G4Media.ro

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugar la Chișinău, trimis în judecată de…

sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, fugar la Chișinău, trimis în judecată de procurori anticorupție și din Republica Moldova

Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, a fost trimis în judecată în Republica Moldova de către procurorii anticorupție din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) pentru fals în declarații în momentul cererii pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova înaintată în 2017.

„Însă, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, acesta a indicat date care nu corespund adevărului. Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei”, se precizează în comunicatul PCCOCS.

Rizea a fost trimis astfel pe banca acuzaților pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”

Fostul deputat PSD se declară nevinovat. Pe numele acestui, procurorii moldoveni au deschis un dosar în decembrie 2020, atunci când l-au acuzat oficial de fals în declarații în procesul de obținere a cetățeniei moldovenești. Anchetatorii de peste Prut spun că Rizea ar fi ascuns faptul că este urmărit penal în România, chestiune care îl excludea automat de la dreptul de primi cetățenia moldoveanească.

În Republica Moldova, Rizea și-a pierdut cetățenia moldovenească încă din 2 noiembrie 2020, atunci când fostul președinte Igor Dodon a semnat decretul prezidențial în acest sens. Imediat după decizia lui Dodon, Ministerul Justiției din România a trimis, pe 4 noiembrie 2020, Republicii Moldova o cerere de extrădare pe numele lui Rizea.

Rizea riscă pușcăria și peste Prut

Potrivit legilor din Republica Moldova, infracțiunea de care este acuzat Rizea se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 47.500 lei moldovenești (circa 2.300 de euro) sau cu închisoare de până la un an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.

Rizea a primit cetățenia moldovenească pe 28 decembrie 2017, în condițiile în care a primit o sentință pe 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Rizea are de executat în România pe pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare.

Cu toate acestea, învinuirile asupra lui Rizea din România datau încă din 2015, înainte ca acesta să completeze cererea pentru dobândirea cetățeniei moldovenești.

Foto: Fostul deputat PSD, Cristian Rizea. Sursa: Ionel Stoica / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...