Home » Analize » FOTO Pompierii și angajații companiei de apă dintr-un oraș polonez au încercat timp de 10 zile să salveze o pisică blocată într-o conductă/ Felina a fost salvată

FOTO Pompierii și angajații companiei de apă dintr-un oraș polonez au încercat timp de 10 zile să salveze o pisică blocată într-o conductă/ Felina a fost salvată

FOTO Pompierii și angajații companiei de apă dintr-un oraș polonez au încercat timp de 10 zile să salveze o pisică blocată într-o conductă/ Felina a fost salvată
sursa foto: Instagram/ fundacja_felineus
Ascultă articolul

Curiozitatea aproape că a ucis o pisică din oraşul polonez Rzeszow, care a rămas blocată cel puţin zece zile într-o conductă a sistemului de încălzire al oraşului înainte de a fi într-un final salvată, informează Reuters.

Pe 24 octombrie, autorităţile locale au fost informate că este posibil ca o pisică să fi rămas blocată într-una din conductele sistemului de încălzire, iar marţi aceasta a fost salvată graţie eforturilor pompierilor şi angajaţilor de la companiile de apă şi termoficare, a informat agenţia de presă PAP.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit lui Artur Gernand, un angajat al primăriei din Rzesow, motanul rămăsese prins între conductă şi structura ei de protecţie.

„Marţi (salvatorii) au reuşit să îndoaie structura de protecţie, mărind spaţiul, şi astfel pisica a putut ieşi”, a povestit Gernand.

După evadare, motanul, denumit „Rurek” după cuvântul polonez pentru conductă, a fost preluat de ONG-ul Fundacja Felineus, care a declarat că vineri felina s-a simţit suficient de bine pentru a putea părăsi clinica veterinară în care a fost îngrijită.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: fundacja_felineus / Instagram.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole