Home » Sportz » Gabriela Ruse, posibil duel cu Iga Swiatek la WTA Doha

Gabriela Ruse, posibil duel cu Iga Swiatek la WTA Doha

Gabriela Ruse, posibil duel cu Iga Swiatek la WTA Doha
Gabriela Ruse / Sursa foto: Paul Zimmer / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Venită din calificări, Gabriela Ruse o va întâlni în primul tur al turneului WTA 1000 de la Doha pe Maria Sakkari, fostă semifinalistă de Grand Slam. Dacă va reuși să treacă de grecoaică, pentru Gabriela ar urma un duel cu Iga Swiatek.

Ocupantă a locului 112 în ierarhia mondială, Gabriela Ruse a trecut de calificări și a făcut pasul pe tabloul principal al puternicului turneu de la Doha.

- articolul continuă mai jos -

În runda inaugurală, Gabriela va da peste Maria Sakkari, locul 29 WTA.

În eventualitatea unui succes contra Mariei, pentru Ruse ar urma partida cu Iga Swiatek, fostă lideră mondială. Poloneza a avut bye (n.r. tur liber) în runda inaugurală a competiției.

Ruse va evolua și pe tabloul de dublu, ea urmând să facă pereche cu Marta Kostyuk din Ucraina.

„Qatar TotalEnergies Open 2025” are loc în perioada 9-15 februarie, pe hard, pe tabloul principal sunt 64 de sportive, competiția face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $3,654,963.

Campioana ultimelor trei ediții este Iga Swiatek (2022, 2023 și 2024).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole