Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul preşedinte al filialei estone a băncii Danske Bank, aflată în centrul unor investigaţii internaţionale într-un imens scandal de spălare de bani, a fost găsit mort lângă locuinţa sa din Estonia, conform presei aparent fiind vorba despre o sinucidere, relatează agenţiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Poliţia a găsit cadavrul lui Aivar Rehe, în vârstă de 56 de ani, în grădina casei sale din apropiere de capitala Tallinn, la două zile după anunţarea dispariţiei sale. ”Nu există nicio urmă de violenţă pe corpul său şi nimic nu sugerează un accident”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei estone.
Aivar Rehe a condus sucursala estonă a Danske Bank între anii 2008 şi 2015, cu doi ani înainte ca această bancă să ajungă în mijlocul unui scandal de spălare de bani.
Danske Bank este investigată în prezent în Danemarca, Estonia, Marea Britanie şi SUA pentru spălare de bani prin intermediul sucursale sale estone. Banca este acuzată că între anii 2007 şi 2015 a efectuat prin intermediul filialei sale din Estonia operaţiuni de spălare de bani în valoare de circa 209 miliarde de euro, în special în favoarea unor cetăţeni ruşi. Aivar Rehe era doar martor în această investigaţie.
Anul trecut, directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, a demisionat după ce banca daneză a publicat rezultatele unei investigaţii derulate la subsidiara sa estonă.
Rezultatele investigaţiei realizate de un cabinet de avocatură extern indică posibilitatea ca angajaţii subsidiarei estone a Danske Bank să fi complotat cu clienţii, realizând tranzacţii ilegale.
Investigaţia a vizat 15.000 de clienţi, care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi prin subsidiara estonă a Danske Bank, în perioada 2007 – 2015.
Sursa Foto: News.err.ee
Aștept The Accountant 2… hai ca se poate
Si miliardul ciordit din moldova a trecut pe acolo…
Uaaaauu,despre ce banet este vorba!!!Asa ceva este de nesuportat de catre un fost sef de banca,acolo,la ei,ca la noi,dormea linistit,cu dormeanu la ccr si justitia infiltrata cu cozile de topor ale fostilor securisti, devalizatorii bancilor din anii 90!
O mica poezie
Inca unul a „murit”
ca procurorul panait,
Fiindcă la banca nu avea
Dezinfectanții hexipharma