Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Analiză Le Monde, via Rador: Un acord încheiat în luna mai între Moscova și regiunea ocupată Osetia de Sud marchează o „anexare de facto” a teritoriului georgian, potrivit opoziției și societății civile. În paralel, ocuparea treptată a terenului de către soldații ruși continuă de-a lungul liniei de demarcație, răspândind teroare în rândul populației
Războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Georgiei nu a încetat niciodată de la încheierea conflictului armat din august 2008. Potrivit ultimului raport anual al Avocatului Poporului din Georgia, răpirile, detențiile arbitrare, ocuparea progresivă a teritoriului și încălcările drepturilor populației georgiene sunt fenomene „sistemice”. În 2025, 72 de persoane, dintre care opt copii, au fost capturate în apropierea liniei de demarcație și încarcerate.
„Au trecut peste șaptesprezece ani de la sfârșitul războiului, însă consecințele sale continuă să fie resimțite cu intensitate”, subliniază raportul. „Siguranța fizică rămâne o problemă majoră pentru o parte a populației. În contextul ocupării progresive, unii locuitori nu mai știu cu exactitate pe unde trece linia de demarcație, ceea ce duce frecvent la arestări pentru presupusa trecere ilegală a așa-numitei «frontiere de stat»”.
Această „ocupare progresivă” a intrat într-o nouă etapă în lunile mai și iunie, printr-o succesiune de evenimente: semnarea unui acord între republica autoproclamată Osetia de Sud și Rusia pentru aprofundarea cooperării, demisia „președintelui” sud-oset Alan Gagloev, devenit consilier al președintelui rus Vladimir Putin, și numirea în locul său a lui Marat Kambolov, un politician susținut de Kremlin și venit din Rusia.
Aceste schimbări depășesc cu mult o simplă consolidare a cooperării în domeniul securității și economiei și reprezintă „un pas decisiv către integrarea directă a instituțiilor de stat”, avertizează ONG-ul georgian Social Justice Center.
Opoziția georgiană și organizațiile societății civile au denunțat o „anexare de facto” a Osetiei de Sud de către Rusia. Guvernul georgian, care evită să provoace o escaladare cu Moscova și s-a apropiat considerabil de aceasta după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, s-a limitat la a declara că nu recunoaște acordul încheiat cu autoritățile din Țhinvali, „capitala” Osetiei de Sud.
Pasivitatea autorităților georgiene față de teritoriile ocupate îl revoltă pe Archil, membru al mișcării anti-ocupație Unitatea face puterea, care monitorizează linia de demarcație din 2017.
„Este un guvern filorus. Susține că domnește pacea, în timp ce sătenii trăiesc sub amenințare permanentă”, spune el, pilotând o dronă de supraveghere deasupra munților. „Soldații ruși trec permanent dincolo de linia de demarcație, construiesc garduri, tranșee și puncte de control. Această ocupare progresivă este continuarea războiului din 2008.”
Archil, care vorbește sub pseudonim din motive de securitate, este ultimul membru al acestei mișcări care mai documentează activitatea rușilor de-a lungul regiunilor separatiste, a căror independență a fost recunoscută de Moscova imediat după conflict. Este o activitate periculoasă: liderul organizației, Davit Katsarava, a fost nevoit să fugă din țară după ce a fost arestat și torturat în mai 2024, în timpul protestelor pașnice împotriva legii privind influența străină.
Acordul cu Rusia și instalarea lui Marat Kambolov la conducerea autorităților din Țhinvali marchează „revenirea Osetiei de Sud și a Abhaziei pe agenda Kremlinului”, în contextul războiului din Ucraina, explică analistul politic independent Vana Abramacivili, din Tbilisi.
Pentru Rusia, această strategie permite în primul rând raționalizarea cheltuielilor – considerate prost administrate – alocate acestui minuscul teritoriu de 3.900 km², cu doar 30.000 de locuitori, dependent financiar aproape în totalitate de Moscova, într-un moment în care economia rusă traversează o criză gravă. În plus, Kremlinul poate „folosi Osetia de Sud pentru a-și alimenta propaganda, prezentând-o drept un nou teritoriu câștigat”, explică cercetătorul.
Victoria este modestă, dar puternic simbolică, într-un moment în care Rusia acumulează eșecuri pe alte fronturi. Blocată în Ucraina, unde trupele sale avansează foarte greu și cu pierderi uriașe, Moscova își pierde influența și în Armenia, Azerbaidjan și Republica Moldova, în pofida campaniilor de destabilizare, dezinformare și ingerință electorală desfășurate în fostele republici sovietice.
În regiune, Georgia reprezintă astăzi singurul succes incontestabil al Rusiei, atât prin această „anexare de facto” a Osetiei de Sud, cât și prin faptul că guvernul georgian, condus din umbră de oligarhul miliardar Bidzina Ivanișvili, a suspendat în noiembrie 2024 procesul de integrare a țării în Uniunea Europeană pentru a-și consolida relațiile cu Moscova.
Lia Tchlatchidze, în vârstă de 74 de ani, locuiește într-o casă aflată la doar 200 de metri de punctul de control din satul Ergneti, de-a lungul liniei de demarcație cu Osetia de Sud. Și-a pierdut speranța că va mai putea reveni vreodată în casa sa și că va mai vedea mormântul tatălui ei, aflat în zona ocupată, la mai puțin de doi kilometri distanță.
Fostă angajată a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, a cărei locuință a fost incendiată în timpul războiului, ea a amenajat în pivniță un muzeu privat dedicat documentării conflictului. Portrete ale victimelor stau alături de o cască militară, fotografii ale caselor incendiate, obiecte recuperate dintre ruine și cărți călcate în picioare de soldații ruși, pe ale căror coperți se mai văd și astăzi urmele bocancilor.
Pentru ea, documentarea războiului din 2008 este cu atât mai importantă cu cât guvernul georgian rescrie istoria.
„Șterge memoria națională, la fel ca în Rusia, afirmând că totul este vina fostului președinte georgian Mihail Saakașvili și că georgienii ar trebui să le ceară scuze osetinilor pentru că i-au atacat”, spune indignată. Potrivit lui Vana Abramacivili, și regiunea separatistă Abhazia ar putea fi supusă unei presiuni ruse sporite în lunile următoare.
„Are o poziție strategică la Marea Neagră, astfel încât Rusia ar putea să o folosească pentru a-și adăposti navele în contextul războiului din Ucraina și, eventual, chiar submarinele nucleare”, explică cercetătorul.
Abhazii și sud-osetinii, obligați de Moscova să accepte pașapoarte rusești după războiul din 2008, sunt deja numeroși pe frontul ucrainean în cadrul armatei ruse. Numai din Osetia de Sud au fost mobilizați peste 2.000 de oameni, potrivit datelor oficiale, dintre care cel puțin 52 și-au pierdut viața pe front, ceea ce face din acest teritoriu unul dintre cele mai afectate de război raportat la numărul de locuitori.
Traducere Rador: Ruxandra Lambru