G4Media.ro

VIDEO Gelu Voican Voiculescu a fost agresat în Piața Universității și a…

VIDEO Gelu Voican Voiculescu a fost agresat în Piața Universității și a plecat cu capul spart. Voican este judecat pentru crime împotriva umanității

Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 și omul de încredere al lui Ion Iliescu, a fost scos de jandarmi, sâmbătă, din mulţimea adunată în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a comemora 30 de ani de la Revoluţia din 1989, după ce mai multe persoane l-au huiduit şi l-au agresat, transmite Agerpres. El s-a ales cu capul spart.

Oamenii adunați la monumentul Revoluției i-au strigat acestuia ”Criminalule!”, iar câțiva l-au lovit și îmbrâncit.

Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă, la Troiţa din Piaţa Universităţii, dedicată victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989 pentru a lua parte la ceremonia religioasă de comemorare a celor care au căzut la evenimentele din urmă cu 30 de ani.

Gelu Voican Voiculescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Revoluţiei. El susţine, însă, că dosarul „este o absurditate”, pentru că „o revoluţie nu se dă în judecată”.

Foto: Gelu Voican Voiculescu Piata Universității (InquamPhotos / George Călin)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

54 comentarii

  1. Local lui e in pușcărie!

    • Domnul ministru Vela, vedeți ca Jandarmeria își bate joc in continuare de români, încă il cauta pe agresorul lui Voican Gelu.
      Dvs. ce rol aveți în comedia asta cu extratereștri?

  2. În sfârșit securitatea a învins, a reușit să convertească opinia publică, să mute accentul de pe adevărații vinovați ( trupele speciale de securitate specializate în lupta de guerilă în localități ) către falșii vinovați, care trebuie sacrificați pentru salvarea lor.

    • Băi, da Iohannis când facea baie de multime tot așa era condus de SPP?
      mari mumii jandarmii ăia bronzați

    • Acum ca Voican Voiculescu e un sinistru din gruparea Ilici asta e.Ca a ranjit ca o hiena superioara la protestatari,asta e Romania.Însa gestul protestatarului f necivilizat si exagerat,puteau sa arunce cu rosii sau oua,asta se intampla si prin Occident,dar sa lovesti in cap pe strada e inacceptabil.

  3. Ce naiba a cautat acolo? Si-a cautat-o cu lumanarea! Intre noi fie vorba, nici atitudinea alora care i-au dat in cap nu este normala si in niciun caz de laudat.
    Este ca si cum un criminal se duce la inmormantarea victimei si are pretentia sa fie pus in capul mesei, la pomana.

    • Dacă ai fi participat la Revoluție ți s- ar fi părut că e prea puțin.

    • Dimpotrivă, Gelu Voican Voiculescu a scăpat mult prea usor. Protestatarii au fost indulgenti cu el.

    • Nu e de vina cine I-a dat in cap. Criminalul trebuia sa fie in puscarie pe viata cu Iliescu cu tot. Cine nu I-a judecat pe criminali 30 de ani e vinovat. Daca Justitia nu-si face treaba atunci trebuie sa o faca altcineva.

  4. Trebuia sa i se sparga capul mult mai demult!

    • N-aveau cârje din astea de ninja inainte

    • Da,mai are curajul sa apara in public,porcul,el si Iliescu cel putin au un tupeu fantastic,trebuiau inchisi de mult,pusi la carcera !!!

  5. Va scapa nepedepsit, e Romania.

    Daca vreti justitie, o cautati in alte tari, nu aici. Aici nu suntem in stare.

  6. Jegdarmeria apără hoția!

    • Acest criminal ca și tovarășu ilici iliescu și jihadistul de roman trebuia de mult să ajungă lîngă tovarășu Ceaușescu dar în colonie de sclavagism nu există legi pentru criminali și hoții doar pentru oamenii cinstiți și necăjiți. Rușine.

  7. Nu ii ajunge pramatiei, ca se infrupta din banii publici, de 30 de ani. Mai si vine sa pavaneze, sa se gudureasca. Aceasi soarta ii asteapta pe toti. Cat noroc au ca romanii sunt lasi si tin capul plecat. In alte tari, ar fi fost demult supusi vindictei populare.

    „Director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989”. Voi realizati cum suna? Acest nemernic, acest ticalor, responsabil de atatea vieti curmate in decembrie 1989?

    Rusine, Romania 🙁

    • Realizez și încerc aceleași sentimente ca în 21.12.1989, când am fost la Intercontinental, mă tem că se va repeta

    • Am prieteni decedati la Inter. Aveam gloante in pereti (stateam pe Stirbei, 1ul bloc coborand de pe Victoriei) cand am ajuns in sfarsit acasa, pe 25, plecat de pe 22 imediat cum am vazut elicopterul plecand.
      In 21 noaptea, aveam soldatii in termen, sub balcon. Revenind acasa pe la 22, m’am intins pe burta, in balcon. Stiti ce isi spuneau intre ei, soldatii in termen, pe la 3 dimineata, cand trasoarele nu se mai vedeau in sir, spre cer, ci din ricosee?

      „Cine p_la mea e acolo? (la Inter)
      Tigani si galeria Rapidului
      Si?
      Ne-au zis sa tragem in ei
      SI de ce n-ati tras?
      Am tras, cum sa nu tragem in ei, f__ui in g_ra”

      Erau… soldati in termen. Nu securisti, nu subofiteri. Simpli soldati.

    • desi nu sustin violenta si actele de razbunare ex jure, pe cont propriu, totusi trebuie subliniat faptul ca sintagma „Gelu Voican Voiculescu, director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989” exprima o realitate grotesc de absurda… parca ar spune „joseph goebbels, consilier pe politici de sanatate publica”. asemanatoare, de altfel, cazului cazimir ionescu – membru cnsas…

  8. Asa ies jegurile și criminalii din istorie:cu capul spart și apărați de Politie. Pare ca politia tot aia lui Dragnea a rămas, de apară criminalii….

  9. Nimeni nu trebuie condamnat fără judecată, dar să-l judece odată împreună cu moș Iliescu, XXXu-i dumnezeul mamii lui, nici Petre Roman nu-i în afară de orice suspiciune, și mai sunt o grămadă.
    1000 de morți așa, de parcă n-ar fi fost nimic, s-a tras cu mitraliera în oameni neînarmați în numele socialismului cu față umană.

    • Cred că mai potrivit ar fi să fie judecați cei care au lălăit, cu intenție, procesul ev. din ’89. 30 de ani când sunt probe și martori e bătaie de joc față de martiri!

  10. Cu toții … v-ați bătut joc de un popor! Ne-ați supus, controlat și mai ales batjocorit! Ne-ați umilit, sărăcit, anihilat! Ați construit omul lui orice, de tip jigodie și gunoi! Imbecil! Pe care l-ați strivit! Ați construit tara securismului absolut… poavazat cu mi!itism! Ați impartit-o doar pentru voi! Ii blestem pe toți participantii! Inclusiv pe Scroafa Justițiară Roz …. promovată în UE! … de către voi!

    • Excellent comentariu. Foarte pertinent și plin de ură adevărat românească. Măcar că nu putem răni fizic, dar cuvintele exprimă un tare crud adevăr. E bine că ați simțit adevărul. Vă și ne eliberează !

  11. Cei din trupele de securitate care au tras la Revolutie si au ucis romani sunt acum cu grade in SRI si „apara statul de drept”.

    • Se vede cum îl apără, au girat toate furăciunile

    • Trolul clonat a turbat pentru că sunt deconspirați tătucii lui asasini din securitatea lui Ceaușescu ai căror urmași sunt azi securiștii interlopi din mafia PRO-PSD-ALDE. Din disperare și pentru că și-a dat seama că mesajele postate de bad@ sunt credibile și au impact, folosește identitatea furată bad@ pentru a face diversiuni cu mesaje care vor să deturneze atenția de la adevărații ucigași din 1989 și care vor să ascundă adevărul.

