să vorbească!

  15. Alta japita care iese si face promisiuni fara nicio jena.