Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Economistul Ionuț Dumitru, fostul președinte al Consiliului Fiscal, anunță că iarna va fi dificilă din cauza inflației și a prețurilor energiei.
„Suntem la 15,9% cu inflația. Probabil că ne ducem undeva la 17% în lunile următoare”, a afirmat economistul Ionuț Dumitru în cadrul unei emisiuni la Europa FM.
În plus, economistul a mai spus că inflația va rămâne destul de mare în perioada următoare și ne putem aștepta la o scădere – aproximativ 8% – spre finalul anului 2023. Mai mult, Ionuț Dumitru a explicat că odată cu creșterea inflației crește și dobânda cheie: „Probabil că băncile centrale vor continua să crească dobânzile, inclusiv BNR va face lucrul acesta. Noi ne așteptăm la 7% în ședința următoare și poate chiar un 7,50% în prima ședință din ianuarie anul viitor”.
Economistul Ionuț Dumitru a explicat că există două motive – motive pe care le numește „șocuri care s-au menifestat recent, pe care nu le-am anticipat și toată lumea le-a ignorat puțin”: noua schemă de compensare și creșterea prețurilor la alimente.
„Va fi dificilă iarna aceasta, în mod clar. Asistăm la creșteri foarte mari de prețuri. Inflația încă nu și-a spus ultimul cuvânt. Prognoza Băncii Centrale, prognoza BNR, era ca pe finalul acestui an să vedem o ușoară scădere a inflației, până la 13 și ceva la sută, dar din păcate acest moment de aplatizare și reducere ușoară a inflației se amână. Noi estimăm că abia prin martie-aprilie, anul viitor, o să vedem vârful inflaționist. Suntem la 15,9% cu inflația. Probabil că ne ducem undeva la 17% în lunile următoare”, a spus Ionuț Dumitru.
Că ne da Ciuca și Ciolacu vouchere sa ne luam de ale gurii.
Inflatia de 17%!!???
Mi-a venit noua oferta de gaz de la ENGIE valabila din 1 Noiembrie 2022:
Pret final(inclusiv TVA) = 1,2225 Lei/Kwh.
La un Consum Lunar pe fiecare din cele 3 Luni grele de iarna(Decembrie, Ianuarie, Februarie) de 150 Metri Cubi(avem centrala proprie), 150 MC de gaz inseamna 150 MC X 10,634 Kwh/MC = 1595,1 Kwh.
Cat vom plati Lunar pentru acesti 1595,1 Kwh:
1595,1 Kwh X 1,2225 Lei/Kwh = 1950 Lei!!!
Numai pe cele 3 Luni grele de iarna rezulta aproape 6000 Lei!!!
Poftim Inflatie!!!
De 3 ori ni s-a scumpit gazul in ultimele 6 LUNI!
Azi, in Contractul cu ENGIE(oferta a fost pe 6 luni!) avem: Pret Unitar 1 Kwh fata TVA = 0,26050 Lei/Kwh!!!!