      În realitate, ”Cei din trupele de securitate care au tras la Revoluție și au ucis romani” sunt cei care au fondat mafia FSN-PSD-USL-UNPR-ALDE-PRO. Este vorba de ucigașii călăului Vlad Iulian, șeful securității dinainte de 1989 și organizator de atentate teroriste la comanda lui Ceaușescu. Împreună cu Vasile Milea, Vlad Iulian și criminalii lui au organizat măcelul din Timișoara și represiunea din 21 decembrie de la București, iar după fuga lui Ceaușescu, securiștii au pus în aplicare planurile de rezistență împotriva inamicului pe teritoriul ocupat temporar. Este evident că așa a fost pentru că se știe, securiștii aveau privilegii și putere pe care nu voiau să le piardă, comiteau abuzuri și aveau avantaje de care voiau să profite, deci aveau tot interesul ca Ceaușescu să rămână la conducerea statului.
      Tot securiștii lui Vlad Iulian au executat prin metode specifice diversiunile de după 22 decembrie, în sprijinul echipei kaghebiste a lui Iliescu pentru a obține impunitate împotriva crimelor comise și pentru a-și menține puterea. Este evident că ei au comis acele diversiuni pentru că doar ei o puteau face: erau singurii care aveau logistica necesară (de exemplu, dar nu numai, pentru a instala trasoare și ținte false pe radarele armatei), tactica folosită putea fi doar a lor( o dovedesc planurile scrise pe care le aveau ei, de rezistență contra atacului dușman și faptul că desfășurarea evenimentelor a fost în concordanță cu planurile existente), armamentul folosit era fix al lor( sunt gloanțe care au fost extrase din cadavre și aparțineau dotării pe care o avea doar securitatea, diferită de cea a armatei, sunt procese verbale care arată ce muniție de-a lor s-a folosit, deci s-a tras cu arme care le aparțineau lor, numai ei puteau să le folosească), cunoștințele de luptă puteau fi doar ale lor, ale securiștilor( numai ei erau antrenați pentru luptele de gherilă care s-au desfășurat, doar ei cunoșteau și aveau acces în locurile de unde s-a tras, de exemplu palatul regal).

  12. Criminalii se intorc la locul crimei si numesc revolutie o lovitura de stat compusa di urmatorii asasini Iliescu ,Brucan , MIilea ,Stanculescu, Roman ,Sergiu Nicolaescu,Gelu Voiculescu acestia vorbeu perfect limba Rusa

  13. Judecatorii , producorii , politia , landarmeria , prefectii , ministrii , ….. toti apara secaturile , scursurile sociale . Cetateanul de rind nu are parte de dreptate in tara asta .
    Toti astia care aveti functii in institutii platite din rodul muncii cetateanului o sa o luati pe cocoasa pentru ca nu va faceti treaba pentru care sinteti in functiile acelea .

  14. Jegul de voica-voiculescu mai are nesimtirea sa apara in public pe 21 decembrie in fata revolutionarilor adevarati si a famiililor victimelor.

    Cum sa nu te revolti, cand acest criminal cu toata trupa de securisti si comunisti au facut atatea victime la revolutie si la mineriade.Of doamne, greu te stapanesti cand vezi criminalii cum te sfideaza.Probabil omul cu carja a pierdut cumpatul de atata umilita.

    LA PUSCARIE CU TOTI CRIMINALII REVOLUTIEI SI A MINERIADELOR.

  15. Nu are capul spart jegul, are chelie cu o zgarietura.O merita !

  16. Lasati tetrul asta ieftin regizat de servicii cu ,,sange ,,care de fapt e vopsea si cu Voiculesu inconjurat de agenti din servicii ,printre altele tuciurii dupa cum se stie,care se preface ca. i este teama.

    • Doar ministrul PNList sef la MAI Vela poate descâlci misterul impreuna cu șefii cei noi de la Jamdarmerie numiti pe baza de competență

  17. Acest Gelu Voican Voiculescu face parte din gasca de iudeo-masoni bolsevici care a dat lovitura de stat in 1989. Au asasinat presedintele in functie al tarii si printr-o manipulare grosolana condusa de TVR 22.000.000 de milioane i-au creditat cu incredere in planul lor diabolic. Ce a urmat? Au distrus o natie si o tara. Toti evreii smecheri au ajuns la butoane Isarescu, Iliescu, Roman, Voiculescu, Brates, Caramitru, Berceanu, Niculescu Duvaz, Basescu, Razvan Teodorescu. Nu exista pedeapta pe lumea asta pentru a se face dreptate.

    • @Ion Axente
      ionele, mai usor cu nationalismul / xenofobia / antisemitismul. am mai auzit de-astea cu „evreii, stapanii din umbra” sau „strainii vor sa ne fure tara”… si ideile de genul asta nu duc spre nimic productiv sau constructiv. asa ca incearca sa te relaxezi un pic, si eventual sa aplici dogma crestin-ortodoxa „iubeste-ti aproapele”. doar o sugestie, dar merita incercata 😉

    • Master yoda, are dreptate distinsul domn. Nu a spus însă tot. Putea să spună mai mult, dar s-a abținut. Și, apropo, dle, etnic alogen, mai ușor cu amenințările și ironia fină. Atât! S-or trezi, români. Mulți, din ce în ce mai mulți se vor trezi. Tot omul are o limită a sa, la fel și o nație, atât de greu încercată ca a noastră. Rabdă, românul, rabdă, si o să mai rabde încă. Nu suferă încă destul. Când va fi sătul, nici dracu din iad nu va scăpa. CREDE-MĂ CĂ AȘA VA FI! Cel puțin, ști ce înseamnă semit? Îți răspund tot eu: Semit, este cel născut din seminția lui Sem! Câte seminții a avut Israelul, rărăcitor prin pustie? Douăsprezece, nu-i așa. Atunci, de unde ști *mneata că distinsul domn este împotriva seminției lui Sem? Aaa… aud!? Prea v-ați ridicat nasurile pe sus. Una peste alta, Suntem în ȚARA NOASTRĂ A ROMÂNILOR- România Getica Aeterna. Noi suntem stăpâni aici pe acest ținut binecuvântat de Creator (nu de Yah Whe, zeul de ultima mână, răzbunător, mânios și gelos descris în biblie. Mai încet cu amenințarile. Nu vă convine!??? Plecați atunci, în pustia din c are v-ați născut și lăsați-ne cu amarul nostru, așa cum suntem noi, românii ăștia. Nicăieri în lume, în nicio țară de pe glob, nu există atâta toleranță, ca în România. Alogenii au ajuns să ne spună nouă ce să facem. I-am primit în casele noastre, venind cu o mână la spate și cealaltă în față, ca să-și apere goliciunea, iar acum se cred stăpâni. Totul are un început și un sfârșit, și se va sparge buba. Prea v-ați bătut joc de noi, românii buni ca pâinea caldă. Amenințările ce le-ați referit credeți că ne înspăimântă, domnule alogen? și încă le faceți pe față… Tupeu, domnule, mare tupeu, Incredibil domnule!…

  18. A fost ca la înmormântarea lui Nechifor Lipan dar la o scară mult mai light. Voican è „Bogza și Cutui” însă poporul român nu e Victoria Lipan, nu are inteligența ei….. din păcate.

  19. Dreptatea în țara asta a mâncat-o lupul. Justiția e în continuare subordonată Vechii şi Noii Securități. Peste alți 30 de ani, care vom mai trăi, vom vedea acelaş bâlci cu Carmen Dan nicidecum cu dosarul 10 August rezolvat în fabvoarea celor 700 de victime. Va fi huiduită şi îmbrincită. Atâta tot. Aşa se face dreptate într-o țară fără de instituții. Românie, în 1989 ai încăput pe mâna unor haimanale.

  20. O singură întrebare, de ce au ucis atatia oameni?
    Mai am o intrebare, de ce i-au impuscat pe conducătorii țării ca pe câini?
    Mai am o intrebare, de ce porc de caine Iliescu, i-ai impuscat in ziua de Crăciun? Ciocoi, pagan, spurcat, ne tot, cum te-ai gandit ca v-am petrece zilele următoare de Crăciun?
    Spurcaciune , blestemat sa fi!
    Păcat ca ai fost dotat cu o minte incredibilă însă si cu o ura de neimaginat!

