G4Media.ro

Furtuna perfectă se apropie. România are nevoie de un pact istoric între…

Furtuna perfectă se apropie. România are nevoie de un pact istoric între marile partide pentru a preveni criza iminentă

Piețele financiare se tem de o recesiune economică globală provocată de epidemia de coronavirus, dublată de războiul petrolului declanșat de Arabia Saudită. România va intra în acestă posibilă criză aproape la fel ca în 2009, extrem de vulnerabilă: cu datorii mari, deficite crescânde și fără bani pentru investiții care să susțină economia.

E momentul deciziilor majore care să oprească intrarea României în vrie. Președintele Iohannis are rolul constituțional de a media un pact între principalii jucători politici, iar liderii PSD, PNL, USR și ai celorlalte partide au obligația morală de a adopta un pact, un moratoriu care să amâne pentru câțiva ani măsurile de campanie care, fără îndoială, ar duce România direct în zidul unei recesiuni prelungite.

Moratoriul trebuie să conțină câteva măsuri obligatorii:

– amânarea sau eșalonarea creșterii pensiilor. Legea pensiilor prevedere o creștere cu 40% de la 1 septembrie. Avertismentele Comisiei Europene, FMI, Consiliului Fiscal, BNR sunt fără echivoc: creșterea pensiilor va avea efect devastator, va duce deficitul bugetar în 2021 și 2022 peste 7%
– amânarea dublării alocațiilor pentru copii. E o măsură fără acoperire în buget, amânată de guvernul Orban, dar re-votată de PSD în Parlament în primă cameră
– consfințirea abrogării OUG 114, care riscă să fie întoarsă tot de PSD în Parlament
– convenirea unui pachet de investiții care să sprijine o economie care suferă deja din cauza coronavirusului și efectelor sale interne și externe în lanț. Stimulente pentru investițiile cu valoare adăugată, instrumente pentru micii antreprenori loviți de criza coronavirusului, rezolvarea problemei din Marea Neagră – amânată iresponsabil încă din 2017 până aproape de punctul în care exploatarea gazelor nu va mai avea sens economic.

Nu se putea un moment politic mai complicat decât acesta pentru un asemenea moratoriu. Președintele Iohannis vrea în continuare anticipate ca să scape de majoritatea PSD din Parlament. Marcel Ciolacu vrea să câștige PSD și pentru asta trebuie să facă în interiorul partidului proba că se bate până la final cu Iohannis și PNL. Ludovic Orban vrea să pice guvernul Cîțu și pentru asta are tot interesul să țină tema coronavirusului cât mai jos, ca să nu devină evidentă nevoia unui guvern plin.

Toate aceste interese politice sunt extrem de puternice, forțe centrifuge care amenință să distrugă stabilitatea economică atât de fragilă. Criza politică trebuie închisă și ea rapid – votarea unui nou guvern, declanșarea anticipatelor sau amânarea alegerilor până când criza coronavirusului se va încheia.

Șansele ca acești oameni, plus liderii USR, UDMR, PLUS, Pro România, ALDE și PMP să ajungă la o înțelegere sunt minime, sunt perfect conștient de asta. Dar experiența crizei profunde din 2010 e vie pentru toți. România are nevoie ca de aer de un moment similar cu Pactul de la Snagov, când toți liderii politici – inclusiv extremistul Vadim Tudor – au semnat în 21 iunie 1995 un pact care atesta acordul pentru aderarea României la UE.

Criza coronavirusului, care e abia la început, e momentul de trezire la realitate. E momentul maturității pentru clasa politică, în întregul ei.

Nu mai e timp de pierdut. Panica e instalată pe marile burse, economia României începe deja să resimtă șocurile. Micii întreprinzători, cei mai buni indicatori ai stării economiei, au început deja să ceară ajutor. Guvernele din Europa anunță deja stimuli economici pentru a atenua impactul crizei. Joaca de-a anticipatele (PNL) și de-a populismul economic (PSD) e criminal.

Realitatea ne trimite un avertisment dur: dacă marii bărbați de stat care conduc acum țara nu iau rapid deciziile mature cerute de un moment excepțional, consecințele vor fi dure și ne vor costa încă un deceniu. Nu mai are nimeni răbdare, nu mai e timp de coterii politice. Iar dacă actuala clasa politică nu va face ce e necesar, criza va naște monștri: terenul va fi fost pregătit pentru un partid populist care să satisfacă nevoia de răzbunare a societății. Defunctul PPDD al bufonului Dan Diaconescu va fi o amintire plăcută.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

55 comentarii

  1. Discutabil. Patriotii adevarati nu trebuie sa semeneze nimic pentru a acriona in interesul general

    • Mai bine un pact sa primeasca coronavirus politicieni romani

    • Cu necuratul nu se poate face niciun pact.
      Cu actualul parlament, cu actuala Curte Constitutionala, nu se poate decat sa fie conservate pozitiile, privilegiile si averile infractorilor din mafia psd.
      Majorarea pensiilor nu trebuie sa fie amanata.
      Cum s-au putut dubla sau chiar tripla salariile si pensiile parlamentarilor, primarilor, cum s-au putut majora salariile medicilor, profesorilor, trebuie sa se poata majora cu 40% si pensiile, macar a celor mai mici de 10.000 de RON.
      Daca nu sunt destui bani la buget, sa fie taiate salariile si pensiile speciale ale parlamentarilor, ale primarilor, sa fie desfiintate pensiile falsilor revolutionari, sa fie desfiintate indemnizatiile falsilor academicieni de la falsele academii, sa fie desfiintat Institutul Tapului Levantin, sa fie reduse pensiile aberante de zeci de mii de euro.

    • Continuare …
      Trebuie sa fie desfiintata sau redusa drastic subventia partidelor.

  2. Ce partide domne’, putregaiuri rasuflate ce si-au dat arama pe fata de prea multe ori, sunt cloace infractionale care n-au nimic de-a face cu conducerea unei natii, vor sa fure nimic altceva, de fapt nu stiu nimic altceva … Cam atat …

    • Romania va rata si de data aceasta.

      Romania numai sa rateze stie, o natie de degenerati, cersetori la stat si aroganti care nu voteaza.

      Suntem complet singuri.

  3. Romania are nevoie de Oameni. Punct.

    • Mai corect este: RO are nevoie de profesionisti si persoane responsabile. De pomana este om de „omenie” daca este un incapabil cmu de altfel sunt o gramada din cei ce lucreaza la stat

    • Romania are nevoie de Caractere !

    • Trebuie sa fie si profesionisti, si morali. Nu ai ce sa faci cu aia care nu-s profesionisti si nici cu aia care nu-s morali. Daca se poate doar una, atunci sa fie morali. Nu ai ce sa faci cu hotii indiferent de situatie. O sa rezolve o problema si-o sa creeze zece.
      Sa ne fereasca sfantul de prostul harnic, aia da.

  4. Să fie votat guvernul Câțu ca până în noiembrie PNL să se facă mare cât USR. Parlamentarii PSD,votați guvernul Câțu dacă sunteți români adevărați.Numai succesuri guvernului Câțu ! Amin!

  5. Ma indoiesc eu ca vreun politician roman realizeaza GRAVITATEA situatiei si dezastrul ce va urma…sunt aceiasi politicieni care in 30 de ANI vedem ce au FACUT.
    Intrebarea e: daca in 2010 am trait ce am trait, acum si cu Criza Coronavirus si cu CRIZA Economica mondiala, ce vom trai?!

