Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consumul de vin în Franţa a scăzut uşor în 2022 pe fondul creşterii preţurilor, potrivit unor date ale companiei de cercetare de piaţă NielsenIQ, relatează dpa.
Cu toate acestea, francezii erau dispuşi să cheltuiască puţin mai mult pentru achiziţionarea de vin, a precizat BFMTV.
Pe baza achiziţiilor de vin cu amănuntul, o gospodărie din Franţa a consumat în medie 29 de litri de vin în 2022, mai puţin decât media de 30 de litri în 2021 şi 32 de litri în 2020.
Pe gospodărie, francezii au cheltuit cu 1,6% mai mult pe vin în 2022, în comparaţie cu anul precedent, potrivit datelor NielsenIQ.
„Vinul îşi are încă locul pe masa francezilor. Totuşi, ca toate celelalte bunuri de larg consum, suferă de efectele inflaţiei. Francezii consumă mai puţin vin, indiferent de culoarea vinului, şi aleg mai jos în gama de preţuri”, a declarat Nicolas Léger, analist al NielsenIQ, pentru postul de televiziune.
Circa 75% din gospodăriile din Franţa au cumpărat vin cu amănuntul anul trecut, un nivel stabil din 2019, a mai spus el.
Potrivit datelor NielsenIQ, consumul de vin creşte constant odată cu vârsta, persoanele peste 65 de ani consumând de aproximativ patru ori mai mult vin decât cele sub 35 de ani.
Boire un petit coup c’est agréable / Boire un petit coup, c’est douuuuux!