  21. Fii si nepotii celor care au ucis la Revolutie, conduc acum institutiile statului.
    Iata rezultatul; Neputinta autoritatilor și, mai mult, mai cinic, concerte cu cei care au cantat ode acestor fii și nepoti.
    Persoanelor oneste care au devoalat: Aveti respectul meu și a milioane de romani!!!

  22. Sper ca rana să i se infecteze și să-l văd curând coborând pe tobogan !
    Cel care a avut curajul să-i dea in cap acestei vipere cu față de om trebuie apărat de noi toți. Aștept avocați pricepuți să se ofere voluntari pentru a-l apăra, în caz că va fi prins. Dar dacă-l caută Jegdragmeria sunt șanse reale să scape. Ăștia n-au minte nici cât o găină ouătoare…

  23. CUM A AJUNS VOICULESCU SĂ FIE PRIMUL ȘEF AL STRUCTURILOR DE SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ DUPĂ 1989???????????????????????????????????????????? Cred în persoane providențiale pentru istoria unei națiuni, dar nu cred că Voiculescu ar putea fi una dintre acestea.

  24. „Dreptatea umbla intotdeauna cu capul spart!” (proverb romanesc). Iaca, acu’ umbla si Gelutu …

  25. Asta nu e neaparat un lucru rau.
    Dar va dati seama ca pe Iliescu l-ar (l-am) fi dezmembrat in partile componente?

  26. Omul s-a pomenit ejectat dintre ”clitoris si metafizica” intre un exercitiu de imagine si carja unui senior .( daca nu cumva totul a fost o dramoleta ieftina pentru o victimizare regizata pentru a inmuia publicul inainte de sentintele din dosarul Revolutiei)
    Un personaj scarbos cu o datorie de aprox 200.000 euro la stat pentru o vila din Primaverii .
    Un caracter meschin daca nu cumva criminal. ASTEPTAM sentintele in Dosarul Revolutiei!

  27. Dupa carja-n cap va infiinta inca un institut pe care-l va conduce inca vreo 30 de ani si isi va acorda siesi un certificat de postrevolutionarn ca sa mai incaseze inca o pensie!
    Acum urmeaza turul televiziunilor!

  28. Propun un PROTEST AL CARJELOR ca semn de dezacord despre faptul ca nici azi vinovatii uciderii si ranirii a peste 2000 de persoane nu a fist inca solutionat!!!

  29. Daca locul acestei persoane e la puscarie,locul agresorilor e fie la carcera cu paine si apa fie in exil in Siberia.
    Ati inebunit de tot.Pana unde mergeti cu manifestarile extremiste rezistentilor?Asemenea persoane nu merita libertatea.Sunteti noii comunisti care injura comunistii dar ii depasiti in primitivism.Mi-e rusine ca exista asemenea oameni in Romania cu care impart o nationalitate.Brute,maimute,hrubari manipulati de Barna si Iohannis ssist pupator de pantofi americani .

  30. Daca locul acestei persoane e la cul agresorior e la carcera cu paine si apa sau in exil in Siberia. Asemenea persoane nu merita libertatea si trebuie excluse din societate.Pana unde mergeti cu gesturile extremiste rezistentilor? Mi-e rusine ca impart aceasi Tara si nationalitate cu asemenea indivizi hrubari,primitivi,Niste comunisti chipurile anticomunisti dar mai rai decat comunistii.Niste specimene fara inteligenta slugile lui Bot,Barna,Iohannis pupatorul de pantofi..

  31. Atata timp cat PSD va controla parlamentul,guvernul nu va asteptati la nimic bun pt tara asta.1990 -1996,2000-2009(cu ceva pdl prin 2004 si pana nu mai stiu cand cu pnl,sa spart buba si a ramas PNL lu domn TARICEANU la guvernare pana in 2009 cu sprijinu PSD),2012 -2019!,CINE sa faca dreptate FSN?,FSN REBRENDUIT?

  32. Un scuipat era suficient…