Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Este aglomerație, sâmbătă dimineață, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, pe unele tronsoane circulându-se în coloană, relatează Digi24.ro
Poliţia Rutieră le recomandă șoferilor rutele alternative Bucureşti – DN 2 -Urziceni –– Urziceni – Hârşova – Constanţa – DN 2A și Bucureşti – DN 3- Fundulea A2 –Lehliu – A2.
Prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre staţiile autorizate de distribuire a carburanţilor sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577.
Infotrafic sfătuieşte conducătorii auto să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă, să respecte limitele legale de viteză, să folosească luminile de întâlnire, să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie, să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii, să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate.
Și spre stațiunile montane a fost aglomerație. Vineri seară, pe Valea Prahovei, pe DN1, șoferii mai mult au stat pe loc decât au circulat. 10 kilometri au fost parcurși în trei sferturi de oră.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F08%2FA2-aglomeratie-1024x637.jpeg)
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F08%2FAutostrada-Soarelui-Fetesti-1024x768.jpeg)
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F08%2FAutostrada-Soarelui-A2-1024x648.jpeg)
sursa G4Media
Sursa Foto: G4Media
Bine ca nu sunt pe contrasens. Probabil ca e politia pe acolo. Altfel, jungla de asfalt din Romania. Asta e legea..
Data viitoare voi merge cu trenul să nu stau la coadă.
@Tudor – dar spune-ne ca-ti iei si o marjă de 20 de ore dus-intors, nu se stie niciodata cum se topeste locomotiva pe drum sau se ingusteaza ecartamentul caii ferate de la soarele asta dogoritor.
Sunt si trenuri care merg pe contrasens… de ce crezi ca lumea pleaca in concediu cu avionul?
Cocalarii aka bizonii/gibonii care merg la mare doar in weekend . :)))))
Si n-au credit pe prepay sa plateasca taxa prin sms iar combustil de la benzinarie oricum nu pun ca iau de pe la ferme de la aia cu utilaje agricole
De ce sunteti rea, doamnă? Nu au timp in restul saptamanii pentru că trudesc ca să alimenteze bugetul public. Unii dintre ei. Iar altii se duc pentru ca weekend-ul e perioada lor de lucru din saptamana. Ăștia au grija de cate o turmă de fetițe sălbatice, promoveaza diverse soiuri de făină si pilule care-ti iau durerea cu mâna si-ti fac pateul muci sau imprumută din milă nevoiași care restituie sumele la pachet cu mașina sau apartamentul personal dacă nu-s buni platnici.
„Prin staţia de taxare de la Fetești se poate trece liber”
Se vede in poze ca din cauza celor care stau sa platesca caș pe banda 1 se face coloana de zeci de km pe autostrada in spatele lor.
Hai ca voteaza Parlamentul in toamna eliminarea ei… ca o muta la Braila
Rosso , tu ai înțeles ce ai scris in comentariu?