Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prima Evadare, unul dintre cele mai cunoscute maratoane MTB cross-country din România și din Europa de Sud-Est, revine duminică, 17 mai 2026. Competiția are un traseu de aproximativ 55 de kilometri, cu start în zona Academiei de Poliție, Băneasa, și finish la Snagov.
Traseul leagă Bucureștiul de Snagov prin păduri, pajiști, câmpuri, sate, zone din vechii Codri ai Vlăsiei și locuri cu valoare istorică. Cursa trece prin București, Otopeni, Tunari, Moara Vlăsiei, Balotești și Snagov, iar cu sprijinul autorităților locale, drumurile și zonele traversate sunt ecologizate.
Evenimentul este deschis atât cicliștilor cu experiență, cât și amatorilor care vor să descopere atmosfera unei curse MTB într-un cadru natural, aproape de Capitală. Înscrierile se fac pe site-ul – www.primaevadare.ro/inscriere
Însoțitorii și cei mici sunt așteptați la finish, la Complexul Astoria, unde vor găsi o zonă de food și activități dedicate copiilor.
Prima Evadare este organizată de NoMad Multisport și promovează sportul, mișcarea în aer liber, respectul pentru natură și descoperirea pădurilor din jurul Bucureștiului pe bicicletă.