Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Odată cu aprobarea măsurii, care va intra în vigoare în septembrie, Franța devine a doua țară din lume, după Australia, care interzice accesul copiilor la rețelele de socializare, transmite Cadena Ser citată de Rador.
Adunarea Națională franceză a aprobat în ultimele ore ale zilei de luni, cu o majoritate covârșitoare, articolul central al unui proiect de lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, un text susținut de guvern și de președintele francez, Emmanuel Macron, și a cărui adoptare este așteptată până în după-amiaza zilei de marți, intrând în vigoare în septembrie 2026.
„Accesul la un serviciu de socializare online furnizat de o platformă online este interzis minorilor cu vârsta sub 15 ani”, prevede articolul 1, rescris printr-un amendament similar cu cel propus inițial și care a primit 116 voturi favorabile distribuite între executiv, alianța formată de partidul de extremă dreapta Reuniunea Națională (RN) și Uniunea Democraților pentru Republică (UDR), comuniști, independenții din Liot și majoritatea Verzilor.
Partidul de stânga France Unbowed s-a poziționat împotriva măsurii, care a obținut 23 de voturi în opoziție, în timp ce majoritatea socialiștilor s-au abținut.
Textul aprobat include un alt amendament propus de deputata socialistă Ayda Hadizadeh și acceptat cu o majoritate restrânsă. Acesta prevede că furnizorii de rețele sociale „trebuie să se asigure că minorii nu sunt expuși unei presiuni comerciale excesive” și interzice promovarea produselor sau serviciilor care le-ar putea dăuna sănătății fizice sau mentale pe platformele de socializare concepute pentru ei.
În cursul zilei de marți, parlamentarii vor dezbate și alte probleme conexe, cum ar fi interzicerea telefoanelor mobile în licee – unde se studiază anii finali de învățământ secundar – așa cum se întâmplă deja în etapele educaționale anterioare, în colegii și școli.
Dacă primește undă verde, proiectul de lege va ajunge la Senat la mijlocul lunii februarie. Dacă va fi aprobat definitiv, Franța va deveni prima țară europeană și a doua din lume, după Australia, care interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru minori – 16 ani în cazul Australiei.
În urma aprobării acestui articol, Emmanuel Macron a sărbătorit decizia camerei pe rețelele de socializare ca fiind „un pas important” care respectă „ceea ce recomandă oamenii de știință și ceea ce cer în mod covârșitor francezii”.
El a anunțat, de asemenea, că „pentru a se asigura că această interdicție intră în vigoare imediat ce începe următorul an școlar”, a cerut guvernului „să activeze procedura accelerată”, care permite o adoptare mai rapidă în caz de dezacord între cele două camere.
„Pentru că mințile copiilor noștri nu sunt de vânzare. Nici platformelor americane, nici rețelelor chinezești. Pentru că visele lor nu ar trebui să fie dictate de algoritmi. Pentru că nu vrem o generație anxioasă, ci o generație care crede în Franța, în Republică și în valorile sale”, a argumentat șeful Palatului Élysée.
„Începând cu 1 septembrie, copiii și adolescenții noștri vor fi în sfârșit protejați. Mă voi asigura că așa va fi”, a adăugat preşedintele Franţei.
Traducerea Rador: Rodezia Costea
15 ani este insuficient de mic chiar si 18 ani ar fi putin.
O inițiativă foarte bună! Trebuie să o luam ca model