Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După un maraton judiciar care a durat un deceniu și jumătate, Curtea de Apel Cluj a pus punct săptămâna aceasta unui dosar de evaziune fiscală început în anul 2011, relatează Actual de Cluj.
Rezultatul este unul devenit deja simptomatic pentru sistemul judiciar românesc: răspunderea penală s-a prescris, ceea ce înseamnă că nimeni nu va face închisoare, singura obligație rămasă fiind plata prejudiciului și a penalităților către stat.
Dosarul, care a vizat activitatea unei societăți de transport rutier din județul Bistrița-Năsăud, a scos la iveală un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin utilizarea de facturi fictive.
Potrivit anchetatorilor, între 2011 și 2014, administratorul firmei, ajutat de doi complici, a înregistrat în contabilitate 175 de facturi false pentru operațiuni inexistente, cu o valoare de 2,7 milioane de lei.
Mai mult, aceștia au simulat livrări intracomunitare către firme din Ungaria și Slovacia în valoare de încă 2,8 milioane de lei, pentru a justifica scriptic dispariția unor mărfuri care nu au existat niciodată în realitate.
Deși faptele au fost comise în perioada 2011-2014, ritmul instituțiilor statului a fost unul extrem de lent: în 2015, Inspecția fiscală descoperă frauda, iar ANAF depune plângere penală.
Între 2015 și 2022 s-a realizat rechizitoriul, la 11 ani de la primele fapte.
Între 2022 și 2025, procesul pe fond început la Tribunalul Cluj este îngreunat de audieri de martori care, după atâta timp, nu își mai aminteau detaliile evenimentelor.
În octombrie 2025, Tribunalul Cluj a fost obligat să constate că termenele de prescripție a răspunderii penale s-au împlinit (între 2022 și 2024), aplicând deciziile Curții Constituționale din 2018 și 2022 privind prescripția. Astfel, procesul penal a încetat pentru toți cei trei inculpați.
Singura victorie a statului în acest dosar rămâne latura civilă.
Instanța a stabilit un prejudiciu principal de 553.052 de lei (reprezentând TVA și impozit pe profit), sumă pe care inculpații trebuie să o returneze ANAF.
Justiția din România este cârpa de care-și șterg picioarele tâlharii.
România nu este stat de drept, ci este un stat eșuat, capturat de tâlhari.
…
De ce a fost oprit MCV?
De ce nu intervine Uniunea Europeană?
De ce acceptă OCDE un stat eșuat?
S-a pus oare în discuție incidența hotărârii CJUE în cauza LIN II ?Și în raport cu aceasta era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale?Dacă nu ,procurorii pot formula recurs în casație.