Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Gabriela Firea a lansat atacuri dure sâmbătă la adresa lui Carmen Dan, pe care a acuzat-o că a regizat episodul înregistrării la terasă a Speranței Cliseru. Într-o declarație dată după ședința conducerii PSD în care a cerut demiterea ministrului de Interne, Firea a mai acuzat-o pe Carmen Dan că a jignit-o pe Cliseru și că ar fi spionat discuțiile acesteia cu șefii jandarmeriei.
„Acel episod (filmarea de la terasă) a fost pus la cale de către doamna ministru, pentru a o defăima și eu să sufăr politic. A fost pus la cale cu oameni din jurul domniei sale. Dl respectiv lucrează la minister. Au sunat-o, au chemat-o la terasă, a fost trimis un domn…Totul ca să mi se reproșeze mie astăzi în CEX” a spus Gabriela Firea.
”Doamna ministru nu a răspuns afirmațiilor mele. A venit cu mesaje de pe Whatsapp între doamna prefect și oameni din MAI. Am întrebat-o dacă ne spionează. A proferat tot felul de lucruri neadevărate, a jignit-o pe doamna prefect, a continuat tot șirul de acuzaţii indirecte pe care le-a făcut până acum”, a mai declarat primarul Bucureștiului.
Reamintim că Firea a cerut în ședință demiterea lui Carmen Dan sau retragerea sprijinului politic. Supusă la vot, retragerea de către partid a sprijinului politic a picat.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Liviu Nicolae Dragnea a spus adevărul! Trăim intr-un stat mafiot! Mafia e formată din el și slugile lui!!!!
Da, ma, asa e… Pe tipa aia care gaseste microfoane in priza o ducea capul sa-i insceneze asemenea sceneta prefectului. Probabil ca tot ea i-a parcat si masina pe trecerea de pietoni. Am deja impresia ca unii sufera de mania persecutiei. In termeni medicali, mi se pare ca-i zice chiar paranoia.
Dar hai sa spunem ca cititoarea de pe prompter are dreptate, iar cetateanul suparat pe prefect e angajat MAI. Asta se poate verifica incredibil de usor.
Sa vina duamna cititoare cu dovezi clare ca dl Dragomirescu e angajat MAI. Ca altfel dam in ce-a facut prefectul, cu dat in judecata pentru defaimare, informatii false, eventual si amenintari, asa, ca sa umplem hartiile…
Noapte buna! A mintii, bineinteles!
DA LIVIU NICOLAE DRAGNEA ESTE SEFUL MAFIEI DIN TELEORMAN SI DIN INTREAGA ROMANIE .
E DOAR UN TREPADUS. I INTREBATI-I PE SECURISTI. DE EXEMPLU AIA DE PE AFARA.
Eu stiu ca pentru ascultarile telefoanelor,inclusiv Whatsapp trebuie aprobari de la judecator. Are carmen dan asa ceva? Daca nu sa actioneze Procuratura contra celor vinovati.
WhatsApp e criptat end2end. Nici Mark nu poate să le citească, darămite incapabilii de la mai
Posibil sa fie suficient de bine criptat. Asta protejeaza impotriva interceptarii dar nu si a unui spyware inztalat pe telefon.