G4Media.ro

VIDEO Forțele rusești se concentrează pe „anihilarea” apărătorilor de la Azovstal, anunță…

Sursa foto: Telegram / Ministry of Internal Affairs of the Donetsk Popular Republic

VIDEO Forțele rusești se concentrează pe „anihilarea” apărătorilor de la Azovstal, anunță armata ucraineană: „Inamicul a reluat ofensiva cu sprijinul avioanelor” / Bombardamente „non-stop” pe timpul nopții

Armata ucraineană a anunţat că luptele continuă la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol (sud-estul Ucrainei), unde Rusia „încearcă să-i anihileze” pe ultimii apărători din oţelărie, chiar dacă a anunţat o încetare a focului unilaterală începând de joi dimineaţă, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Ocupanţii ruşi sunt ocupaţi cu blocarea şi încercarea de a anihila unităţile ucrainene din interiorul Azovstal”, indică într-un comunicat joi dimineaţă armata ucraineană.

Trupele Moscovei, potrivit acesteia, „şi-au reluat ofensiva cu sprijinul avioanelor pentru a prelua controlul asupra combinatului”.

Acest comunicat intervine în timp ce Moscova a anunţat miercuri seara că forţele sale vor înceta focul timp de trei zile consecutiv, începând de joi 05:00 GMT, pentru a permite evacuarea civililor în continuare prezenţi la Azovstal, în jur de 200 de persoane, potrivit primarului Mariupolului, Vadim Boicenko.

Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov, care conduce apărarea de la combinat, a indicat la rândul său într-o înregistrare video difuzată miercuri seara că forţele ruse au reuşit să intre în oţelărie unde au loc „lupte violente şi sângeroase”.

„De două zile, inamicul a reuşit să intre în incinta combinatului”, a afirmat el în înregistrarea video publicată pe Telegram.

„Sunt mândru de soldaţii mei, care depun eforturi supraomeneşti pentru a rezista asaltului inamic. Sunt recunoscător lumii întregi pentru sprijinul colosal acordat garnizoanei din Mariupol. Soldaţii noştri merită aceasta”, a adăugat el.

Combinatul siderurgic Azovstal, un imens complex străbătut de reţele subterane, este ultima redută a rezistenţei ucrainene în faţa armatei ruse, care asediază acest port strategic de la Marea Azov de la începutul lunii martie. Predarea sau capitularea acesteia va fi o victorie importantă pentru Moscova, notează AFP.

Primarul Vadim Boicenko a cerut joi continuarea evacuărilor din oraş, efectuate cu ajutorul Naţiunilor Unite şi al Crucii Roşii. „Luptăm împreună pentru a salva fiecare persoană, fiecare locuitor al Mariupolului”, a spus el.

Şi în alte zone ale ţării, luptele continuă, în special în est, unde Moscova îşi continuă ofensiva. Potrivit unor surse ucrainene, citate de EFE, două persoane au fost ucise, iar alţi 25 de civili au fost răniţi în urma unui atac care a lovit în zorii zilei un cartier rezidenţial din Kramatorsk.

Armata rusă spune, la rândul său, că a vizat un post de comandă ucraineană şi două depozite militare pe un aeroport militar din acest oraş.

O rachetă a lovit oraşul Kramatorsk, afectând nouă imobile de locuit, o şcoală şi alte ţinte civile, a indicat şeful administraţiei regionale din Doneţk, Pavlo Kirilenko.

Atacuri au vizat şi alte oraşe din regiune, dintre care unul o zonă rezidenţială din oraşul Avdiivka.

Din Sumî au fost comunicate atacuri împotriva altor două municipalităţi din această regiune din estul Ucrainei, potrivit Ukrinform.

Sursa foto: Telegram / Ministry of Internal Affairs of the Donetsk Popular Republic

Citește și...

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter