Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Finanţe al Franţei a publicat marţi o listă detaliată a activelor ruseşti în valoare de 23,7 miliarde de euro, pe care ţara sa le-a îngheţat de când Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, transmite CNN. Lista activelor include 33 de proprietăţi imobiliare cu o valoare de achiziţie de 573,6 milioane de euro, trei iahturi în valoare de peste 125 de miliarde de euro, şase elicoptere în valoare de peste 60 de milioane de euro şi trei opere de artă în valoare de 7 milioane de euro, transmite News.ro.
Activele care aparţin Băncii Centrale a Rusiei, despre care ministerul spune că valorează 22,8 miliarde de euro, reprezintă cea mai mare parte a activelor îngheţate.
Lista activelor include, de asemenea, 33 de proprietăţi imobiliare cu o valoare de achiziţie totală de 573,6 milioane de euro, inclusiv o serie de adrese din Antibes, Saint-Jean-Cap-Ferrat şi Saint-Tropez de pe Riviera Franceză.
Au fost listate şi active bancare îngheţate, alături de trei iahturi în valoare de peste 125 de miliarde de euro, şase elicoptere în valoare de peste 60 de milioane de euro şi trei opere de artă în valoare de 7 milioane de euro.
Sursa foto: Thibault Camus / POOL / AFP
Pai sa le vanda iar de banii incasati sa le trimita arme grele ucrainienilor !
Ar fi cea mai buna solutie, la fel cum Putin foloseste banii occidentului sa bombardeze civili in Ucraina !
Glumite… 33 de imobile numai?
Doar 3 iahturi?
Se fac si francezii ăștia ca lucrează.
Tot furt e si asta.