G4Media.ro

Fostul primar Cosmin Necula (PSD) și fostul vice Dragoș Ștefan (PMP, ex-ALDE),…

Sursa Foto: Facebook/ Cosmin Necula

Fostul primar Cosmin Necula (PSD) și fostul vice Dragoș Ștefan (PMP, ex-ALDE), condamnați la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu / Sentința nu e definitivă

Fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula (foto), și fostul viceprimar Dragoș Ștefan au fost condamnați, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, anunță Ziarul de Bacău.

Cosmin Necula, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu și un prejudiciu de peste o jumătate de milion de lei, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. Alături de el, a fost trimis în judecată și fostul viceprimar Dragoș Daniel Ștefan.

Cei doi au fost acuzați de DNA de săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma determinării) la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Instanța de la Neamț a decis luni condamnarea celor doi foști edili, însă sentința poate fi atacată.

„Sunt nevinovat și să mă ierte Dumnezeu, nu am plecat cu banii acasă”. Cosmin Necula a fost ales primar al municipiului Bacău, în iunie 2016 cu cu 35% din voturi. La recentele alegeri europarlamentare din 26 mai, PSD a obținut în municipiul Bacău, 18%. Cosmin Necula completează lista celor doi primari precedenți, Dumitru Sechelariu și Romeo Stavarache care au avut dosare grele la DNA.

”Inițial, procurorul anticorupție Daniel Apetroaei, care a instrumentat acest dosar în 2018, a dat ordonanță de clasare a dosarului penal legat de finanțările nerambursabile din anul 2017, însă în urmă atacării soluției de către consilierul independent Cristian Ghingheş, instanța a retrimis dosarul la DNA Bacău.

„Sunt nevinovat și să mă ierte Dumnezeu, nu am plecat cu banii acasă”, spune Necula pentru G4Media în 2019.

Alături de el, a fost trimis în judecată și fostul viceprimar, Ștefan Dragoș Daniel, de la ALDE. Ștefan a fost exclus din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și demis din funcția de viceprimar, pe fondul unui conflict cronic cu primarul Necula. Ștefan Dragoș Daniel este acum consilier local PMP în Bacău.

În rechizitoriul întocmit, procurorii precizează că la data de 10 iulie 2017, într-o ședință a Consiliului Local Bacău, inculpații Necula Cosmin și Ștefan Dragoș Daniel, cu intenție, i-au determinat pe consilierii locali prezenți să adopte o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. În țara asta judecătorii nu mai știu condamna decât cu suspebdare. Când nu dau prescrieri bine ticluite.
    Quo vadis Justiție română?