Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a acuzat, joi, Guvernul Cîțu că decide „restricții care frizează absurdul” fără să le explice, referindu-se la măsura interzicerii circulației publice cu o oră mai devreme, de la 22.00, în loc de 23.00.
„Care este rostul interzicerii circulației publice mai devreme cu oră, respectiv aplicarea interdicției de la ora 22:00 față de 23:00 cum era înainte? Ce se poate întâmpla în această oră? Cine, cum, când, unde ar putea fi un risc sporit de contaminare în intervalul de la 22:00 la 23:00?!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Firea susține că „guvernanții” au anunțat în mai multe rânduri această interdicție dar „n-au catadicsit să dea o minimă explicație”.
„Nu le pasā de oameni, de soarta lor, de probusirea economiei, de pierderea locurilor de muncā! Guvernul Cîțu continuă practica nefastă a instituirii unor restricții care frizează absurdul, deloc explicate, ceea ce subminează și mai tare încrederea populației în toată campania anti-COVID”, a mai scris Gabriela Firea.
Astfel, prin această hotărâre CNSU a propus ca interdicția privind deplasarea în afara locuinței să fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00 (până acum intervalul era 23.00 – 5.00).
Totodată, CNSU a propus limitarea la 70% a gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul hotelurilor și pensiunilor aflate în localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.
Citește și:
sursa foto: Captură video
Hu dă fac is gabriela firea?
Chiar ca, cine e?
Fabriela Girea iaște varianta feminină pentru zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul”. Veșnic nevorbită și nebagată in seamă. Mult zgomot pentru nimic.
👎
Tzoapa cand cadeau 2 fulgi de zapada tinea tot Bucurestiul in casa. Du-te panarama mica la Bacau si urla acolo la luna.
Aici te contrazic,era vorba de cam 20 de cm,femeia stia ca nu a facut nimic in tot mandatul si le dadea liber elevilor ca sa nu se creeze un trafic si mai mare si mai complicat decat era.In plus,eu iubesc zapada,si ma bucuram ca puteam iesi afara atunci.
si eu doresc o explicatie:
ce-i atarna acelei ,,policemance” de sub cascheta dle. creierul sau coada calului?😏
Nu poti sa faci diferenta intre cele doua?
Hopa, a apărut țoapa în scenă! Faceți loc vă rog, lăsați-o să-și expună pledoaria, nu o întrerupeți, se pierde biata mătrăcucă! Dacă duduia a cerut explicații, asta este, ele trebuie date, altfel aruncă o grămadă de blesteme asupra decidenților din speța de față. Haideți, tăbărâți cu explicații asupra ei, vedeți, ușor, doamna a avut o sârmă în … este în etapa de recuperare, nu o luați dur!
Sa citeasca aici si apoi sa comenteze :
https://www.g4media.ro/citu-restrictiile-anticoronavirus-impuse-in-romania-sunt-printre-cele-mai-relaxate-din-europa-premierul-a-publicat-lista-interdictiilor-impuse-in-alte-tari.html
Hai că va zic eu ce face țoapă asta . Este informata de către postacii plătiți , cum că oamenii sunt nemulțumiți că se pun restricții în intervalul respectiv sau chiar ea citește pe siteurile de genul , astfel ea vrea sa dea dovada că se gândește la noi ăștia nemulțumiți. Partea proasta e ca sunt multi care sunt manipulați de pzdedista asta sau in general.
Lady Gaga Firea = neputința transpusă pe note și cântată la trompetă. Cântecul de jale al PSD-ului. Prostie & răutate.
DU-TE IN TENERIFE
incredibil cum psd-ul profita de pe orice urma de populism!!! .. Mai grav este faptul ca acesta individa, cu intentie de a castiga politic de pe urma unei boli, prosteste in fata naivii, incercand sa ii convinga ca 10 ore de expunere la boala sunt mult mai sigure decat 9 ore de expunere la aceiasi boala ….
Firea Gabriela = neputința transpusă pe note și cântată la trompetă. Cântecul de jale al PSD-ului. Prostie & răutate.