G4Media.ro

Germania va pedepsi cu până la doi ani de închisoare ”upskirting-ul”, infracțiunea…

Germania va pedepsi cu până la doi ani de închisoare ”upskirting-ul”, infracțiunea de a face fotografii sub fustă

”Upskirting”-ul, fapta de a face fotografii sub fusta sau cu decolteul unei persoane fără consimţământul său, va fi pedepsit prin lege în Germania, după ce parlamentul a adoptat vineri un proiect în acest sens, potrivit DPA, preluată de Agerpres.

De asemenea, conform aceleiaşi legi, va fi ilegal să se fotografieze sau să se filmeze persoanele care au fost ucise în accidente.

Până acum, ‘upskirting’-ul nu era acoperit de legislaţia penală germană în cele mai multe cazuri.

Chestiunea a ajuns în centrul atenţiei în ultimii ani în contextul în care aparatele de fotografiat şi de filmat au devenit tot mai mici datorită tehnologiei moderne, iar dispozitivele sunt uneori ascunse pe scări sau în lifturi.

Fotografiile făcute fără consimţământ sunt deseori vândute online sau distribuite pe forumuri.

Conform noii legislaţii adoptate în camera inferioară a parlamentului, Bundestag, fapta poate fi sancţionată cu o amendă sau cu o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani.

Aceleaşi pedepse se aplică şi în privinţa fotografierii sau filmării persoanelor ucise în accidente.

Până acum, numai supravieţuitorii accidentelor erau protejaţi prin lege.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Foarte interesant. Era fain daca puneau si un articol care sa ma protejeze cand privirea imi este violata de o grasa cu bucile afara din pantaloni. Sau un grasan, ca sa nu fim discriminatorii. Sau cu colanti care stau sa se rupa pe ele/ei si le arata pana si parul pubian?

    • Ca nu esti pe plaja, acolo poti orbi din cauza unora care se cred balerine.

    • Ideea e ca, cu tehnologia asta de acum, (ca de-aia s-au sesizat legiuitorii) nu te prinde nimeni decat daca le pui in „vanzare”.
      Daca le folosesti de unu singur in baie, nu se prinde nimeni, ramane o problema personala, eventual pentru mers la psihiatru.
      Deci nu se pedepseste fotografierea, se pedepseste, practic, doar distribuirea fotografiilor.

  2. Dar gastile de arabi tineri care ar trebui sa fie la munca care acosteaza pe oricine pe strada??? Eu am 96 de kg trag la gantere in fiecare zi, gindestete ce fac cu o tinara de 18 ani! Hijab cau viol?

    Pe esenta daca asta se pedepseste sa se pedepseasca si grindingul ,vanzarea de iluzii, prinsul de oaie si chatul pe tinder langa partener! Gagicile pot sasi faca de cap cu oricine cand nu esti atent, cei mai tineri mai crapa si psihic. Plus abuzurile financiare, cicalirea, mesajele nonstop, nu stiu sa gateasca etc. Avem si noi barbatii exemplarele noastre, totusi proverbul spune ca toate sunt qurbe , dar nu toate qurbele cunt femei.

    • Ce ai enumerat in partea a 2-a(nu am inteles ce ai vrut cu primul paragraf) sunt maturate sub pres.
      La fel cum nu se vorbeste despre barbatii care sunt victime ale violentei domestice (undeva la 20%) nu se va vorbi niciodata despre ce ai spus tu acolo, pentru ca nu e PC sa zici ca un barbat e victima, el mereu e agresorul, mincinosul, cel care inseala…
      Trist, dar adevarat

  3. Ce javre germanii astia …

  4. De aceea poarta Merkel numai pantaloni…

  5. Germania nu va pedepsi niciodata moartea fara ingrijiri medicala a lui Nicolae Bahan. Germanilor le place prea mult SPAARANGHELUL.

  6. Ce lege nefolositoare. Chiar acum cand mai e putin si Germania trece la Burka obligatorie pentru femei.

    Asta cu persoanele ucise in accidente o mai inteleg, doar atentatele se pot clasifica drept accidente si nu vrem ca oamenii sa vada ceva care le-ar deschide ochii.