G4Media.ro

Gabriela Firea și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar general…

Gabriela Firea și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de primar general al Capitalei: ”Am muncit de dimineața până noaptea. Familia nu m-a mai văzut, decât copiii în somn”

Gabriela Firea a anunţat, duminică, la Antena 3, că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea Partidului Social Democrat.

„Dacă sunt sănătoasă – ceea ce sunt acum şi mulţumesc bunului Dumnezeu şi medicilor de la Spitalul Cantacuzino care m-au însănătoşit şi de la Colentina şi suntem cu toţii bine -, cu siguranţă doresc să candidez, pentru că vreau să finalizez tot ceea ce am început. (…) Voi candida la Primăria Generală a Capitalei din partea Partidului Social Democrat, iar la nivel de Birou Permanent Naţional şi Comitet Executiv se va discuta la momentul potrivit politica de alianţe la nivel local, cu cine ne vom alia pentru a intra şi mai bine pregătiţi în alegerile locale. Dar aceste lucruri se vor stabili în şedinţele care vor avea loc după Sărbătorile de iarnă. Şi nu văd de ce nu aş candida, pentru că trei ani de zile am muncit de dimineaţa până noaptea, familia nu m-a mai văzut, decât copiii în somn, şi nici măcar în weekend, aşa cum trebuie”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a precizat că nu se gândeşte la sacrificii, „pentru că atunci când intri într-o astfel de meserie, nu te mai gândeşti la sacrificii”.

„În mod evident au fost şi sacrificii personale, dar cel mai important este că am început cu motoarele turate la maxim în modernizarea Bucureştiului, ceea ce se vede şi se simte, şi exact acest lucru îi deranjează pe PNL-işti, care ştiu să facă doar atacuri, ştiu să facă doar dosare, ştiu să trădeze România, ştiu ca duminica, când oamenii sunt la biserică, să facă tot felul de acuzaţii nefondate şi să vorbească lucruri care nu au nicio bază în realitate”, a mai afirmat Firea.

Primarul general a adăugat că, atunci când a venit la Primărie, toate obiectivele de investiţii erau blocate de către primari de la PNL şi de către Consiliul General, printre care: Pasajul Piaţa Sudului, Podul Ciurel, Podul Nicolae Grigorescu – Splai Dudeşti, Arcul de Triumf, Spitalul ‘Gomoiu’.

„Erau, practic, obiective de investiţii îngheţate la care nu se mai lucra de doi ani de zile, aceste direcţii fiind conduse de oameni PNL, oameni care sunt şi acum în PNL. RADET-ul, de asemenea, era condus de 15-17 ani de membrii PNL, oameni care sunt şi acum în PNL. Încă o dată, ştiu că poate vi se pare dur, dar asta este realitatea. Domnul Orban nu a făcut nimic pentru bucureşteni în calitate de viceprimar şi îmi este foarte greu să cred că va face pentru români în calitate de premier. Cu băutură şi cu mandolină nu se rezolvă nimic. Atât poate omul, aşa spun toţi cei care l-au cunoscut, aşa spun toţi cei care au lucrat cu dumnealui: nu are alte preocupări, nu are nicio pregătire în niciun domeniu”, a susţinut Firea.

Citește și: Războiul declarațiilor între Orban și Firea: Șeful guvernului o acuză pe primăriță că rezultatele mandatului său sunt aproape egale cu zero. Firea: Orban nu făcea altceva decât să stea în birou, numai cu băutură, numai cu țigări

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

50 comentarii

  1. Fain, cred că e exact ce vor să audă cei care îngheață prin apartamente.
    Bine că am plecat din București…

    • Cum adică, mă, „să finalizez tot ce am început”?

      Ne-ai aruncat banii în găozul mântuirii neamului prost.
      Ne-ai aruncat banii în bişniţa cu vouchere de la Gaby Sârmăncur.
      Ai inventat companii sugativă, în curul cărora pompezi bani furaţi de la noi.
      Te-ai pişat pe ea de Justiţie.
      Ne-ai făcut oraşul să arate ca sufrageria ta de căcat cu sclipici.
      Facem o oră cu autobuzul, ca să traversăm între două cartiere vecine.
      Ne dai la o parte, în trafic, că să mergi tu normal şi noi să înţepenim acolo.
      Ne spălăm la cur cu ibricul.

      Asta vrei tu să finalizezi, morţii mă-tii de javră?!

  2. Sanatoasa nu esti, oricum, candidand (candid) tot din partea PSD…
    Mai rau este ca esti otravitoare! (Ca Varanul!)

    • Pe nevolnice maini a incaput Bucurestiul. Fir(e)-ar-sa-fie jarteaua! A muncit soparloaica de s-a rupt in fund si a dat in boala Muzei pentru Idiotul. Boala din Fire(a) n-are lecuire! Toate o dor si ce nu o doare nu mai functioneaza. Bolnavioara Ratiunii, roasa de molii si de vicii, ametita de grandoarea propriei sale parsivenii, si-a pictat fata ca o artista rudimentara si latra ca mai vrea…Repugnanta celebritate primitiva va lepada potcoavele in Bermude. Ah, fatarnica pierduta cu Firea, ipocrita, oroarea Mamei Natura! Ah, fosila comunistoida, vei pupa scaunul de primar general cand va face plopul pere…

  3. Ce de glet! Mai mult decat pe edificii!

    • Sudiști maneliști, caricatura asta care importa autobuze și tranvaie din Turcia, va place, și o sa câștige iar primăria capitalei orientale…

    • I_Ionut ce-ar fi sa ne pupi tu in cur pe toti „sudistii” si pe vaca aia cu turcismele ei! Bre ce-mi place de nordistii care se cred buricu’ pamintului doar pentru faptul ca s-au nascut la nord de Carpati! Ati imprumutat pana de cocos de la conlocuitorii vostri unguri care v-au tinut sub papuc sute de ani pina ce „sudistii” si-au luat puscoacele la spinare si au trecut muntii sa va scoata de sub cizma ungureasca cu riscul pierderii propriei tari. Iti doresc tie si celor ca tine un calduros sictir sudist si poate va mai vine mintea la cap natarai de doi bani.

  4. Du-te si candideaza la Voluntari, femeie! Am inghetat in casa, am incalzit apa pe aragaz sa ma spal, am pierdut ore in trafic in fiecare zi, am avut ghinionul sa raman blocata in tunelul de la metrou, in Sectorul 1 este mizerie pe strazi, nu sunt locuri de parcare, spitalele nu numai ca n-au aparatura, mai nou raman si fara caldura…toate astea in mandatul tau.
    Daca voi fi sanatoasa pana la alegeri, iti garantez ca nu voi pune stampila pe tine! Lasa-ne, ne-ai facut destul rau!

    • Sper ca vor fi cat mai multi ca dvs, care sa spuna „Ajunge! Asa nu se mai poate!”. Mi-e sila de toti cei care, dupa atata batjocora din partea acestor specimene, inca ii mai voteaza, inca le mai gasesc justificare. Sa speram ca, la alegerile viitoare, sa-i ajutam sa se scufunde cat mai mult in neantul grotesc din care au aparut si, in cat mai scurt timp, sa si raspunda pt toate nenorocirile create….

  5. Sa ne rugam, deci…

  6. Se impune o pauză … familială !

  7. Aceasta escroaca a devalidat bugetul Bucurestiului cu clanul de mafioti stransi in jurul ei in frunte cu imbecilul pandele.Este o rusine pentru o capitala din UE sa fie condus de o marioneta a securistilor (voiculescu). Nu inteleg desinteresul si ipocrizia pe bucurestenilor. Normal ar fi fost ca capitala sa fie un exemplu pentru toata tara ( de exemplu sibiu).Dar Bucurestiul este un oras balcanic cu mentalitate orientala fanariota.
    Nu va este rusine cu asa o toapa la conducere ? Rusine !!!

    • Adrean: A devalidat? O capitala sa fie condus? Desinteresul si ipocrizia pe bucurestenilor? Ca capitala? Nume scrise cu litera mica? Spatierea si semnele de punctuatie puse cum ti-a venit?

      Tie nu ti-e rusine sa scrii in halul asta?
      Habar n-ai sa scrii un text simplu, dar ataci pe altii. Tupeu cat cuprinde, si analfabet functional pe deasupra. Ai stofa de primar. Sau chiar de sparlamentar.
      Candideaza, ai mari sanse sa fii ales.

    • Bai Marcule, cand nu mai aveti argumente si fake-news-uri ,veniti cu semantica si ortografia.
      Hai sictir.

    • Marcu care dā cu arcu’. Adrean, sparlamentar ?

  8. „familia nu m-a mai văzut decât copiii în somn şi nici măcar în week-end”
    N-am inteles ce-a vrut sa zica moldoveanca Fifi prin fraza asta. Imi poate traduce si mie cineva din voluntareza de balta in romaneste? Copiii au vazut-o pe toapa in somn? Iar in weekend… ce? Nu dormeau copiii si de-aia n-au vazut-o?

    Si ma dispera autovictimizarile astea. Uite cat ma zbat eu pentru voi, sa va aduc bunastarea si belsugul in buzunare. Ale mele, ce credeati?
    Pai, fumeie. Nu te-a obligat nimeni sa fii primar. Nu e obligatia ta sa faci ceva care nu-ti place. Iti vrei copiii, ia-i si du-te pe pustii cu ei. Banii ii lasi insa aici, nu te gandi la prostii.

    E retorica pesedista, in care puliticienii prinsi la furat isii ridica poalele in cap si incep sa se jeluiasca de cati bani pierd ei prin faptul ca fac pulitica in loc de afaceri, si ca au nevoie sa fie platiti cat mai mult ca sa-si mentina stilul de viata anterior.
    Pai, puletilor. Nu v-a silit nimeni sa intrati in pulitica. Nu va convine, plecati in pi_da mamelor voastre si lasati pe altii care se pricep si vor sa faca ceva. Sa te plangi ca Primaria ti-a distrus viata, dar ca tu insisti sa continui pe acelasi drum e masochism de anale. Sau e ciolanul atat de dulce ca nu vrei sai dai drumul.

  9. Nu e nicio diferenta intre Serban Nicolae si Gabriela Firea.

  10. Abia astept sa-i fac vant la anu’ tarancii proaste!

  11. E dreptul ei sa candideze, alegătorii au opțiuni, sunt liberi să nu o aleagă. Un lucru e clar: Firea a turcizat Bucureștiul si l-a făcut o afacere de familie.

  12. Ce gluma buna, „pentru că vreau să finalizez tot ceea ce am început”. Paradoxul Gabitza, sa finalizezi nimicul. Merita Nobelul pentru fizica. Bucuresteni, daca nu o lasati sa finalizeze, chiar nu mai inteleg pe ce lume traim…

    • Se referă la parandărături.
      Coana fierea nu are nicio treabă cu administrarea orașului ci cu cea banilor bucureștenilor.
      Ce nu înțeleg este cum de crede bucureștenii atât de nărozi.

  13. Firea inca nu stie ca si-a trait (DEJA) minutul de…”maxima audienta” politica….

  14. „Am muncit de dimineata pana noaptea” si-am facut cacatul praf, adica Bucurestiul – cacat!

  15. Am furat si nopti si am furat si zile..
    Pentru tine gasca mea,
    Ca sa ti fie bine!

  16. Bucurestiul e dator firei cu inca un mandat ca sa-l faca din capitala o gramada de gunoi. Spor!

  17. Adica sa reluam , a muncit de dimineata pana seara , dand din gura.Sunt multe reprosuri:soseaua de centura , metroul, Podul Ciurel , Infrastructura ptr. caldura , macar daca era inceputa de cand a venit la primarie ,metroul iar achizitionarae de tramvaie din Turcia , in loc sa stimulam productia Astra Arad , este de domeniul , penal ptr. sabotaj economic al Tarii. Restul se cunoaste , bani cheltuiti aiurea , ptr.19 firme ale primariei, ptr targuri , concerte , statuete etc. In concluzie , un mandat dezastruos.

  18. Femeia Rusiei……femeia perfecta cu tata cerşetor in Bacau.

  19. daca nu scapam de ea suntem cei mai prosti locuitori ai unui oras, din lume.

  20. Tocmai din motivele enumerate trebuie sa ramii acasa . Adio si un praz verde .

  21. In buna traditie P$D-ista ne-ai dovedit ca esti buna la ilegalitati si la risipa banului public cu firme de casa.
    Intoarce-te la Latrina 3 , la infractorul Felix.

  22. Bucureșteni, trebuie să dăm un exemplu țării și să arătăm că PSD-UL și orice candidat de-al lor e istorie !
    PSD = GIO !

  23. Fenomenal!!! Ce tupeu! Cine te votează, să dardaie în casă până își adună dinții. Ai distrus Bucureștiul. Ai agățat cârpe pe fațadele monumentelor arhitecturale ca să ne amăgești că restaurezi, pana au putrezit carpele și ai pus altele. Ai dus birocrația la un nivel inimaginabil- pentru orice mișcare trebuie să împingi paraziților din primărie șpagă peste șpagă. Primarul Bucureștiului trebuie să iubească Bucureștiul și să înțeleagă potențialul lui estetic, iar tu, Firea, la capitolul ăsta, ești nulă.

  24. Uau, catindează sârmăncur!
    Sper să ia cât mai multe plăcuţe suedeze, să se sature

  25. A muncit pentru ea, pentru familia ei si pentru marea ei famiglie!
    Merita sa fie realeasa. Si-a cumparat alegatorii pe banii lor.

  26. Ca titlu, sub poza, mergea „Atenție! Cade tencuiala!”.

  27. Parvenita asta de Firea, este o rusine pentru bucuresti si romania.Sper ca la alegerile urmatoare, bucurestenii cinstiti si de buna credinta sa mearga masiv la vot, sa spele rusinea acestui oras.

    Incredibil cum aceasta penala a putut sa devina primar……

  28. Ciuma rosie inca mai bantuie grav prin primaria bucurestilor !
    Tratamentul trebuie aplicat sever la urmatoarele alegeri !

  29. Daca iese „asta” iarăși primar atunci nu suntem sănătoși la cap…

  30. Parașută nesimțita, ti-ai batut joc de orașul ăsta și ai tocat miliarde de euro!
    Nu numai ca nu a reusit sa revolutioneze traficul, dar a distrus si ce a preluat acum cativa ani!
    Mahala a facut din orașul ăsta, un mare kitch, în timp ce banii noștri au intrat în buzunarul ei și al paraziților scatofili- vorba lui CTP
    Cât tupeu poate avea individa asta să spună că vrea sa termine ce a inceput!! Câți ani i-ar mai trebui să sece tot?? Nu o mai satura Domnul de furat, zi si noapte! Mai au indivizii astia pic de rusine? Nu simt nicio tresarire cand se lauda cu NIMIC? A scos si asta capitala din noroaie, ca și tuta absolută de trista amintire …au băgat un euro sin vanii cetătenilor și au furat 10-20 pe lângă…Sa ne spună ea ce profit au adus companiile alea in care si-a băgat toti paraziții din familie! Nu au vaziut-o copiii ( sanchi!) pentru ca ea a fost prea ocupată sa le asigure averi incomensurabile prin furt- nu o sa se bucure de ele, nici ea , nici plozii ei, asa cum nu s-au bucurat nici cetățenii de la care a furat
    Panarama, lasă-ne, du-te și vezi-ti de copii, promitem ca nu o sa plângem după tine, chiar ne vom bucura
    https://www.arq.ro/ce-spunea-gabi-firea-in-2002-despre-posibilitatea-de-a-avea-o-cariera-politica-decat-politician-mai-bine-casnica/20426

  31. Daca individa aceasta castiga un nou mandat (probabil, avand in vedere populatia Bucurestiului) singura sansa a Romaniei, este sa se separe de Miticenia.

  32. @USRPLUS, se aude acolo la voi?
    Daca o mai lungiti cu „putoiala” (vorba lui VV) faceti fara sa vreti un favor fiarei si s-ar putea sa va coste mai abitir la parlamentare. Nu aveti nici de departe electoratul care sa ierte asa ceva, si chiar ar fi pacat!

  33. Vrem candidat comun PNL+USR+PLUS!!

  34. Stiti ce-mi lipseste la G4? Jurnalismul de investigatie. A devenit o platforma de stiri scurte, preluate, libertate la comentarii, dar unde sunt dezvaluirile de altadata? Ziarele s-au dus, jurnalistii s-au virtualizat, dar nici G4, nici, hotnews, nici contributors nu mai contribuie cu nimic. Mai uitati-va un pic in vest cum sunt altii. Apropo afacerile lui firea la pmb si firmele ei ilegale. Apropo toti primarii de sector care au lasat orasul sa continue sa fie plin de chioscuri, tarabe, second hand, restaurante de doi bani dar de invartit bani negrii. Vezi Piata Sudului, Aleea Castanilor, strada spre Obregia pe partea cu piata, copacii asfaltati si mutilati prin taiere neprofesionala.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.