
Fritz, întrebat dacă autorităţile sunt analfabete în combaterea războiui hibrid: Aşa este / Statul nu înţelege instrumentele digitale
Liderul USR, Dominic Fritz, a subliniat că sunt cel puţin 10 instituţii în România care se pot implica în combaterea războiului hibrid, dar care nu au făcut acest lucru, mai ales din lipsa digitalizării. ”Statul nu înţelege instrumentele digitale”, transmite Fritz, apreciind că avem nevoie de un task force de combatere digitală, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Dominic Fritz a fost întrebat, marţi, la Antena 3, dacă autorităţile din România sunt analfabete în combaterea războiui hibrid şi a răspuns: ”Aşa este. Putem să enumărăm împreună 10 instituţii care se pot implica în combaterea acestui război hibrid şi explicarea către populaţie. N-au făcut-o. Şi nu o fac în continuare. E dureros. Autorităţile din România sunt analfabete în combatere a războlului hibrid. Aşa este”.
Fritz a mai spus că aceasta este o consecinţă a lipsei digitalizării din România.
”Asta este, bineînţeles, o consecinţă şi a lipsei de digitalizare. Adică statul nu înţelege instrumentele digitale şi va trebui foarte, foarte rapid să facem aici un salt tehnologic, să înţelegem mult mai bine ce fac ruşii şi cum funcţionează această tehnologie”, a mai declarat Fritz.
El a explicat cum like-urile date la o postare generată de AI pot duce la crearea unei baze de date: ”Toate aceste like-uri fac parte apoi dintr-o, dacă vreţi, bază de date şi ruşii ştiu exact cine este suficient de naiv să creadă ca o imagine generată de inteligenţă artificială care apasă pe nişte butoane de nostalgie, de empatie, de milă, cine sunt aceste persoane care apoi, într-o fază ulterioară a războiului, pot fi targetate cu mesaje mult mai ţintite proruse. Asta este un pericol şi de aceea avem nevoie de un task force de combatere digitală acestor strategii de dezinformare”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.