Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind acreditarea lui George Gabriel Bologan în calitate de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat şi decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Bologan.
George Gabriel Bologan a fost consilier prezidenţial (Departamentul de Politică Externă) din februarie 2024. Anterior a fost consul general al României la Milano (2012), ambasador al României în Italia (2016-2022) şi ambasador al României în Regatul Spaniei (2022-2024).
Este, de asemenea, profesor asociat la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Politice, şi doctorand al Universităţii de Stat Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.
A reprezentat România la mai multe reuniuni informale pe durata preşedinţiilor italiene şi spaniole la Consiliul Uniunii Europene.
A fost distins de preşedintele Italiei cu Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Ofiţer (2019), Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării din România (2023), Ordinul Sfântului Iacob cel Mare al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei (2024) şi Ordinul Sfintei Treimi al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din România (2018).
Poate cel mai josnic om din diplomatia romana. Dupa ce si-a dus cu el ;baietii; peste tot , dupa ce a fost refuzat odata de Sfantul Scaun tocmai pentru ca era peste tot cu baietii , si-a dorit sa fie deputat , a lasat Spania pe apa sambetei si s-a dus la Inaltul Scaun de la Cotroceni. Apoi a facut pe repede inainte o nunta traditionala ; pff ; si iar merge la Sfantul Scaun care nah ce o sa comenteze acum.