  6. N-am prea înțeles lingușeala “marii bărbați “.
    Care sunt aia ? Orban ? Ciolacu? Sau “marea femeie” Firea?
    Faceți provizii fraților , criza din 2008 a fost o gluma peste ce va veni.
    Vinovați sunt politicienii dar deopotrivă și poporul care i-a ales și suportat de 30 de ani încoace. N-avem nimic in România , nici măcar forța de munca nu mai avem, autostrăzi ioc, cai ferate ioc. Soluția e un partid de patrioți adevărați dar cine să-l facă ? Cum scoate un patriot capul e etichetat ca retard naționalist etc.. de treizeci de ani ne plângem de mila și nu suntem in stare sa ieșim din mizeria , in primul rând morala, in care ne-au băgat Comuniștii …

  7. Daca criza e iminenta, nu mai conteaza absolut nimic, pentru ca nu se poate preveni! 👿

    IMINÉNT, -Ă, iminenți, -te, adj. Care este gata să se producă, să se întâmple (și nu se poate amâna sau evita); inevitabil.

    • Nu se intimpla nimic pina la sfirsitul lui martie, Romania e inchisa pe motiv de apocalipsa carcalacilor.

  8. Sunt de acord cu orice va decide Iohannis, vă zic de pe acum, numai să nu amâne până când orice decizie va deveni inutilă. Promit că nu mai cârtesc la adresa lui.

    • Aferim! Aprob pozitiv, doar dacă nu e negativ. Și „promit să nu mai cârtesc la adresa” trolilor insidioși ai mafiei PRO-PSD,care fac pe „idioții utili”.

  9. „alesii neamului” sunt total rupti de realitate. acum, sincer, ce pretentii am putea avea de la ei? ei sunt oglinda acestui popor, nu?

  10. „E momentul maturității pentru clasa politică, în întregul ei.”
    Nobil si adevarat.
    Din pacate, clasa nostra politica este in majoritate compusa de o mina de indivizi care se cred singurii calificati sa fie oameni politici. Si astfel sint alesi si realesi sub diferite culori, partide. Un club exclusivist (nu dau exemple pentru ca sint prea cunoscute) in care mai intra numai rude sau colegi de afaceri (hotie) atunci cind mai moare unul ditre ei.

  11. Nu vezi ca au sarit pe baiatul ala scolit la mari universitati uitand ca au votat cu doua maini nulitati prrecum banicioiu,bodog,pintea.Cu cine sa vorbesti si sa iei masuri coerente,cu badulescu,cu pop,cu nicolicea…

  12. Foarte slabe sanse.
    Atata vreme cat 90% din ceea ce ar trebui facut depinde de PSD si CCR nu vad nicio sansa de conciliere, nici macat temporara.
    In alta ordine de idei, nicio criza din Romania ultimilor 30 de ani nu a afectat vreodata clasa politica.
    De 30 de ani sunt aceleasi figuri imbecile care se rotesc, in toate partidele. Cei care nu mai sunt prin parlament, ministere, directii de stat etc au plecat din „motive biologice” o parte din ei, iar altii au plecat din motive de DNA. Niciunul din cauza vreunei crize.
    Ba mai mult.
    Pe timp de criza, politicienii romani „de vârf” se abrutizeaza la maximum si devin pe zi ce trece mai perversi si mai ticalosi, singura lor grija fiind aceea de a baga bete in roate si de a da vina pe cei de la Putere in momentul crizei, pt a-si asigura un ascendent cat mai mare asupra lor, dupa ce trece criza si incep sa se contabilizeze ravagiile.

  13. Psd și Ccr conduc Romania, șanse slabe de redresare.

  14. Deocamdata Romania nu are nici o problema majora , cum nu au nici alte state . Din cauza gripei obisnuite au murit mai multi oameni decit de coronavirus . In China situatia se pare ca se normalizeza de la sine si -dracul nu e chiar asa de negru – cum ne este prezentat. Un pact istoric nu are legatura cu ceva ce este deocamdata doar probabil si comparatia cu V.T. si acordul ce a dus la intrarea in UE este fortata .

    • Pai si cum, nu apucam si noi sa stam o saptamina in auto-izolare?? Ce dracu’ o fi fost in capu’ Ocultei Mondiale sa faca virusul in China??

  15. Dacă politicienii nu vor dubla alocațiile înseamnă că sunt niște nemernici.Inca am speranța că le vor mări și desigur că pe lângă alocații vor crește și pensiile cum prevede legea. Cel puțin la cei cu pensie mai mica de 1500 de lei. Mama are 770,oare e suficient pt 30 de ani de munca? Am impresia că Pantazi vrea că românii să rămână pe veci sclavii marilor corporații. Nu se mai poate,indiferent cine va guverna nu_si va permite sa nu creasca in mod constant și consistent veniturile românilor. Lăsați vrăjeala ,vrem salarii că afară.

    • o pensie de 770 se poate marii de doua ori,da’ ce te faci cu pensii de 770000?cam p-acilea sta
      problema,amestecata nevoia cu interesul

  16. Imi pare rau, Cristian Pantazi, dar asta este un derapaj analitic. Hai sa spun gafa si s-o las acolo.
    Iata de ce, si voi fi scurt, ca n-are sens sa lugesc vorba:

    1. Din punct de vedere biologic, epidemiologic, acest virus, SARS-CoV-2 este simpla gripa, si deja se stabilizeaza. Nu are cum sa fie abia la incept. Aici n-ai facut decat sa cedezi in fata propriei frici nascute de necunoscut (lucruri pe care nu le intelegi). Nu sunt surprins, deoarece toata lumea (cu exceptia expertilor) a cazut in fundulet exact la fel. Hai ridicati-va si stergeti-va de praf, n-a fost decat o sperietura. Sigur, masurile evitarea a raspandirie a viruslui sunt necesare pentru ca exista morti – ca la fiecare gripa – (si sunt cei deja vulnerabili, adica au alte complicatii medicale si sunt foarte in varsta) – si fiecare viata conteaza. Dar este o simpla chestiune de santate publica care trebuie tratata prompt dar cu calm.

    2. Economia n-a patit nimic, doar si-a tinut putin respiratia, adica in scurt timp va incepe sa respire din nou, si consumul care nu a fost facut pana acum se va face si se va compensa. Ba mai mult, consumul va crestere datorita cresterii de produse si servicii medicale.

    3. Dar exista un lucru absolut serios, care ne-„tratat” va duce sigur la dezastru social: lipsa educatiei stiintifice elementare in populatie (cuplat cu iresponsabilitatea jurnalistilor care nu numai nu inteleg nimic, dar mai panicheaza si populatia aiurea).

    Apoi chestia cu „barbati de stat care sa ia deciziile corecte” etc. Aici ma dezamagesti, Cristian. Cred ca ai scos aceasta perla pentru ca esti panicat tu insuti. NU, nu exista un astfel de barbat sau femeie de stat care sa functioneze ca un Dumnezeu atotstiutor si atot puternic. Societatea nu este niciodata salvata de semi-zei, ci de propria capacitate de ansablu de a functiona ca o societate coerenta de oameni si nu ca o turma de oi. Cultura, institutiile si inteligenta – asta ne salveaza, nu semi-zeii mitici.

    Si in final: cum poti sa propui o solutie care sa includa PSD? PSD nu este un partid, si nici nu mai are legitimitate electorala. Singurul lucru asezat, inteligent, coerent, valabil de facut este eliminarea raului din sanul vietii publice din Romania, si acesta este MAFIA – adica PSD si aliatii. Faptul ca ai propus asa ceva (care Snagov??! Situatie nu este aceeasi, miza nu este aceeasi, ecuatia nu este aceeasi, nici PSD-ul nu este acelasi – este chiar mult mult mai rau) confirma faptul ca te-ai panicat. Si nu e cazul.

  17. Furtuna perfecta a inceput deja, nu ca se apropie!

  18. Talibani la arme! pupincourismul este amenintat!

    lupta impotriva Ciumei Rosii nu trebuie sa se opreasca!

    iesiti pe strazi, mobilizati-va…nu se poate rata ocazia din cauza unui prapadit de virus…

    si ce daca o sa moara oameni! in orice revolutie se intampla asta!

    luptati pentru anticipate!

    nu ar strica si un referendum,

    dar asa cum au spus de nenumarate ori domnul Presedinte Iohannis si domnul Premier Ludovic Orban, *boborul* vrea anticipate!

    Doar daca vom avea anticipate am putea sa anticipam cum vor sta lucrurile cu prapaditul asta de virus!

    Domnul Presedinte se apara, am inteles ca continua autoizolarea inceputa cu 5 ani in urma,

    Sunt ingrijorat de domnul Orban, merge la televiziuni, face intruniri informale, sa nu ia virusul asta ca nu va avea cine sa-l indrume pe domnul Citu care imi pare cel mai frumos si cel mai nevinovat ministru al tarii..altceva decat doamna Dancila…

    nu pot sa-mi dau seama, dar totusi ceva ii uneste…

    • Si cu, si fara virus, pesedistii trebuie sa fie dati afara de la conducerea tarii. Anticipatele erau o masura buna, numai ca PNL a inceput sa cam faca blaturi cu PSD. In esenta, insa, cu cat vor sta pesedistii mai putin la conbducere, cu atat mai bine.

  19. Nu dau nicio sansa pentru moratoriu pentru ca societatea este atat de dezbinata incat chiar ea n-ar accepta asa ceva.

  20. Luni de zile, presa asta și Usr Plus au presat PNL și pe Iohannis aproape sub blestem să forțeze anticipate. Numai acum câteva săptămâni, Barna cânta același cântec, aceeași placă stricata a anticipatelor. Revista 22 arăta obrazul PNL cum ca n-a făcut destule pentru anticipate. Nici președintele Iohannis. Toată suflarea opozantă a țării a sonat PNL să cârmească țara către anticipate.

    Ca acum să vii și sa scrii, senin, că e criminal să mai țintești anticipatele? Nu dăm și foc PNL si lui Iohannis pentru “crima” asta pe care cu toții am dorit-o și acum ne prefacem că am uitat?

    • Anticipatele sunt o masura buna chiar si in cazul epidemiei. PSD se foloseste cu nerusinare de problema coronavirusului ca sa amane deznodamantul, cand va fi eliminat prin vot din Parlament.
      Nu ai ce intelegere a faci cu PSDistii, sunt incompetenti si hoti si tara va suferi mai mult daca raman la conducere pana la sfarsitul anului.

  21. !Cristian Sirb

    va dau dreptate..

    citez din Hobbes aproximativ . *puterea este identica cu alegerea celor mai bune mijloace pentru atingerea unui bine viitor intrezarit*

    deraierea in politica romaneasca a inceput din primavara cand s-a pus de doua cacialmale grosolane, unul alegerile europarlamentare, celalalt referendumul

    rezultatele acestor minciuni a propulsat vanitatea si golaneala, caderea subita a guvernului Dancila prin *manopere*, cum le zice un personaj al lui Caragiale…in vederea castigarii alegerilor prezidentiale…

    aceasta reusita si castigarea alegerilor prezidentiale a umflat vanitatea si golaneala..cu anticipatele,

    presedintele vrea guvernul sau, guvernul vrea parlamentul sau, presedintele vrea parlamentul sau…exact ca pe vremea lui Carol al II-lea cand guvernul facea parlamentul, si nu parlamentul dadea guvernul..

    si a venit un factor neprevazut, incontrolabil care sa arate defectiunea intregii constructii..

    care fu binele viitor intrezarit de care face vorbire Hobbes si pentru care domnul Iohannis si domnul Orban luptara?

    o intreaga energie publica s-a consumat pe directia ciumei rosii si a independentei justitiei si a luptei impotriva coruptiei…simple slogane…

    Talibani, nu va lasati, pupinccourismul vostru este amenintat!

    • Comentariu a la Victor Ponta imbatranit urat si lasat singur in garsoniera.
      Nu l-am citit pe indelete dar iti dau eternul si fascinatul raspun ‘telectual: mai du-te bah in plmea!

  22. !carmen i

    sa inteleg ca ati fost la alegerile europarlamentare? si ati fost si la referendum? ati inghitit aceste doua minciuni electorale cu nonsalanta?

    avem deasupra noastra, nu stiu daca deasupra domniei-voastre, dar deasupra mea sigur sunt, doua grupuri de oameni de afaceri, lumea burgheziei , elita burgheza

    aceste grupuri urmaresc sa-si reproduca capitalul si atunci sprijina un partid politic sau altul…

    mecanismul este votul…

    batalia este a lor…

    ca sa castige batalia au nevoie de votul nostru, iar pentru a-l obtine trebuie sa arate ca se omoara pentru binele tarii si al locuitorilor ei….ca nu mai pot de dragul nostru si ca adversarii lor sunt raul absolut…

    eu, in locul dumneavoastra, as fi mai prudenta…va mai aduceti aminte ce efuziuni lirico-civice fu cand a castigat domnul Basescu prima data alegerile? dar a doua oara?

    iar acum toti din Petrov nu-l mai scot….

    are Mark Twain doua aforisme care sper sa va puna pe ganduri…

    1. * e mai usor sa inseli oamenii decat sa-i convingi ca au fost inselati!*
    2. * daca votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votam!*

  23. nici un fel de pact cu mafia psd.alde.udmr.. anticipate.. eliminati din toate structurile, dizolvat ccr.. sri sa puna toate dovezile la tvr 1 digi 24.. non stop.. eliminati toti judecatorii, procurorii si toti complicii gio psd din toate structurile statului… anulate toate pensiile speciale si plafonarea salariului la max 8000 lei pt bugetari.se poate trai bine in romania cu acesti bani.bonus un referendum in care sa spuna cetatenii.. ce partide trebuiesc scoase in afara legii… vom ramane cu pnl si usr-plus.. restul la puscarie

  24. Au un pact si o politica: jaf, jaf, jaf! Atat!

  25. Acesta cred ca este un articol agitator, panicard, cu psd, mai exact cu ACEST psd nu se poate face niciun pact. Veti vedea, vor respinge in camera deputatilor oug 1, cea care indrepta idioteniile oug 114, prin care tripleta draconica draknea-teodorovici-valcov au pus pe butuci economia romaneasca, nu vor accepta prorogarea maririi alocatiilor, bagata populist si la misto de javrele psdiste, si nu vor vota guvernul Citu. Aici suntem, psd e o ciuma bubonica a Romaniei, si scapam de ea izoland-o de guvernare printr-o luuuuunga perioada de carantina, in niciun caz printr-un moratoriu, pentru ca printr-un moratoriu ii dai oxigen sa se refaca, si nu mai scapi de ea. Chiar nu realizati ca ar accepta un moratoriu cu pretul unui santaj absolut de neacceptat, adica toata tara este la mana unor hoti patentati care au 22% la alegeri, ba ne amanetam in plus si viitorul? Pai ar putea cere si luna de pe cer, ar putea cere imunitate absoluta la DNA, ar putea cere amanarea celor doua tururi de alegeri, eu am respect pt dvs., vi se pare acest psd un partid cu macar 1% responsabilitate? Care dintre acesti psdisti are macar 1% responsabilitate : ciolacu, teodorovici, nicolicea, firea, serban nicolae, corlatean, codrin stefanescu, bacalbasa, tit brailoiu, vasileasca, budai, CINE??? Acest psd si-a pierdut orice urma de responsabilitate, pe care sa zicem ca altadata ar fi avut-o, a nu se uita ca momentul de responsabilitate amintit a fost platit cu un pret absolut ingrozitor – devalizari de banci, distrugere sistematica a economiei tarii si ”privatizari” profund oneroase, hotie nemaivazuta si nababi cazati la Monaco, toata datoria externa a acestei prapadite si roase pana la os de tari este in buzunarele fostilor si actualilor psdisti, pentru ca daca ar fi intrat in tara, s-ar fi vazut : sosele, spitale, scoli, gaze, apa, canalizare. Asta e, niciun moratoriu cu psd, pentru ca va fi platit amarnic, si tara asta a platit deja abominabil de mult pana acum acestor hoti ordinari!

  26. !Gabriela Constantinescu

    tov. Postelnicu,

    sunt de acord sa viu la raport,

    sa-mi spuneti intre ce ore!

    spitalul nu este in carantina?

  27. !m
    Tov. Elena Ceausescu,

    stati in acelasi salon cu tov. Postelnicu?

    acolo, la voi, saloanele sunt mixte?

  28. cum se poate ca domnul ziarist sa incalce recomandarea pe care al nostru Presedinte a facut-o in data de 27.02. anume *Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală. !*

    https://www.g4media.ro/iohannis-despre-primul-caz-de-coronavirus-nu-exista-niciun-motiv-real-de-panica-sa-fim-solidari-in-a-descuraja-orice-incercari-de-a-crea-senzationalul-in-aceste-momente.html

    talibani, nu va lasasi inselati de astia cu moratoriu, lupta impotriva Ciumei Rosii trebuie sa continue !

    trebuie anticipate, cat mai multa lume, bolnavi, nebolnavi la vot!

    poupinccourismul este amenintat!

    • Pina si un copil de cinci ani intelege ce a spus presedintele si cererea expresa de a nu ne panica . Numai tu nu intelegi mare lucru ,decit sa ii tragi cu pupicuriccrismul ca notiune de baza a intelepciunii tale . Habar nu ai ce este un virus , cum functioneaza ,cum se poate transforma si cum moare ,in ce conditii . Practic se pare ca nu intelegi suptilitatile limbii romane si o tii una si buna cu pupuatul tau .

  29. ”Pact istoric ?” Câte au semna până acuma ”partidele” astea de doi bani și nu le-au respectat ? De ce ar mai semna unul ? Înainte o înțelegere se parafa cu o strângere de mână. Acuma nu se respectă nici cu pact parafat la notar. Chestie de civilizație și de bun simț.

  30. articol de 2 lei..fara pact cu mafia psd.alde.udmr…. ziaristi lu peste prajit… asa ne au manipulat si ciutacu, gadea,andronic, nistorescu.rosca.. etc.. antipsd..pana au intrat in solda lor… anticipate urmat de un referendum pentru dizolvarea psd.. kwj doarme..sri.sie. 2 si un sfert, 4 jumate, 8 si 10 si alte njedemii de servicii dorm cu totii pe salarii uriase fara sa faca nimic.. de parca i ar plati psd ul si nu noi..o mare cumetrie generala in dauna poporului roman… suntem un stat capturat de o mana de interlopi..

  31. Ce va mai place sa va etalati … Aberati degeaba, pericolul e iminent. Prea multa prostie. Worldwide.

  32. !albina

    *pupincourismul este in toate, e in cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare!* (parafrazare dupa George Lesnea)

    azi suntem in 10 martie, nu?

    pe 6 martie *Iohannis și Orban au lansat Campania Națională de Împădurire „O pădure cât o țară” https://www.g4media.ro/video-live-iohannis-orban-si-citu-participa-la-lansarea-campaniei-nationale-de-impadurire-o-padure-cat-o-tara.html

    deci austriecii taie sute de hectare pe zi, coronavirusul asta vine peste noi si noi trebuie sa ne uitam la o piesa de teatru cu doi actori, Presedintele si Prim-Ministrul!

    aveti toate tiglele pe casa puse?

  33. !cobilița nostra

    am rugaminte sa-ti recitesti peste 3 saptamani postarea…

    suntem in fata unei amenintari care apare o data la o suta de ani si dumneata o dai cu politicanismele ieftine….

    pesemne ca ai fost si la europarlamentare si ai si votat!

    vorba lui Mark Twain: * este mai usor sa inseli oamenii decat sa-i convingi ca au fost inselati!*

    pesemne ca ai votat si la referendum!

  34. esti destept tare. Sa se puna toti la masa dar sa adopte toate masurile agreate de voi