Home » Articole » FOTO Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța, susține edilul Vergil Chițac: Vrea proprietatea vilei arhierești / Teodosie: „Am găsit și la arhivele din București niște documente”  

FOTO Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța, susține edilul Vergil Chițac: Vrea proprietatea vilei arhierești / Teodosie: „Am găsit și la arhivele din București niște documente”  

4807
Sursa foto: heritageconstanta.com
Ascultă articolul

Conflict juridic la Constanța, între Arhiepiscopia Tomisului și primărie, din cauza vilei arhierești, a cărei proprietate e dorită de către biserică, anunță Europa FM.

Imobilul, reședința arhiepiscopului Teodosie, trebuie eliberat după 50 de ani de folosință gratuită. Deși Primăria Constanța, în posesia căreia trebuia să se întoarcă, nu a făcut încă formalitățile de preluare, a fost dată în judecată de Arhiepiscopie. Aceasta vrea imobilul în proprietate.

- articolul continuă mai jos -

Vila arhierească din zona Cazinoului Constanța, situată în spatele Palatului Arhiepiscopal, fusese dată, în urmă cu 50 de ani, Arhiepiscopiei Tomisului în folosință gratuită.

La sfârșitul lunii martie, termenul expiră, iar imobilul, care fusese transferat de la Sfatul Popular la Arhiepiscopie prin decret prezidențial, se întoarce în administrarea Primăriei Constanța.

Intențiile administrației locale erau bune, spune primarul Vergil Chițac.

„În mod normal, trebuie noi, autoritatea locală, să inventariem și, după aceea, conform Codului Administrativ, îl dădeam în continuare în folosință, inclusiv terenul, pe durata existenței acelei construcții. Pentru că, din câte știu eu, atunci când a fost donată clădirea, a fost donată cu acest scop, pentru biserică. Ei nu vor să depindă de noi, sau asta înțeleg, și ne-au dat în judecată”, a precizat primarul Vergil Chițac.

Arhiepiscopia Tomisului vrea să devină proprietara vilei arhierești. Uzucapiunea este termenul juridic la care au apelat avocații, pregătiți din vreme pentru acest proces:

„Inclusiv pentru asta avem documente. Am găsit și la arhivele din București niște documente”, a declarat pentru Europa FM arhiepiscopul Teodosie.

Vila arhierească în care arhiepiscopul Teodosie locuiește de peste 25 de ani este monument istoric și are o suprafață de peste 600 mp.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.