Home » Articole » Furnizorii şi producătorii de vehicule electrice din China iau cu asalt târgul de la Frankfurt

Furnizorii şi producătorii de vehicule electrice din China iau cu asalt târgul de la Frankfurt

Furnizorii şi producătorii de vehicule electrice din China iau cu asalt târgul de la Frankfurt
Sursa Foto: CarVertical
Ascultă articolul

Aproape 900 de furnizori auto chinezi şi mulţi producători de vehicule electrice (EV) îşi prezintă produsele la Târgul de Comerţ de la Frankfurt, sectorul auto din statul asiatic sfidând barierele comerciale, pentru a se extinde în străinătate şi a contracara reducerea profitabilităţii pe piaţa internă, transmite Reuters, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Producătorii auto din China, inclusiv BYD, Geely, Hongqi şi GAC International, urmează să-şi prezintă maşinile la acest târg, numit Automechanika, care în mod normal se concentrează pe furnizori.

Sectorul auto din China investeşte semnificativ pentru a se extinde în străinătate, chiar dacă Europa şi America de Nord impun bariere comerciale pentru a stopa fluxul de vehicule electrice chinezeşti, considerând că producătorii din statul asiatic beneficiază de subvenţii incorecte.

Aşa numitul „EV Expo”, care se deschide marţi, a fost realizat în parteneriat cu Consiliul chinez pentru promovarea comerţului internaţional.

„Vrem să vedem vehiculele electrice ale producătorilor auto din China, care în prezent nu se bucură de încrederea deplină a industriei”, a afirmat Olaf Musshoff, directorul Automechanika.

Ponderea sectorul auto din China în totalul investiţiilor în străinătate ale statului asiatic a urcat de la 16% în 2018 la 22% în 2023, conform Moody’s, iar anul acesta exporturile de maşini au atins un nivel record.

Numărul ridicat de furnizori China – aproape dublu faţă de numărul furnizorilor germani prezenţi la târg – arată creşterea semnificativă a rolului lor în lanţul global de aprovizionare, în timp ce producătorii auto din China îşi extins producţia în Europa şi în alte regiuni pentru a contracara tarifele vamale care limitează importurile.

Amploarea şi importanţa Automechanika Frankfurt – unde participă 4.200 de companii din peste 170 de ţări – demonstrează că Europa încă este esenţială pentru promovarea inovaţiei în sectorul EV, a apreciat Frank Schlehuber, de la Asociaţia furnizorilor europeni CLEPA. Acesta a adăugat: „Frankfurt încă este centrul de greutate”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole